Poezie Nr. 142

iar mai departe nu se întâmplă nimic

I.

când
alt om s-a uitat a văzut
a scris şi-a vorbit
de mult timp de murit nu rămăsese nimic
eu sunt tot viu tot teafăr nevătămat
tot ies din casă și tot obosit
nimic în afara mea
înăuntrul meu nimeni

urmarea n-o știu
știu că eram urmărit
un punct un punct un punct
de vedere ascuns în nisip
un obiect care amintește de-un animal
un satelit pixeli negri
un vânt care nu mai bate din cauza unui dig
mult prea înalt și prelung
un deșert tânăr ca făt-frumos
răsărit și el
din cele mai bune intenții
ca totul mai demult
să fie apă apă și lumină pentru lume
ca o mașină de gândire în proprietatea exclusivă
a celui care credea
că fantomele nu apar decât noaptea
dar știu eu nu știu mie stafia
îmi hăituiește zilele
o foarte nedormită
și tânără mamă se pișă în șoaptă
după ușa închisă
cu toată fericirea de a avea un copil nedorit
și cu toată responsabilitatea
adunată în familie de generații

*

nu eu sunt fratele copilul prietenul soțul
eu sunt amantul bunăvoinței și al bunei voințe
neglijabil moral ca tot ce e-n plus
cred că nu e necesar nu trebuie și nu se cere
să explic moartea
în mod de-a dreptul evident
cum ar trebui să fie până și pentru
călătorii trenurilor de navetiști
din acele vremuri imemoriale
ori pentru mai tinerii
iezi pe care în veci apa aceluiași râu îi va scălda
fără să-i ude
nu trebuie să explic că moartea
e atunci când ceva ți se-ntâmplă orice
când te uiți la tv stai pe facebook zbori
ești părăsit sau tras pe roată
moartea e atunci când ceva ți se-ntâmplă
sau nu ți se-ntâmplă
și scrii despre asta

*

dar moarte e și-atunci când nu faci nimic
când stai cu mâinile la spate în băncuță
și te gândești la ultimul let’s play pe care l-ai văzut
pe care l-ai visat toată noaptea
și dimineață te-ai trezit în cap cu el

moarte e și-atunci când ești fericit
pentru prima dată în ultimele luni
că în sfârșit nu-ți pare rău că-ncepe-o nouă zi
tot moarte e și-atunci
tot moarte tot moarte tot

*

moarte e și-atunci când te crezi eu
și vrei să fii un creator nu o creatură
o teamă de moarte justificată estetic
o teamă de moarte ca o îmbrățișare a tuturor
oamenilor o alinare o aluniță frumoasă pe-o coapsă
un vis searbăd al unei ființe neîmplinite
și neterminate
ca toate ființele
ofilite zbârcite brăzdate de cicatrici
despre care orice s-ar zice au
meritul că există
ca iarba strânsă frumos în căpițe
din documentarele publicitare despre transilvania:

II.

voi face ființe ființe asemănătoare cu mine
bioființe din polimeri alte ființe și regulamente
le voi da minte și organe de (re)simțire
le voi da baterii și panouri solare
le voi da chiar și substanță cugetătoare
monade cu ferestrele deschise le voi mai da
și atomi mai ușor divizibili ca numerele pare

și cât să-și facă iluzia
că trăiesc o istorie
le voi face-mprejur o tăietură de aur
lângă ele voi țintui o curbă gauss
și câteva protocoale de comunicații
în frunte un semn al speranței burgheze
și multe membre superioare și inferioare
pe care fiecare să hotărască singură
la naștere unde vrea să le-așeze
le voi mai da

și le voi face piele din material
reciclabil și fotosintetic
peturi sticlă și un aliaj de feroase
amestecat cu pământuri rare
într-o fabrică oraș colonie de muncă
made in china

apoi le voi lăsa de-nțeles că exist
ca amintire ca lege ca vagă bănuială
ca viitor luminos și pântec matern
doar atât cât să se-ndoiască
de existența mea prin chiar materia
gânditoare pe care eu însămi
le-o voi fi dat-o

*

iar ceea ce înainte se numea ochi
va fi acum material fotosensibil
și va fi făcut astfel încât vor putea
în infraroșu să vadă în ultraviolet
și undele radio și razele gama le vor vedea
vor percepe o infinitate de lucruri
și se vor bucura de toate
dar eu nu voi fi printre ele

și odată înfăptuite toate acestea
le voi da lege să mă vadă în ciuda neputinţei
născute din simţurile lor metalico-cărnoase
să mă simtă în ciuda formei lor mereu schimbătoare
să mă analizeze în ciuda gândirii lor care
nu mă va putea pricepe

*

și eu însămi voi fi răsplata rezolvării
acestei enigme frumoase
iar cele mai bune vor deveni
nebunele care vor să mă cunoască
și cele mai rele vor fi cele fericite
pe cele alese le voi lua de gleznă și
le voi scufunda în râul bucurești
pe cele frumoase le voi țintui cu piuneze-ntr-o ramă
și toate vor avea o singură culoare
neclară
ca lumea văzută printr-o pungă de plastic
trasă pe cap și legată
cu fundiță la gât

laviuri

și toate vor sta pe gânduri ca-ntr-o bucată de noapte
și toate vor vorbi despre cea care vorbește
și toate vor fi ecouri ale conștiinței
celei care știe că de una singură
este o mulțime
și toate vor fi un mic sunet sau vor avea
câteva mici sunete-n mine

dimineața își vor cânta organele
la amiază își vor cânta ideile
seara vor cânta libertatea gândirii
la pianul electric din colțul blocului
și spre dimineață vor ajunge din nou
la concluzii împotriva oricărei evidențe
ba chiar împotriva gândirii și a organelor
lor limpezi

și toate momentele zilei vor fi luminate
cu cele mai puternice leduri

*

eu sunt stăpâna absolută a creaturilor mele
stăpânirea-ncarnată și osificată
le transmit tuturor ce trebuie să facă
unde să meargă
am drept de naștere și de moarte asupra lor
le pot șterge din lume c-un gest
sau le pot face să lumineze totul în jur
după cum mi-e poftă după cum sunt eu
însetată de cunoaștere
nu le las timp de odihnă
am nevoie de muncă de resurse de
alte creaturi mereu înnoite proaspete
sunt eliberatoarea
am desființat diferențele
de gen aceleași sarcini aceeași muncă
pentru toată lumea vie
am colonizat timpul
de dragul micilor mele creaturi
mișcarea trebuie să fie continuă
activitatea permanentă
muncă muncă și niciun timp liber

*

cu astfel de creaturi
mă voi purta fără menajamente
când una va fi mai mare decât celelalte
ceea ce ele vor numi mai mare
va fi una care s-a amăgit

pentru a fi uimită de ea va trebui s-o vezi
pentru a o vedea ea singură va trebui să se-arate
sub stăpânirea cunoașterii
posibilitatea diferitelor limbaje și materiale
societate operă de artă legi pentru toți
contexte și medii și mesaje
care înseamnă același lucru
reguli mereu vechi pentru creaturi
tot mai înnoite
și fiecare va fi marcată de o eroare

ce poate o creatură
ce poate una ce pot toate
ce pot popoarele cuplurile și triplurile
ce pot indivizii și divizii
cel mai frumos lucru pe care îl au
opțiunile arbitrare justificate
post factum post mortem
totul a fost post încă de la-nceput
fiindcă fiecare lucru de care-și vor da seama
le va bântui istoria și viitorurile
ce stă în puterea unei creaturi dincolo de o anume
intensitate și o anume luptă cu toate
mici chircite în fața porților
plânse nedormite bete curajoase
animale de pândă a unui viitor
exact așa cum îl merită prezentul
niciuna nu știe ce spune fiecare înțelege totul
creaturile mele cele mai frumoase suferă
creaturile mele cele mai urâte suferă
creaturile mele sunt genul de ființe care acordă
și uneori primesc atenție

*

vor fi peste tot creaturi și nimeni nu va mai
defila sub umbrela omenirii
nu vor mai fi cozi nici rânduri
vor fi monstruozități și vor fi palate
la umbra lor pastile vor găsi liniștiții
ideile vor fi toate mijloace
de a transforma realitatea-n mase plastice
și semne de-ntrebare
vor fi descrieri manifestări și dovezi
că toate lumile posibile există
obligațiile vor fi scuze
viitorul va bate în piatră de siliciu prezenturi
iar limbajul binar se va chinui
să nască mai ceva ca la facerea lumii
articulate
din poveștile cum altfel decât
nemuritoare
vor fi așadar povești și vor vorbi degeaba
și fiecare va avea câte una a ei
locul din care proprietatea începe
să dea din mâini arătându-și degetul mare
și nimeni nu va mai avea niciun fel de sentimentalitate
nici nouă nici veche
doar o viață ca alte vieți
o nefericire aproape standard
și-o teamă o teamă continuă
de o nefericire mai mare

Despre autor

Vasile Mihalache

Vasile Mihalache

Vasile Mihalache (n. 1985, București) a muncit, de-a lungul vremii, ca profesor de română, redactor la „Caietele Avangardei” și redactor-șef la Editura Tracus Arte. Este co-fondator al revistei de teorie și studii culturale „Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste” (posthum.ro) și traducător. A scris articole și recenzii în „Observator cultural”, „Cultura”, „Caietele Avangardei” și „Corner. Fotbal + societate”. A publicat un volum de teorie critică, „«Nolimetangere»? Despre legitimitate şi autonomie în literatură” (Tracus Arte, 2013) și unul de poezie, „mort după om” (Tracus Arte, 2016).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.