Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei Mioara Angheluță, traducătoare și lector la Universitatea din București.
1. Ce citiți în aceste zile?
În aceste zile și mereu citesc ziare, știri interne și externe, în română și în alte limbi (nu aș putea fără). Dar dacă despre beletristică e vorba, am citit zilele trecute în autobuz „Mulțumesc, domnule profesor!” de Patricia Polacco, tradusă de Camelia Vida-Rațiu (Editura Frontiera), o carte autobiografică pentru copii și nu numai scrisă în semn de recunoștință pentru profesorul care i-a descoperit dislexia și a învățat-o, cu răbdare și metode adaptate, să citească. Imaginea bunicului care toarnă miere pe coperta unei cărți ca să arate că învățătura e dulce, dar că trebuie urmărită din pagină în pagină ca pe o albină, îmbie mai mult la lectură decât zicala spaniolă „La letra con sangre entra”. Tot zilele trecute am terminat de citit „Șaptesprezece piane” de Ramon Solsona în traducerea Janei Balacciu Matei (Editura Meronia), o carte care vorbește despre România în cunoștință de cauză, cu bunele și relele noastre.
2. Care este cartea care v-a schimbat viața?
Aș tinde să răspund ghiduș-spiritual: Abecedarul, Biblia… Dar voi răspunde mai… tehnic. Cartea care mi-a schimbat viața pe termen lung fără să-mi dau seama imediat, ci doar privind în retrospectivă, a fost „Neuf Jours avant l’Éternité” (o traducere, de altfel) de Holland Smith J (numele autorului l-am redescoperit acum pe internet), citită la paisprezece ani, foarte grea pentru vârsta aceea (multă politică). Faptul că atunci am notat cu conștiinciozitate cuvintele și expresiile necunoscute, traducerea lor, că am recitit acele liste zile la rând, m-a ajutat să citesc fluent în franceză și, mai apoi, aplicând aceeași tehnică (dar mult ușurată de similitudini), în alte limbi romanice (spaniolă, catalană). Da, poate că până la urmă la letra con sangre entra. Dar și cu puțină miere...
3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?
Toate sau aproape toate m-au influențat la modul discret, fără să pot distinge eu însămi contribuția fiecăreia. Dar, fără îndoială, cărțile citite în adolescență au lucrat cel mai mult: romanele secolului XIX (așa cum nu se mai scriu acum, cum ar spune Melchor, un personaj din seria „Terra Alta” de Javier Cercas), apoi, inevitabil, Márquez (cum se poate scrie altfel sau despre lucrurile acelea?), Camus, Mateiu Caragiale, Eliade.
4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.
Au fost mai multe, dar memorabilă „1Q84” de Haruki Murakami, și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut. Mai înainte citisem „Cronica păsării-arc” în traducere spaniolă (nu știu dacă până atunci am mai întâlnit personaje care să comunice epidermic cu cititorii).
5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.
În ultima vreme am dăruit cel mai des „Hoinar prin America Latină” de Silviu Reuț, cum nu sunt îndeajuns de bogată (sau de generoasă) încât să dăruiesc bilete de avion.
6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?
Nu știu, probabil cele care susțin regimuri politice, atâta timp cât sunt la putere, dar vremea trebuie să fi așternut deja praful peste ele.
7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?
Nu știu dacă este subevaluată, dar cred că ar merita mai multă vizibilitate și ar trebui citită de cât mai mulți adolescenți: „De două mii de ani” de Mihail Sebastian. Ar merita tot atâtea aprecieri precum colegele de generație. Și ar fi poate mai pe limba cititorului contemporan.
8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.
Și visul ar fi o îndrăzneală, iar experiența ar fi copleșitoare. Deocamdată mă bucur că am ajuns să traduc o parte din cărțile/ autorii la care am visat.
9. Ce carte ați recitit cel mai des?
Povești, inevitabil. Apoi, în pragul adolescenței, „O lume dispărută” de Sir Arthur Conan Doyle, maestrul suspansului, pentru mine. Fragmentar „Craii de Curtea-Veche”. Și iarăși, inevitabil, dar altfel decât pe cele menționate mai înainte, cărțile pe care le-am tradus.
Mioara Adelina Angheluță (n. 1981) este lector la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde predă cursuri și seminare de limba spaniolă, interpretare consecutivă, teoria și practica traducerii. În 2016 a publicat la Editura Casa Cărții de Știință teza de doctorat cu titlul „Los discursos de investidura de la democracia española desde la perspectiva de la modalidad: un análisis semántico-pragmático”. A coordonat manualul „Curso Práctico de Español. Comunicación I” (Editura Universității din București, 2022). A tradus din autori precum Antonio Muñoz Molina („În noaptea timpului”, Editura Nemira), Rosa Montero („Noroc chior” și „Primejdia lucidității”, RAO), Juan Jacinto Muñoz-Rengel („O istorie a minciunii”, Polirom), Laura Gallego („Străjerii Cetății – Bestiarul lui Axlin”, Polirom), Javier Cercas („Terra Alta”, RAO), Samanta Schweblin („Mutzunaki”, Litera), ultimele trei romane fiind nominalizate la secțiunea „Premiul Special de Traducere din Limba Spaniolă” acordat de revista „Observator Cultural” și Institutul Cervantes. A publicat recenzii în revistele „Fitralit”, „Observator cultural” și „Prăvălia Culturală”, la care se adaugă Literomania.
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu