La aniversară

La aniversară

Adina Diniţoiu

Un joc serios

Anul trecut, pe 6 ianuarie, lansam primul număr al platformei literare online Literomania. Era într-o vineri, şi începuse să ningă – ningea abundent, cu fulgi mari, care se aşterneau rapid, transformând totul în alb. Ţin minte această imagine (prima ninsoare) – a fost un început frumos, magic. Aveam alături de noi nume importante şi oameni talentaţi, pornisem la drum cu gândul de a face o platformă literară de ţinută, de calitate – totul din pasiune, pentru că nu aveam nici un fel de susţinere financiară. Mă gândeam că dacă nici „Quinzaine Littéraire” nu-şi plătea colaboratorii – şi ce revistă de tradiţie a făcut din ea Maurice Nadeau –, poate ne permitem şi noi să avem colaboratori care să scrie din vocaţie, din pasiune, din „mania” pentru literatură.

Şi chiar a mers. Oameni de litere unul şi unul au acceptat să colaboreze cu noi, ba chiar săptămânal, în rubrici personale (Ruxandra Cesereanu, Veronica D. Niculescu, Valeriu Gherghel, Péter Demény, Radu Niciporuc – care ne-a părăsit, din păcate, anul acesta, după o boală necruţătoare). Le-am lăsat libertate totală colaboratorilor (singura condiţie: calitatea textelor), şi ne-am ales cu o comunitate de prieteni, care ne scriu din plăcere, dar cu simţul răspunderii, iar noi îi publicăm mereu cu bucurie (ăsta e sentimentul). Dacă se poate aşa ceva, înseamnă că nu e totul pierdut.

Literomania e un spaţiu civilizat al liberei exprimări literare şi intelectuale, dedicat jocului de idei, liberei conştiinţe, pasiunii pentru scris şi lectură, pentru rafinamentul stilistic şi literar, adică „cuvintelor bine ţintite”, ca stil şi ca idei (trebuie spus că Paul Ţanicui a fost „naşul” platformei, el ne-a găsit titlul şi logo-ul!). A început ca un joc, şi s-a transformat într-un joc serios – pur şi simplu, ne-am trezit cu un sentiment de responsabilitate, săptămână după săptămână. Dar mai ales ne-am trezit cu nişte prieteni preţioşi (oameni de litere veritabili), pe care sper să-i merităm: Ruxandra Cesereanu, Veronica D. Niculescu, Dorica Boltaşu Nicolae, Valeriu Gherghel, Cosmin Perţa, Paul Ţanicui, Péter Demény (şi Radu Niciporuc, plecat prea repede dintre noi…). Le mulţumesc foarte mult pentru sprijin, colaborare şi încredere! Şi îi mulţumesc şi lui Mircea Cărtărescu pentru încrederea cu care ne-a oferit – în primul număr – un text spre publicare, girând astfel noua platformă.

Literomania a împlinit, iată, un an! Sper să mergem mai departe cu aceleaşi bune sentimente: prietenie, civilitate, schimb de idei, umor, ipoteze provocatoare, literatură bună. Last but not least, ţin să mulţumesc şi cititorilor noştri fideli (e mare lucru să-i avem!), dar şi lui Raul, împreună cu care „fac” revista săptămână de săptămână! Şi… La mulţi ani în 2018!


Raul Popescu

Un an

Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri emoțiile din acea zi de 6 ianuarie 2017 – emoții puternice, dar și nerăbdare. Primul număr din Literomania avea materiale unul și unul, semnate de Ruxandra Cesereanu, Mircea Cărtărescu, Veronica D. Niculescu, Valeriu Gherghel, Paul Țanicui, Monica Salvan, Radu Niciporuc, Adina Dinițoiu, Dorica Boltașu Nicolae și, nu în ultimul rând, Cosmin Perța. Cu asemenea nași, Literomania a fost un copil răsfățat, un copil cu un viitor promițător. Și nu a dezamăgit, cred eu.

De la stânga la dreapta: Adina Dinițoiu, Ruxandra Cesereanu și Raul Popescu (Cluj, 2017).

De la stânga la dreapta: Adina Dinițoiu, Ruxandra Cesereanu și Raul Popescu (Cluj, 2017).

Între timp, a împlinit un an, un an plin de literatură de cea mai bună calitate, un an plin de texte dintre cele mai incitante. Ce mai-ncolo și-ncoace: a crescut într-un an cât alții în zece. I-au fost alături foarte mulți scriitori, i-am fost alături noi – Adina și cu mine. L-am vegheat, am avut grijă de el, i-am făcut toate poftele (inclusiv un nou look), astfel încât, acum, la vârsta de un an, are cu ce să se mândrească: 51 de numere, peste 450 de texte, peste 60 de autori și 27 de rubrici. Mai mult, din când în când, primește de la Anca Smarandache și câte un cadou: o ilustrație inspirată de unul dintre textele găzduite pe Literomania.

Nu am avut parte, însă, numai de bucurii. În vara lui 2017, a plecat dintre noi Radu Niciporuc, al nostru Ulise – cum îl alintam. A fost nu numai un colaborator de nădejde – ne-a trimis texte până în ultima sa săptămână –, ci și un prieten drag. Îi simt deseori lipsa. Literomania îi simte lipsa. Poveștile sale din rubrica „Jurnal la babord” erau un deliciu literar pentru oricine.

În fine, a trecut un an cu bune și cu rele. Noi rămânem aceiași, devotați devizei „Cuvinte bine țintite”. Le mulțumesc celor care ne-au fost și ne sunt alături, colaboratori și cititori deopotrivă. Fără voi nimic din toate acestea nu ar fi existat. Voi sunteți spiritul Literomania! La mulți ani!

 

Ruxandra Cesereanu

Un an literomaniac

Salut primul an de viață al pruncului literomanic (îl proiectez în sens masculin doar din motive ereditare și de genealogie 🙂, dar la fel de bine ar putea fi o pruncă literomanică!), prevăd că va fi mereu un copil firoscos și livresc (ba chiar hâtru), cu priză la cititori, ceea ce e sănătos și merituos în vremurile pragmatice de-acum. La mai mare și la mai tare în lumea noastră literară (polimorfă)!

 

Valeriu Gherghel

Cum se face că am ajuns să nu mă mai recunosc?

Cînd am dat un prim text pentru Literomania, acum un an, nu mi-am închipuit că voi deveni un colaborator atît de asiduu. Am crezut că va fi o experiență succintă, intermitentă. N-a fost așa. Tîrîș-grăpiș, am acoperit cu articolele mele un an întreg și nu am lipsit decît de două ori, ocupat cu ședințe de catedră anunțate în ultima clipă.

Ceea ce mă uimește nu e hărnicia mea apocrifă (nepremeditată), ci faptul că am așteptat aparițiile noilor numere cu emoția unui începător. În studenția mea, ca să-ți apară un text într-o revistă de cultură trebuia să-i cultivi pe redactori, să le faci vizite și să le amintești că le-ai lăsat cîndva un articol senzațional. Redactorul căuta distrat prin sertare și, într-un tîrziu, dădea de articol într-un morman de hîrtii îngălbenite. Dacă aveai puțin noroc, îl așeza deasupra. Dacă aveai noroc cu adevărat, se tipărea după o lună.

La Literomania e altfel. Vremurile și oamenii s-au schimbat. Nu spun că articolele îmi apar pe site încă dinainte de a le compune, dar amabilitatea redactorilor, perseverența și entuziasmul lor m-au constrîns să fiu aproape harnic, îngrozitor de insistent și silitor. Aproape că nu mă recunosc…

Și pentru că inedita mea înfățișare îmi place, sper să mai colaborez încă un an…

 

Péter Demény

„Invenția deceniului”

Pentru mine, Literomania, care împlinește acum venerabila vîrstă de 1 an, este locul unde pot să scriu despre literatura și în general cultura română cu speranța că tablețelele mele vor ajunge la cititorii interesați. Dinamică, ageră, inteligentă, publicația asta online îmi pare a fi invenția deceniului, sau cel puțin una dintre ele. Făcută de doi oameni care văd că fac atîtea și atîtea altele că nu pot să-mi imaginez măcar cînd mai au creativitate, dar se vede cu ochiul liber că mai au, fapt pentru care îi felicit acum și mereu, Literomania este un locșor numai bun pentru citit, gîndit, scris și vorbit virtual. La mulți ani, și încă mulți!

 

Veronica D. Niculescu

La mulți ani, literomani!

Ce-ți doresc eu ție, Literomanie?

Să rămâi mereu tânără ca-n primul tău an.

În vara lui 2016, când Adina Dinițoiu mi-a vorbit de noul ei proiect și m-a invitat să colaborez cu texte aici, m-au încântat două detalii: pasiunea cu care îmi vorbea despre asta și faptul că nu mă presa: puteam scrie ce și mai ales când îmi doream. Cum tocmai sărbătoream îngrozitoarea perioadă de 20 de ani de când am început să scriu prin redacții, și cum nu toate redacțiile prin care am trecut au mirosit a apă de trandafiri și-a senin, în ultima vreme nu mai răspund foarte bine la propunerile de colaborare. Dar Literomania e altceva, e un loc unde scriu ce vreau și când vreau – și ce bucurie să-mi pot duce acolo cantilenele care se pornesc în plimbări, acel scris care nu este scris – fiindcă nu sunt articole, dar nu-s nici literatură. Sunt pur și simplu cantilenele zilelor mele, cuvinte legănate care dau să spună o poveste – dar mai degrabă n-o spun.

Că scriu, că nu scriu, vă citesc mereu cu plăcere și vă mulțumesc. Și asta vă doresc, să vă păstrați prospețimea!

La mulți ani, literomani!

 

Paul Țanicui

Vinul din cuvinte

Acest început de an m-a găsit în oraşul în care oamenii vorbesc despre gusturi în gesturi. De regulă, largi, sofisticate, puternic încărcate afectiv. Asta pentru că un miliard de vinuri şi un miliard de cuvinte sunt în Paris. Și nu ştii niciodată ce preţuieşte mai mult; şi vinul, şi cuvintele sunt egale în drepturi, egale în fericire, când fericirea şi tristeţea fac corp comun. Limbajul e o chestiune de gust, o spun cu toată decadența de care mă simt în stare. Acest început de an mi-a adus aminte de începutul de an de dinaintea lui, când am simțit ce simt acum. Că titlul dă savoarea. Da. Cuvintele cu nume bun sunt ca vinul. Au aceeași vibrație și sunt la fel de nobile în conținut.

La mulţi ani, Literomania!

 

Dorica Boltașu Nicolae

Platforma de idei ca hobby

Pentru mine, scrisul pentru Literomania este, înainte de orice, un hobby. Scriu în puținele ore de singurătate pe care mi le pot îngădui, despre ce doresc, despre ce îmi place, așa cum cred. Este, așadar, o pasiune și o nevoie prin care mă regăsesc, o împlinire strict personală, egoistă și hedonistă, dincolo de orice obligații sociale sau de altă natură, separată, în oarecare măsură, și de viața mea de familie – ai mei au aflat de pe Facebook că scriu. Dacă ar fi secret, ar fi resimțită, probabil, ca o plăcere vinovată. Cum am, prin formație, un respect profund și formal în același timp pentru tot ce este tipărit pe hârtie, scrisul pe o platformă online mi s-a părut mai dezinhibant, mai simplu și mai „autenticist”. Nu știu dacă este bine sau dacă este rău, pur și simplu este o percepție, o reacție care mă face să mă bucur de o libertate mai mare.

Dincolo de aceasta însă, scrisul pentru Literomania exprimă și convingerea mea că sunt necesare mai multe voci pentru a dinamiza dialogul de idei – destul de firav – din lumea literelor românești. Polemica de idei, dialogul serios, dezbaterea culturală sunt mai degrabă inconsistente și lasă prea mult loc, în discursul public de la noi, scandalurilor și reacțiilor umorale, parti-pris-urilor asupra cărora planează ambiguitatea. Prejudecăți, opțiuni critice învechite, lucruri inedite, autori mai puțin „cotați”, lăsați în umbră din varii motive, obsesii ori texte cu care suntem afini într-un fel sau altul – trebuie să le discutăm pe toate, fără încrâncenare și fără „ochelarii” apartenenței la un grup anume. Când totul se schimbă extrem de rapid în jur, când literatura participă și ea, mai degrabă luată pe sus, la vertijul informațional și tehnologic contemporan, o platformă independentă, cu voci puternic individualizate, poate lăsa urme și poate chiar schița variante, direcții în peisajul cultural. Mediul online, care pare să dea mai multă putere cetățenilor,  găzduiește diversitatea și oferă posibilitatea reacției imediate, iar literatura și discuția despre ea trebuie să facă parte din ce în ce mai pronunțat din acest nou joc. Din aceste considerente, am crezut de la început în proiect și am acceptat cu entuziasm propunerea Adinei să scriu cronică pentru un site literar.

De asemenea, experiența aceasta presupune și plăcerea de a-i citi pe colegii mei, număr de număr, cu care cred că împărtășesc „mania” – parcă însemna la origine „nebunia” – literaturii.

Așadar, La Mulți Ani! Tuturor, scriitori și cititori!

La Mulți Ani Literomania!

 

Scriitorul Marian Ilea și „măcelarul Torok” la “Luci”...în așteptarea sărbătoririi unui an de Literomania.

Scriitorul Marian Ilea și „măcelarul Torok” la „Luci”… în așteptarea sărbătoririi unui an de Literomania.

Marian Ilea

 Un an cu Literomania

 Între Crăciun şi Revelion, dimineaţa devreme, scriitorul M.I. povestea cu fierar-betonistul Radu Făină la Bodegă. Multe s-au întîmplat în spaţiul acela, numit în orăşelul transilvănean de munte „La Luci”. Pînă şi primarul, de cîte ori păţea ceva rău, ieşea pe ecranele televiziunii locale spunînd cetăţenilor urbei: „Astea toate mi se trag de la o bodegă”. Nu îndrăznea  s-o zică pe şleau: „De la Bodega La Luci!”. Pentru primar era suficient să ia în derîdere bodegile oraşului. El, pare-mi-se, lua masa în centrul vechi şi medieval, într-un local ţinut de un prieten al scriitorului, unu’ Grigore, însurat cu o doamnă plină de rafinament, provenind din conţii de Auvergne. Localul se numea „Gregoire”. Se mînca bine şi scump. Scriitorul M.I. luase masa o singură dată acolo. Îl invitase primarul. Potîrnichi, vin franţuzesc, supă de potîrnichi, lichior Cointreau, pîine de cuptor, apă plată şi 700 de lei nota de plată. Cu banii ăia, vecinii de scară ai scriitorului ar fi trăit o săptămînă. „P-aci nu mai calc”, i-a spus scriitorul primarului. Asta se întîmpla acum un an. Mai precis, în 3 ianuarie 2017. În 28 decembrie acelaşi an, fierarul-betonist Radu Făină zicea: „Domnule, a apărut numărul 50 din Literomania”. Se învăţase să butoneze pe iphone-ul lui. Citea revista de cînd scriitorul îi spusese: „Uite-o revistă fără politică, doar literatură şi comentarii, ca un mozaic. De departe îl vezi fain, nea Făină, de aproape vezi bucăţelele care alcătuiesc FAIN-ul”. Săptămînă de săptămînă, fierar-betonistul citea revista. În dimineţile de la bodegă, întreba: „Cum va fi în lumea asta, mai rău şi cît de rău, că bine nu mai are cum, eşti scriitor, trebuie să ştii”. Scriitorul habar n-avea. Şi cîte şi mai cîte.

Radu Făină îi arătase asistentei medicale de la noi de pe scară platforma online a Literomaniei. Asistenta era biochimistă. Cum spitalul n-avusese post conform cu pregătirea ei, muncea ca asistentă, şi-n timpul liber, vinerea şi cînd avea gărzi sîmbăta, citea „Literomania” de pe un telefon Samsung 7. De acolo aflase că scriitorul M.I. e scriitor. Într-o după-amiază venise la Bodegă ca să-i ceară o carte vecinului ei de scară. Scriitorul primise 10 exemplare din romanul „Amintiri din casa scării” de la Mircea Petean. Petean poetul era şi director al editurii Limes pe care o înfiinţase împreună cu nevastă-sa. În 1990, la festivalul de poezie de la Sighet, Petean împărţise camera de hotel cu scriitorul. Îi mărturisise acestuia că vrea să pună de-o editură. În anul 2017 editura era funcţională. Scriitorul publicase două romane la poet.

„Să-mi daţi şi mie o carte cu autograf”, zisese asistenta, biochimista, Ildiko, vecina de scară. „Şi să fie cu scris original, nu pe computer”, încheiase aceea.

Scriitorul ţinea „Amintirile din casa scării” la Bodegă.

„Vă dau”, zisese scriitorul.

„Da şi eu citesc”, zisese măcelarul Torok aflat la Bodegă. „Daţi-mi şi mie”.

„Vă dau dacă citiţi Literomania”, zisese scriitorul.

„Toţi de pe scară o citim”, afirmase mîndru măcelarul Torok.

Scriitorul se apucase de dat autografe la Bodegă. Şi cîte şi mai cîte. Fierarul-betonist Radu Făină tăcuse. „Merită şi el o carte”, îşi spunea scriitorul.

„Şi eu merit o carte”, îşi spunea fierarul-betonist.

Doamna Talida Făină era nevasta fierarului-betonist. Vindea la magazinul „Liana din Groape” la raionul lactate. Dispăruse în urmă cu şapte ani.

„Unde e doamna Talida”, întrebase scriitorul. Ca să întrebe ceva. Ca să-i ofere o carte cu autograf.

„De şapte ani lucrează în Spania. Am trimis-o în Valverde del Camino. Un orăşel cu mulţi bătrîni şi bătrîne. Are grijă de ei. Cred că a îngropat jumătate din Valverde del Camino în cimitirul de acolo”, încheiase fierarul-betonist.

„Pentru fraza asta Radu Făină merită o carte”, încheiase scriitorul.

Şi cîte şi mai cîte trebuie scrise despre scara blocului unde locuia scriitoul. Despre Literomania.

Dar se făcuse 5 ianuarie 2018. Se împlinea fix un an de cînd apăruse Literomania. Scriitorul se gîndea la „Cuvintele bine ţintite”. Frumos slogan. Îl discutase cu Talida, cu Radu Făină şi cu măcelarul Torok.

Concluzia a fost clară, măcelarul o exprimase: „Adică, domnule scriitor, cuvintele sînt ca gloanţele. Dacă-s bine ţintite, merg la inimă ori în cap”.

„Aşa o fi”, încheiase scriitorul. Se gîndea cum şi ce să scrie într-o felicitare trimisă pe mail pentru Adina Diniţoiu şi Raul Popescu!

 

De la stânga la dreapta: Raul Popescu, Adina Dinițoiu și Radu Niciporuc (București, 2017, Premiile Observator cultural, unde Radu Niciporuc a fost răsplătit cu Premiul pentru debut).

De la stânga la dreapta: Raul Popescu, Adina Dinițoiu și Radu Niciporuc (București, 2017, la Premiile „Observator cultural”, unde Radu Niciporuc a fost răsplătit cu Premiul pentru debut).

 

Radu Niciporuc, al nostru Ulise, a fost alături de noi încă de la primul număr al Literomaniei. Conștiincios, deși măcinat de boală, a trimis texte pentru fiecare număr al revistei, până când, în vara lui 2017, ne-a părăsit, plecând în cea mai lungă călătorie a sa. Textele din Literomania, mici și fine bijuterii literare, publicate la rubrica „Jurnal la babord”, ne dezvăluie un povestitor de rasă pură, așa cum a fost maestrul și prietenul său apropiat Alexandru Vlad. În semn de omagiu, reluăm textul semnat de Radu Niciporuc în primul număr al Literomaniei.

 

Radu Niciporuc

Toamnă la Buenos Aires

Când, la repartiție, megafonul îmi confirmase alegerea postului la flotă, primul meu gând – de-o naivitate fără cusur – a fost că vapoarele vor fi un rai al lecturii. Realitatea, desigur, a fost alta, și, cu toate că din cabinele prin care m-am perindat cărțile nu mi-au lipsit niciodată, am fost nevoit să-mi ajustez mai mereu dimensiunile „raiului”. Până acolo, încât, la rigoare, din toate voiajele la câte mi-a fost dat să iau parte de-a lungul a două decenii, aș putea alege doar unul cu virtuți strict literare: cel început într-o toamnă aurie la Buenos Aires și terminat într-o primăvară neutră la Dublin.

În orașul din preajma Fluviului de Argint, porumbul fusese adus cu camioanele de la silozurile presărate pe conturul estuarului, și, drept urmare, încărcarea se prelungise până la mai mult de-o săptămână. Doar așa am putut să iau la rând nu doar cafenelele și berăriile orașului, ci și librăriile de pe calle Florida, unde am descoperit cei mai informați librari din câți cunoscusem vreodată: niște moșneguți amabili, foști profesori în liceele orașului, ascunși și uitați printre rafturi de furia generalului Videla. Unul dintre ei, un tip mărunțel, cu față de viezure, m-a învățat să beau mate, mi-a pus în mână seria Cortázar de la Alfaguara, mi-a comentat îndelung capitolul 68 din Rayuela, scris în giglică („Apenas él le amalaba el noema…” ), mi-a atras atenția asupra convorbirilor lui don Julio cu Omar Prego Gadea – „La fascinación de las palabras” – apărute ulterior la Fabulator, și tot el mi-a dat ultima adresă a lui Borges, pe o stradă paralelă cu pietonala. I-am frecventat regulat librăria de pe Florida 914, scotocind cu orele printre șirurile de cărți, sub privirile lui mulțumite, dar numai în ultima zi, când nava era aproape încărcată și a trebuit să-mi iau rămas-bun, mi-a spus ce credea el despre don Julio: „băiat bun, lunganul, dar cam comunist!”.

Cufundat în traducerea convorbirilor, nu-mi amintesc cum au trecut cele două săptămâni de cât fusese nevoie ca să ajungem, pe o linie oblică, până la Canalul Englez. Știu doar că la terminalul de grâne de la Dublin ne așteptau niște conveioare monstruoase, care au aspirat într-o zi și-o noapte toate hambarele, și abia dacă am avut timp să ies într-o seară pe promenada orașului, unde, într-un amurg trist și jupuit, m-am izbit, zdrelindu-mi fruntea, de bărbia de bronz a celui despre care Beckett spunea: „Joyce nu face deosebire între căderea unei bombe și căderea unei frunze”.

Plantată la nivelul străzii, printre oameni zgribuliți, statuia mă pedepsise pentru că, tot învârtind în gând frazele lui don Julio, uitasem să-mi scot pălăria în fața autorului lui „Ulysses” și „Dubliners”.

 

 

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu