Mircea Ivănescu (26 martie 1931-21 iulie 2011)

Pe data de 26 martie 1931, s-a născut, la București, Mircea Ivănescu. Un poet discret în timpul vieții, Mircea Ivănescu a devenit, între timp, un reper pentru poezia românească actuală. Cu această ocazie, Literomania vă propune spre lectură câteva poeme semnate de părintele lui mopete.

mopete în atmosfera lăuntrică

mopete s-a instalat într-o seară comod,
la marginea focului, să-și citească gazeta –
în spatele lui, scara care suia la pod
trosnea când lumina focului își înfigea egreta
pe câte o treaptă. mai foșnea și mopete
când întorcea foaia să urmărească ce scrie
despre una sau alta. din când în când își nota pe manșete
câte o idee, ca să poată mai târziu să o transcrie
când avea să se ducă la culcare, pe peretele de deasupra
patului. alături, pe măsuță, avea sticla și paharele
(îl așteptase în seara aceea pe marele
lui prieten – dar nu venise). asupra
întregei scene era o liniște binefăcătoare.
nivelul lichidului în sticlă scădea cu câte o palmă liniștitoare.

(Din vol. Poeme – 1970)

mopete și ipostazele

mopete scrie un poem despre mopete
stând la masă în local, scriind aplicat
un poem despre mopete – (mopete are pe masă un tom complicat
cu minunățiile despre evul mediu – și pete
de cerneală pe degete, de mult ce-și scoate notițe).
mopete din poemul pe care-l scrie el însuși
își face închipuirile lui despre dânsul și
crede că este independent – însă bufnițe –
semne ale rațiunii – îl pândesc pe propria lui frunte,
pentru că ele știu că el este doar o creație
care depinde de orice măruntă aberație
a lui mopete, când vrea să se încrunte
fără motiv, și îl uită. mopete s-a răsturnat.
care din ei? el – celălalt? celălalt?

(Din vol. Poeme – 1970)

mopete și timpul pierdut

mopete a lipsit multă vreme de acasă.
și într-o dimineață s-a întors, să-și vadă pisica –
era o dimineață cu soare. în curte, frica
lui mopete de locul acesta se strânsese, retrasă,
lângă florile pălite de vară din b razdă la soare –
avea acum chipul pisicii, și îl privea
pe mopete cu ochi impasibili, și abia
decolorați de lumina cu străvezimi autumnale.
mopete, oprit o clipă să o privească,
o simțea, pe pisică, foarte străină. ar fi vrut
să intre repede în casă. O nefirească
amețeală îl legăna pe trepte, înspre pisică, înapoi.
până la urmă, pisica a plecat, cu mersul greoi
al plictiselii. se vedea că-i este urât.