Carletta Stoltz din Desiştea (II)

Găsiți prima parte a prozei „Carletta Stoltz din Desiştea” de Marian Ilea, în Literomania nr. 276 (ilustrații de Ioan Marchiș).

Îmblam la miei două săptămîni și două la şcoală. Am învățat cu o profesoară dîn Copalnic-Mănăștur, da’ iè n-o fo’ căsătorită. Sora iei o fo’ căsătorită după părintele din Rozavlea. Am făcut patru clase. Pă mama o chemat-o Pălăguța, ș-apoi i-o zîs Ghinda, şi iè mi-o zîs că dacă am stofă, io să-nvăț. Am fost a mai mică și a mai atașată di mamă.

Io m-am măritat la șapteșpe ai. M-o apăsat nedreptatea, măgăriile ăstea făcute. Aș fi o persoană sociabilă, la cîte lucruri am știut, da’ aș fi vrută ca tăți să fie bine.

Și-mi povestè bărbatu-mio, pă uliță o stat și socrii, și-aci pă uliță stă un frate de-a lu’ bărbatu-mio, că iei o fo’ de copchii pretini, vecini de-aci, pă unchieș l-o adus Securitatea aci la dispensar. Iera făcut dîn lemn atunci. De dispensar zîc! L-o băgat într-o pătură și l-o legat la grindă, sus, și l-o bătut pă unde-o nimerit, în cap, în tălpile picioarelor. Ierau trii copchii, iera bărbatu-mio, a fo’ unu’ Simion a lu’ Ionu’ Mare, și-a lu’ Roste, Ionu’ lui Roste. Iei trii tăt sărèu gardu’ și merèu la geam. Securiștii, cînd îi vidèu, să oprèu din bătut. Cînd iei vidèu că iarăși încep să-l bată, s-apropièu iarăși de geam din grădină, ca să-l scape. L-o zdrobit atîta de tare, că n-o mai fo’ om veci. Și familia lor o avut o sîngură fată. Și-o fo’ căsătorită și-avèu două fete. Și i-o dus pă Bărăgan și i-o lăsat acolo, cu domiciliu forțat. I-o luat tăte locurile, i-o sechestrat tăt, și casa. Și i-o dus și pă unii de unde s-o dus de ginere frate-mio dîn Rozavlea. Și i-o dus în Banat și i-o lăsat sub ceriu’ liber. Or stat mai mulți ai și s-o-ntors înapoi.

La vară-mea nu i-o îmblat tare bine, că s-o-ncurcat bărbatu-so cu cineva dîn Banat. S-o despărțît. Și-o căznit fiecare familie dîn ce-o putut. Aceia dîn Lăpușu’ Romînesc o dus pă cuscrii lu’ Dumitru și copchiii, cîți o fo’… Nu știu cîți o fo’, da’ i-o băgat la-nchisoare. S-o destrămat multe familii.

***

Am mai stat la socri un an di zîle, apoi am făcut o căsucă, două camere, antreu. Soțu’, cu caii-n butin. Cai particulari, și i-o luat CAP-ul. I-o luat căruța și caii. Am șase copii. Am făcut șase feciori, cinci în șapte ai, trii înaintea băieților, și nu mi-o trăit. În șapte ai, cinci băieți. Tăți o făcut la Năsăud, care cum s-o dus, și numa’ doi îs rămași. Și-o făcut firme. Unu-i pă Coasta de Azur, tăt am zîs că m-oi duce. Nu știu, nu m-atrag clădirile, mult turism, un fel de vile. Să zîc că m-ar atrage? nu, numa’ ca turistă, nu mărg. N-am fo’ niciodată nicăiri, n-am avut timp. Dac-am fo’ sîngură, unde să mă duc? Am nepoți!

Viața n-o decurs rău, soțu’ mi-o fo’ foarte harnic, soțu’ mi-o fo’ nervos, o fo’ șapte ai între noi, o mai fo’ căsătorit.

Unde m-aș duce? Unde-am crescut! Aș sta și pă munte, unde-am fo’ copchilă! Nu mă interesează Marea Niagră, nici Coasta de Azur!

***

Sfaturi nu dau. Nu-s io di dat sfaturi, io-s mnicuță, da’ s-aibă grijă di trecut ăştia care-s azi mai tinerei, să nu distrugă. Nici un cui di potcoavă. Să nu distrugem. Și ce povestim contează! Mere lumea foarte spre rău! Nimeni nu să mai gîndește că să nu-ți vinzi omenia, nimeni nu mai cată omenia, atîta tăt, nu mai contează că tu l-ai pus pă picioare, că tu l-ai omenit!

Tata lu’ mama o fo’-n război și-i înmormîntat în Dej, pă Dealu’ Florilor.

***

La noi credința-i foarte puternică, asta ne țîne și versurile noastre: „Fătucăle dezmierdate durnèu pă perini curate, și io pă cetină, frate”. „Fetile cînd durnè, apile ni le zurgănè.” Merea apă pă sub cetină. Te sculai, puneai gălețile cu fundu-n sus să nu stai în apă. Vinè ursu’, și io mă uit amu’ și la filme, ca-n filmele de groază, vinè ursu’ și-mi mînca și trii vaci, pă ploaie.

Io, atîta-s di mulțămită că orice-am făcut în viață-i bun, și mă rog la Dumnezău și zîc amu’ că mulțămesc că n-am fo’ sclava banului. Mi-o dat Dumnezău feciori, copii sănătoși! Îs atîta di mulțămită că au tăt ce le trebe!

***

Cînd am vreme mărg la cimitir. Acolo-i îngropată şi Aretha, lîngă păcurari şi gazdele de stînă. Mamă-sa o fo’ antrenoare de gimnastică la Timişoara. O fo’ mare jale-n sat cu petrecania. Într-o sară de miercuri o-ngropat-o!

***

Carletta Stoltz înconjurase mormîntul Arethei Hodinicului cu irişi. Trecea pe-acolo de cîte ori înfloreau. Se întorcea la conacul baronului Stoltz. Punea două cafele fierbinţi, aduse de la cîrciuma satului. Pregătea ceaiurile. Povestea de parcă Aretha Hodinicului era tot acolo.

Pentru Carletta Stoltz irişii erau mesagerii zeilor. Aştepta răspunsurile ce aveau să vină peste un an. Aşteptarea şi tăcerile prelungite cu anii îi cam puneau nervii la-ncercare.

În Desiştea viaţa curgea lin. Mulţi desişteni lucrau din Paris pînă-n Hamburg şi din Madrid pînă la Praga.

Aretha Hodinicului era înconjurată de irişi în cimitirul din Susanii Desiştei.

Carletta Stoltz era în conacul baronului Stoltz, iar cel din urmă își odihnea oasele într-un cimitir din Budapesta.

Carletta Stoltz adormise pe fotoliul din salon. Visa că era într-o noapte de miercuri și Aretha Hodinicului venise în vizită. Au stat de vorbă și au băut cafea și ceai împreună. La plecare, Aretha i-a spus iar: „De ziua celor morţi se deschid porţile ceriului, tanti Carletta. Cei plecaţi vin să-i vadă pe cei dragi. Să nu uitaţi, tanti Carletta”.

Doamna Carletta Stoltz se trezise. În conac era liniştea care-i plăcea…

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Marian Ilea

Alte articole

Scrie un comentariu X

Newsletter