Flash fiction stories – februarie 2023: „Între etaje” de Emilia Grecu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Între etaje

Emilia Grecu

Uneori ne întâlneam în oraș. Alteori, la mine acasă. Dar niciodată la el în garsonieră, cu toate că ne plimbam adesea pe lângă blocul lui.

Iar după fiecare întâlnire, mă conducea acasă. Mai mult de-atât, urca până la etajul nouă, ca să-i salute pe părinții mei.

De obicei, pe-ai mei îi găseai mai tot timpul pe-acasă. Cu excepția perioadelor când plecau pentru câteva zile s-o ajute la treabă pe bunica mea, care trăia într-un sat aflat la vreo trei județe distanță de noi.

Într-o seară, după ce ai mei m-au sunat să-mi spună că ajunseseră cu bine la bunica, primul gând care mi-a venit în minte a fost să-i fac o vizită-surpriză iubitului meu. Poate așa reușeam să-i văd garsoniera.

Înainte să plec, am probat toate rochiile de pe umerașele suspendate de bara din șifonier. Dar parcă niciuna nu se potrivea cu elanul pe care îl simțeam în acel moment. Până la urmă, am ajuns să rup eticheta de pe o rochie pe care o păstrasem, pentru o ocazie specială, într-o cutie din dulap – un soi de neglijeu, din satin roșu-aprins.

Așa că mi-am tras pe mine, deasupra rochiei, un palton de culoarea nopții, după care m-am grăbit să ies. Ajunsă în cabina de lift, am apăsat butonul pentru parter. În timp ce coboram, neonul din tavan a început să clipească insistent. Și, cu o smucitură zgomotoasă, ascensorul s-a oprit din mers.

Din instinct, am început să apăs toate butoanele de pe tabloul de comandă. O dată, de două ori, de trei ori. Numai că liftul nu voia nicicum să o ia din loc și-am început să strig după ajutor, în timp ce loveam cu pumnii în ușă, până când am fost auzită de o mână de vecini săritori.

Sunteți între etajele patru și cinci, mi-a zis cineva. Sunăm acum la firma de întreținere, a încercat să mă liniștească o voce de bărbat.

Să ne spuneți dacă aveți nevoie de ceva, a continuat același glas, iar eu i-am spus da, mulțumesc. Dar, pe măsură ce trecea timpul petrecut între etaje, simțeam cum mă lua în primire o senzație ascuțită de frig. Iar de la statul în picioare,în cabina strâmtă, cât un șifonier modest, în condițiile în care purtam cizme cu toc, mă alesesem cu o amorțeală în tălpi.

Ce-mi mai aduc aminte din acea seară, cât a trebuit să aștept, au fost și câteva frânturi de conversație pe care le-am auzit prin pereți: Ce ar trebui să facă o femeie singură care a rămas blocată într-o cabină de lift? Să aibă răbdare, oameni buni.

Și ascultându-i atunci, știu că m-am întrebat pentru o clipă dacă nu cumva și timpul se blocase în ascensor, odată cu mine.

În cele din urmă, după ce am reușit să ies din cabină, am ales să mă întorc acasă. Am luat-o pe trepte, până la etajul nouă. N-am mai vrut să mă las dusă de lift.

Emilia Grecu a absolvit Facultatea de Litere în 2005, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. A început să scrie proză scurtă acum trei ani, după ce a urmat câteva ateliere de scriere creativă, organizate de „Revista de Povestiri”. A fost publicată cu proze scurte în „Revista de Povestiri”, LiterNautica și „Viața Medicală” – rubrica „Doza de ficțiune”. Și-a descoperit pasiunea pentru scris în liceu, pe când frecventa cenaclul literar „Zburătorul” de la Onești, coordonat atunci de scriitorul Gheorghe Izbășescu.