Martiriul lui Oscar Wilde

După mai bine de șase luni de absență de pe site-ul Literomania, am hotărât, așa, dintr-odată, să reiau serialul despre Oscar Wilde. De ce nu? Pentru cei care nu au citit niciun articol din acest serial, sau au citit pe sărite, le spun că la baza acestuia a stat volumul biografic (chiar primul, dacă nu mă înșel, dedicat scriitorului iralndez după moartea acestuia) „The Life of Oscar Wilde ” de Robert H. Sherard, apărut în 1906, iar la noi în 1915, cu titlul „Viața lui Oscar Wilde” (Editura Librăriei Alexandru Stănciulescu), în traducerea semnată de un anume N.M.-Nigrim.

Rămăsesem, așadar, în episodul trecut, în anul 1897, anul eliberării lui Oscar Wilde din închisoarea Reading Gaol, după doi ani de chin. Primul lucru pe care l-a făcut scriitorul a fost acela de a pleca în Franța (unde își luase numele de Sebastian Melmoth, după personajul creat de un alt scriitor irlandez, Charles Maturin), considerând, conform lui Sherard, că, după o astfel de rușine publică, nu mai poate să rămână în Anglia. Mai mult, conform aceluiași biograf, Wilde considera că „închisoarea îl pătase” dincolo de orice posibilitate de răscumpărare:

„El ținea foarte mult la respectabilitate. Când își poftea prietenii să-l viziteze la Berneval, spunea prietenilor însurați să-și aducă soțiile cu ei, ca și cum simțea că prezența femeilor sub acoperământul lui îi asigura respectul în ochii lui proprii. Își închipuia că închisoarea îl pătase. Ar fi fost greu pentru el să mărturisească un asemenea sentiment. În aceste împrejurări, niciodată n-a spus o vorbă, niciodată n-a făcut un lucru, nicio privire, niciun gest, nici umbra vreunei gândiri, care să fi trădat celui mai bun observator, care nu cunoștea faptul că acest om își petrecuse doi ani ca pușcăriaș ordinar într-o pușcărie comună. Degradarea nu reușise să-l degradeze.”

Nu numai că, în ciuda aparențelor, „degradarea nu reușise să-l degradeze” pe Oscar Wilde, dar acesta se transformase în închisoare, așa cum am mai spus-o, într-un soi de martir creștin. Nu știu cât de autentică este această transformare, dar Robert H. Sherard este convins de ea, și poate chiar ar trebui să ținem cont de cele scrise de acesta, având în vedere că a avut acces la numeroase mărturii ale cunoscuților lui Wilde.

„Un prieten povestește că spunea odată despre sinucidere că-i nedreaptă, pentru că era cel mai mare compliment pe care un individ îl putea aduce societății. Firește, știa când a părăsit închisoarea, în acea stare de spirit în care se instruise el însuși, știa exact la ce avea să se aștepte din partea lumei. El a acceptat dinainte toate ultragiile care aveau să se grămădească asupra lui, cu deplină conștiință el intrase într-un martiriu pentru care lumea avea să-i refuze orice coroană. Cu marile lui puteri și cu vigoarea întinerită a trupului său ar fi putut stăpâni lumea… Dar era stăpânit de creștinism, el lăsase la o parte orice luptă și și-a îngăduit singur moartea.”

Citește și Sfântul de la Reading Gaol

Și totuși… Martiriul nu este doar consecința descoperirii tardive a credinței, ci și un semn clar, aș spune, al remușcărilor care-l bântuiau pe Wilde. Rușinea nu era doar a lui, ci și a familiei sale. Soția sa, Constance, la rându-i, a părăsit, împreună cu cei doi fii, Anglia. Iată ce scrie Sheridan despre cele întâmplate cu soția lui Oscar Wilde în acel context dureros al condamnării și ostracizării scriitorului iralndez:

„După eliberarea lui Oscar Wilde, au venit oarecari împrejurări cari au amânat împăcarea lor desăvârșită, și apoi veni aceea care desparte pe cei mai îndrăgostiți soți. Constance Wilde, care fusese multă vreme suferindă, și care nu-și revenise din groaznica lovitură a catastrofei care-i zguduise căminul, fu scăpată de lumea atât de plină de surprinderi crude pentru cei simpli și buni, de către moarte. Ea muri la Genua cam la un an după ce bărbatul său eșise din închisoare. A fost o femee simplă, frumoasă, prea blândă și bună pentru rolul ce i-a fost dat să joace în viață. A fost o femee de inimă pe care niște zei mai buni n-ar fi aruncat-o în turbarea și în zguduirea unei existențe care a fost toată o luptă.”

Robert H. Sherard, „Viața lui Oscar Wilde”, traducere din englezește cu învoirea autorului de N.M.-Nigrim, Editura Librăriei Alexandru Stănciulescu, București, 1915, 256 p.

În foto: Oscar Wilde la Roma (1900). Sursă foto aici