„ …i-au adus și niște copilași să se atingă de ei, dar ucenicii au certat pe aceia care-i aduceau, Isus a chemat la sine pe copilași și a zis: lăsați copilașii să vină la mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unor ca ei, oricine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea…”
(Luca 18.16)
I.
când popa e acoperit de glasul copilului
este precum iarna s-ar coborî peste gurile lacome ale bancherilor
ah! cum intra hârtia cu Blaga în sutană, de Bobotează!, și zâmbetul popii era ca un arcuș de vioară
unde ești tu, Doamne!, să auzi clinchetul din suflețelele de tinichea
să aduni bani într-o bisericuță
în castronașele binecuvântate
să numeri hârtiile de un leu în timpul slujbei
și bătrânele să se minuneze de cei mici
de parcă ar fi mașinării stricate și necurate
Dumnezeu stă pitit în antreu și acest vierme al nisipului
care se hrănește cu carne și spirit
cu gura sa lacomă
trece din om în om; ca un fiu risipitor
enoriașii au încăput toți în punguța popii ca într-o vezică
vrednici de această povară care nu este a lui Dumnezeu
ci a unui alt seamăn de-al lor
punguța cu bani stă pe lada de zestre din Comeat
unde la început glasul popii căuta iubire în casele de la marginea cătunului
așa cum Dumnezeu căuta copiii
iubea pielea albă ca zăpada a ibovnicei
și credea că și El iubește cu el
ca un prieten credincios
și buzele îngropate în rugăciuni și glande lacrimale
pielea albă nu a fost să fie a lui și
credinciosul și-a pierdut lanțul de aur în zăpadă
iar când ea s-a topit l-a înghițit noroiul
așa cum gura lacomă înghite bucățile de carne.
II.
glasul bătrânului s-a îndepărtat de vocea băiatului
precum goarna unui vânător de prada hăituită
în lada de lemn sunt și tichiile de aur cu care s-a însurat
lucesc ca lamele unui plug care caută-n noroi
pielea de feldspat cu care în nopțile reci
își învelește suflețelul de tinichea
suspinând ca un băiețandru emotiv și imprevizibil
și e la fel ca toți ceilalți
cu o parte lipsă și doar Dumnezeu știe pe unde s-a pierdut
existența – lumânare aprinsă și uitată pe mormântul unui tată
jucăriile lui Dumnezeu sunt cei care încă cred că ei pot controla
că sunt vrednici de-a sta pe același loc
cum stau găinile în pat cu bătrâna și o judecă și-i scot ochii
dar nu știu că e moartă de multă vreme
în timp ce la ușa bisericii un copil râde
și Dumnezeu e un copil obosit
și-și lasă lumea să se învârtă singură.
Sumar Literomania nr. 395-396 (2026)
Scrie un comentariu