Nr. 219 Sticla de lampă

Nasul Cleopatrei

Reach content for Google search „alexandru vlad”, „nasul cleopatrei”, „sticla de lampa”




Literomania vă propune o nouă rubrică de recuperări, „Sticla de lampă”, dedicată lui Alexandru Vlad (1950-2015). Veți putea citi, în această rubrică, câteva articole ale scriitorului Alexandru Vlad apărute prin diverse publicații înainte de 1989, dar și după, articole strânse apoi într-un volumaș, acum greu de găsit, numit „Sticla de lampă” și apărut în 2002, la Editura Grinta.

 

Nasul Cleopatrei

 

Unul din procedeele tehnice prin care s-a putut ajunge în intimitatea procesului de creație este macrofotografia. Piesa din fața noastră dispare, cadrul privirii e mult depăşit și ne trezim în fața nervozității pure a tuşelor. O lume nouă se deschide, după ce am escaladat distanța focală, intimă şi domestică, asemeni dezordinii de duminică dimineața. Am văzut, astfel, macro-fotografiate, mai ales nasuri ale portretelor celebre, în lumină excesivă (Rembrandt, „Omul cu bastonul”, macrofotografie în lumină directă. Detaliu al nasului. Foto laboratorul Muzeului Luvru); cât de diferite pot fi trăsăturile de penel – cât de largă gama nervozității cu care se pot aborda tuşele unui nas. De fapt, specialiştii, cunoscători de temut, care în miopia lor instrumentală văd crunta insuficientă a detaliului, au pornit, probabil, de la ideea că, pentru un tablou, nasul are aceeaşi importanță ca pentru regina Cleopatra.

Evident, am dori foarte mult să existe aparate perfecționate, ceva ce combină ultrasunete şi infraroşii, cu care să se verifice în literatură probitatea textului, punând o mică mostră sub lentila aparatului. Ce privelişte minunată! Ce forme luxuriante, ce culori exotice, cât proteism imediat ce am coborât sub suprafața glazurată a frazei. Totul aminteşte de microbiologie, fauna şi flora minusculă de aici comunică foarte puțin la suprafață, dar cât de evidentă pare privită la acest microscop. E un climat sănătos, antediluvian, cu temperaturi optime de incubator gestant şi abundând de sugestii, edenic și străbătut de o lumină difuză, odihnitoare – lumina satisfăcută și calmă a spiritului creator. Avem senzația perplexă a celor coborâți în structura țesuturilor umane, fantastică și primejdioasă aventură, pentru a descoperi meschinăria unei celule ce poate compromite armonia acestui amor universalis. Am văzut şi astfel de medii compromise, la suprafață trupul părea în regulă, marea strălucea în soare ca staniul lichid, omogenă și greu de penetrat pentru mănunta noastră lotcă de pescari, chiar dacă ar fi purtat la provă semnul Crucii Roşii Internaționale. E o mare ilizibilă şi submersul e primejdios. Fraza e lungă şi întortocheată, gelatinoasă, dovedind o viață și o frenezie de provincie, colectivitate lipsită de spațiu pentru aprofundare – fiecare cuvânt abuzează, violează integritatea semantică a coechipierului său. Valuri flamboaiante, vârtejuri perverse, pornite de la prozatori cu frică de aserțiuni. Îi înspăimântă liniaritatea frazei, pe care o evită, aşa cum l-ar înspăimânta pe un desenator (cuprins de o bruscă fobie) liniile drepte. Fraza abundă de mici neutralizări, redundanțe, aproximări şi reveniri. În ansamblu, totul aminteşte de experiența lui Frenhofer. Liniile directoare ale romanului dispar în acest hățiș, şi ceea ce e mai grav, dispare ritmul prozei, mareea, astfel şi succesiunea stărilor de spirit ale cititorului, rămânând o anarhie de sentimente greu de recuperat. Pastă ezoterică, formată din verbe irascibile, adverbe parazite, substantive imune, subiect fără personalitate, predicat dezamorsat, astfel într-un raport pe care nu l-aş fi vrut alarmist, abundența de verbe la timpuri diferte, leucocite care refuză unisonul şi neglijează bacilii, preocupate de propria nevroză. Această mişcare browniană a fost considerată, până nu demult, beningnă, din cauza neglijenței de-a fi fost luată drept „stil”. Accelerarea particulelor morfologice a fost folosită la mijlocul secolului trecut de Faulkner; evident, acesta lucra cu personaje cronice, şi exacerbarea antibiotică a scos la vedere adâncimi spectaculoase. De atunci, unii au folosit metoda şi la guturai, desigur cu riscuri. Nu e de mirare că apar toate semnele intoxicației şi alergiei.

Şi atunci am o nostalgie pentru vremea când lucrurile se măsurau cu o unitate de măsură atât de sigură şi de umană – cu nasul Cleopatrei…

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Alexandru Vlad

Alexandru Vlad (31 iulie 1950, Suceag /Cluj - 15 martie 2015, Cluj-Napoca). Prozator, traducător. Facultatea de filologie a UBB Cluj (1974). Debut absolut în „Echinox”, 1973. Volume: „Aripa grifonului”, povestiri, 1980; „Drumul spre Polul Sud”, proză scurtă, 1985; „Frigul verii”, roman, 1985; „Fals tratat de convieţuire: trei tablouri din secuime şi un malaxor” (în colaborare cu Daniel Vighi, András Visky, într-o versiune concepută şi editată de Marius Lazăr), 2002; „Sticla de lampă”, 2002; „Viaţa mea în slujba statului”, povestiri, 2004; „Iarna, mai nepăsători ca vara”, 2005; „Curcubeul dublu”, Polirom, 2008; „Măsline aproape gratis” (proze asortate), 2010; „Ploile amare”, roman, 2011; „Cenuşă în buzunare”, 2014. Prezent în antologiile „Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt”, 1983; „Chef cu femei urâte”, 1997; „Generaţia 80 în proza scurtă”, 1998; „Competiţia continuă”, 1994; 1998. Traduceri din Joseph Conrad, W. H. Hudson, Raymond Chandler. Tradus în germană. Premiul USR pentru debut, 1980. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.