Gabriel García Márquez – „Un scriitor înspăimântător de realist”

Vă invit să citiți, în acest număr al Literomaniei, câteva fragmente din interviuri acordate de scriitorul columbian Gabriel García Márquez, în traducerea lui Andrei Ionescu. Colajul de citate a apărut în revista „Secolul 20” nr. 9/1977. (Bozz)

„…Un scriitor înspăimântător de realist”

„Acum, că suntem singuri, între prieteni, aş vrea să vă solicit complicitatea și, cu ajutorul dumneavoastră, să păstrez aşa cum se cuvine amintirea acestei zile, prima din viața mea în care am venit personal şi în deplinătatea facultăților mele intelectuale pentru a realiza deodată două din lucrurile pe care îmi propusesem să nu le fac niciodată: să primesc un premiu şi să țin un discurs.

Întotdeauna am crezut, împotriva altor păreri respectabile, că noi, scriitori nu am venit pe lume pentru a fi încununați cu lauri. Întotdeauna am crezut, și mulți dintre dumneavoastră ştiu aceasta, că orice omagiu public e un început de îmbălsămare. Întotdeauna am crezut, în sfârşit, că scriitorii nu sunt scriitori prin propriile lor merite, ci prin nefericirea de a nu fi altceva și că munca noastră solitară nu trebuie să ne aducă alte recompense sau privilegii decât cele pe care le merită cizmarul pentru pantofii ieşiți din mâna lui.”

(Din discursul rostit la primirea Premiului „Romulo Gallegos”, Caracas, 2 august 1972)

*

„În fond, un scriitor nu scrie decât o singură carte. Greu e să-ți dai seama care e cartea pe care o scrie. În cazul meu s-a spus că este cartea despre Macondo. Dar dacă te gândeşti mai bine, vei vedea că nu este cartea despre Macondo, ci cartea despre singurătate. Despre «Un veac de singurătate» s-au scris tone de hârtie, s-au spus o mulțime de lucruri importante, dar nimeni nu a atins aspectul care m-a interesat cel mai mult atunci când am scos cartea și anume ideea că singurătatea este contrariul solidarității și cred că aceasta este esența cărții. Aşa se explică frustarea stirpei Buendía, frustrarea mediului, frustrarea satului Macondo. Cred că aici este vorba de un concept politic: singurătatea considerată ca negație a solidarității este un concept politic de cea mai mare importanță.

Cred că am ajuns la maturitatea politică abia atunci când mi-am dat seama că realitatea cuprinde miturile oamenilor, cerințe-credințele care nu se nasc din nimic, ci sunt create de oameni, sunt viața lor cotidiană și intervin în biruințele și eşecurile lor. Mi-am dat seama că realitatea nu înseamnă numai violența polițiștilor care trag în grevişti, ci întreaga mitologie a oamenilor, legendele lor, tot ceea ce face parte integrantă din viața lor și trebuie încorporat în literatură.”

(Din interviul acordat lui González Bermejo, „Garcia Márquez: ahora dos cientos años de soledad”, în „Casa de le Americas”, nr. 63 noviembre-diciembre, la Habana, 1970)

*

„Romanul ideal ar fi pentru mine un roman absolut liber, care să vorbească elocvent conștiințelor nu numai prin conținutul său politic şi social, ci şi prin puterea de pătrundere în realitate; dacă se poate, un roman care să răstoarne realitatea și să ne-o arate aşa cum este pe partea cealaltă.”

„Cred că sunt un scriitor înspăimintător de realist, fiindcă socotesc că în America Latină totul este posibil, totul este real; cred că trebuie să încorporăm în cărțile noastre această fantastică realitate latino-americană și să încercăm să facem ca literatura să corespundă vieții noastre, unde se întâmplă în fiecare zi lucrurile cele mai extraordinare.”

(Din interviul acordat lui Armando Durán, „Conversaciones con Garcia Márquez”, în „Revista nacional de cultura”, Julio-agosto-setiembre, Caracas, 1968)

Citește și „Seara de glorie a lui Baltazar” de Gabriel García Márquez

*

„Problema cea mai importantă pentru mine a fost să şterg linia de demarcație care separă ceea ce pare real de ceea ce pare fantastic, findcă în lumea pe care încerc s-o evoc această barieră nu există. Aveam nevoie de un ton convingător care prin propriul său prestigiu să facă verosimile lucruri aparent neverosimile, și asta fără să tulbure unitatea narațiunii.”

(Din interviul luat de Gonzales Bermejo pentru revista „Casa de las Americas” )

*

„Mă interesează tot ce a fost istorie la un moment dat. Ordinea cronologică nu mă priveşte câtuşi de puțin. Cu obiectele procedez la fel: dacă, din motive poetice, vreau ca dictatorul să se plimbe într-un Cadillac blindat, îl fac să se plimbe într-un Cadillac blindat. Dacă, tot din motive poetice, mi se pare mai interesant ca dictatorul să meargă într-o trăsură din secolul al XIX-lea, îl fac să meargă într-o trăsură din secolul al XIX-lea. Este un procedeu literar de mare efect.”

(Din interviul acordat revistei „El éscarabajo de oro”)

*

„…Un roman n-are voie să fie plicticos nici o clipă. Peripețiile trebuie să se înnoiască fără încetare amestecând realul cu irealul, posibilul cu imposibilul.

(Din interviul acordat lui Claude Gouffon în aprilie 1971)

În românește de ANDREI IONESCU

Sursă foto aici