Un scriitor este suma spațiilor locuite, pe care le cuprinde în ceea ce scrie, într-o perpetuă modelare, căci ele se suprapun neîncetat, după experiențele care îl marchează. Din această perspectivă, am încheiat lectura volumului „Într-o dimineață, devreme” de Dorica Boltașu, ale cărui structuri geografice m-au purtat prin locuri prea cunoscute.
Prima parte („Povestiri campestre”) fixează și primul reper geografic de unde scriitoarea își trage seva prozei. Chiar dacă satul natal nu apare în mod explicit, l-am intuit crescând din personajele conturate în tușe sigure, pe fundalul vieții țărănești. Bărbatul care muncește cu ziua, „Noaptea-i a mea”, femeia care pierde busola și se rătăcește departe de satul unde și-a lăsat copiii, „Fereastra spre altă lume”, dar mai ales imaginea mătușii cu mâini de aur, „MaLina”, sunt secvențe din satul anilor ’90. Sunt semne sigure că satul o să devină altceva, dar scriitoarea își propune să-l salveze și să-l lase așa cum l-a cunoscut (și așa cum l-am recunoscut, căci adevăr spui vouă: Et in Arcani ego).
Apoi, în „Povestiri urbane”, orașul București se proiectează suflând greoi peste visul de femeie-adolescentă al studentei, mai apoi al femeii care își caută identitatea prin raportare la cât poate realiza într-o lume pe care o explorează cu mare curiozitate. Prăbușiri interioare, uneori urmate de sinucidere, alteori trecute în revistă cu un hohot de râs, rămân memorabile prin acuratețea cu care sunt consemnate. În schița „Grozăvești. România” te izbește naturalețea unei prietenii legate în spiritul locului. Oamenii se cunosc nu se știe de unde, împart camera, mâncarea, dar nu știu mare lucru unii despre alții. Un bărbat ca Big Victor devine emblema acestiu spațiu: „Eu nu exist decît pentru cine vreau”. Își face intrarea misterios în camera fetelor și iese discret, la fel ca iubirile trecătoare.
„Bătrânii din Floreasca” păstrează parfumul unui București pe care mi-l amintesc mai bine acum, după schimbări, după reveniri și după regăsiri. În acel București este ușor să descoperi o familie cu jour-fix, cu duminici în care timpul se oprește, rudele se întâlnesc la masă și tinerii se îndrăgostesc. Apoi, în pacea caldă a statorniciei, femeia-adolescentă trăiește cu luciditate apropierea de bărbatul însurat. Fără iluzii, fără pasiune, relația se consumă, se pierde, nu lasă urme. Toate eroinele din Grozăvești au această luciditate cu care își măsoară șansele în viață și,uneori, în moarte.
După meandrele unei călătorii printre oameni, vine locul unde este cel mai mult acasă fiecare ( „Povestirile Adei”). Scriitoarea expune cu generozitate lumea în care petrece singură, lumea Adei. Invitația de a explora spațiul interzis rămâne o provocare pentru cine dorește să cuprindă sensibilitatea femeii singure. Un alt fel de oglindă răsfrânge chipul femeii moderne care nu se deosebește de cea din secolul trecut sau de acum un mileniu. Oglinda se numește vis și dorință. De aici se deslușește personajul proiectat pe două dimensiuni: Ada din vis, femeie fragilă, și Ada lucidă, care luptă cu sine. În povestirea „Inerție”, cele două locuințe ale Adei subliniază cele două personalități care se întrepătrund. Casa veche este un nonspațiu, locuința cu chirie, și reprezintă imaginile specioase ale lumii. Casa nouă sugerează spațiul stabil, ceea ce a dorit și a realizat, ceea ce poate aduce mărturie despre puterea de a clădi a femeii. Surprinzător, Ada preferă nonspațiul, cantonarea într-o buclă a timpului din care nu vrea să iasă.
Ultima parte a cărții cuprinde incursiuni prin jurnale imaginare („Ela Gheorghidiu. Jurnal apocrif”). Nici că se putea o încheiere mai spectaculoasă a volumului decât prin răspunsul dat, peste timp, de femeia cea mai controversată a literaturii române bărbatului care i-a fost prieten, soț, iubit. Un jurnal imaginar al Elei Gheorghidiu dă de gândit cititorului care a închis de mult cartea lui Camil Petrescu, n-a mai căutat răspunsuri la întrebările ridicate de finalul abrupt și și-a spus: așa e femeia!
Acum să închid și eu volumul Doricăi Boltașu cu bucuria că am călătorit prin locuri de suflet. Această proză este busola care îl aduce pe cititorul atent la detalii de la cuvânt către pământ.
Dorica Boltașu, „Într-o dimineață, devreme” (proză scurtă), Editura Humanitas, București, 2023
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu