Nr. 187 Poezie

„Lady Lazarus” de Sylvia Plath

Vă propunem mai jos poemul „Lady Lazarus” de Sylvia Plath, din volumul „Selected poems/Poeme alese” (Editura Paralela 45, Colecția „Gemini – colecție bilingvă de poezie”, traducere din limba engleză, prefață și repere biobibliografice de Elena Ciobanu, Pitești, 2012). (Literomania)

 

Am făcut-o iar.
La zece ani odată
Reușesc –

Un fel de minune ambulantă, pielea mea
Aprinsă ca un abajur nazist,
Piciorul meu drept,

Prespapier,
Fața mea fără cute,
Pânză fină, ebraică.

Dă giulgiul la o parte,
O, dușman al meu.
Înspăimânt? –

Nasul, orbitele, șirul întreg de dinți?
Duhoare acră
Va dispărea ca mâine.

Curând, curând, carnea
Mâncată de hăul mormântului va fi
La loc pe mine,

Iar eu, femeie zâmbitoare.
Treizeci de ani, atât,
Și, ca pisica, pot de nouă ori să mor.

Asta e a Treia Oară.
Cât gunoi
Să distrugi fiecare decadă.

Ce milion de ligamente.
Gloata scuipătorilor de semințe
Se-nghesuie înăuntru să-i vadă

Cum mă despoaie din creștet până-n tălpi –
Striptease de senzație.
Doamnelor și domnilor,

Iată mâinile mele,
Genunchii.
Piele și os, se poate,

Dar una și aceeași femeie.
Prima dată, la zece ani s-a-ntâmplat..
A fost un accident.

A doua oară mi-am pus în gând
Să merg până la capăt, să nu mă mai întorc.
Am împietrit închisă

Ca o scoică.
Le-a trebuit să cheme, să cheme
Și să îmi scoată viermii încleiați ca perlele.

A muri
E o artă, ca orice alt lucru.
O fac grozav de bine.

O fac să doară ca dracu.
O fac să pară reală.
Am chemare, s-ar zice.

E destul de ușor s-o fac într-o carceră.
E destul de ușor s-o fac și să-nțepenesc.
E teatrala

Întoarcere, ziua-n amiaza mare,
În același loc, la aceeași figură, aceeași brută
Voce urlând desfătată:

„Minune!” –
Asta mă dă gata.
Există o taxă

Ca să-ți plimbi ochii pe cicatricile mele, o taxă
Ca să-mi asculți inima –
Chiar merge.

Și mai e o taxă, una foarte mare,
Pentru orice cuvânt sau atingere
Sau pic de sânge

Sau fir de păr sau haină de-ale mele.
Și-uite așa, Herr Doktor.
Așa, Herr Inamic.

Sunt opera ta,
Sunt comoara,
Bebelușul din aur pur

Ce se topește într-un țipăt.
Ard și mă tăvălesc.
Să nu crezi că-ți subestimez marele interes.

Cenușă, cenușă –
Stârnești, scormonești.
Carne, oase, nimic, nimic –

O coajă de săpun,
O verighetă,
O plombă de aur.

Herr Dumnezeu, Herr Lucifer,
Păzea,
Păzea.

Cu părul meu roșu
Renasc din cenușă
Și mănânc oameni cum respir aer.

Sumar Literomania nr. 187

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: