Intersecții Actualitate Nr. 140

Moş Crăciune, Moş Crăciune

Poposim în sărbătorile de iarnă, bogate în generozitate, cu Moş Nicolae dăruitor iniţial, în desfăşurare multiplă până la Sf. Ion, sclipitoare cu sau fără reflexiunile agregării umidităţii (se pare că în anii din urmă fără). Bucuria, modul firesc de a fi pe lume al omului, recuperează un timp al intensităţii mai degrabă decât al duratei, detaşând seninul vieţii de contorsionările amărăciunilor cotidiene. Probabil că sentimentul este paşnic, deşi îmi vine să-l pun în paralelă cu frenezia exponenţial gonflată a Carnavalului de la Rio. Ar fi poate câteva elemente comune cu indiciu către simţuri – bahic şi culinar la noi, subinghinal la ei. Ori poate că lucrurile sunt mai amestecate, dar cu grad sporit de efervescenţă în arşiţa tropicelor, deşi, dacă mă gândesc mai bine, Revelionul poate atinge incandescenţe la fel de mistuitoare şi în mediu hibernal. Pe când învăţam la gimnazială, ni se spunea cu câtă dezinvoltură se lasă absorbiţi de beţia simţurilor brazilienii carnavalesci, nepăsându-le celor mai mulţi dintre ei de economiile topite în săptămâna cu pricina, anume închegate după un an de trudă. Ce diferenţă faţă de chiverniseala nordică, exasperantă pentru ofertanţii mediteraneeni de servicii turistice. Gama largă a divertismentelor adiacente pachetului turistic, onorat deja cu luni înainte, nu se poate întreţine cu 10-20 de euro pe seară, spun gazdele din locurile frecventate de mult prea sobrii nemţi. Noroc cu ruşii, la fel de nordici, dar cu veleităţi de nababi euroasiatici mai risipitori. Revenind, de sărbători mai uităm de probleme, pentru ca veselia să se aştearnă peste sufletul împăcat cu sine şi cu ceilalţi. Dar oare ne risipim în veselii uitând de sine, distraşi în distracţii, sau ne regăsim nostalgic în râvnitul paradis pierdut printre grijile vieţii?

„Grija vieţii m-a scos din rai” se spune într-o carte de cult ortodoxă. Redistribuirea sănătoasă a priorităţilor ar fi replica tacită a acestei observaţii. Dar provocările zilnice, chiar și atunci când ambianța îndeamnă la pace, își au aplombul lor. Fără îndoială, grija de a dărui un cadou este un stres pentru mulţi. E una dintre grijile vieţii, nu? Când trebuie să te ocupi singur de problemă, chiar dacă dispui de facilităţi online, nu prea ai cum să te relaxezi până nu se consumă relaţia dăruitor-primitor cu zâmbetul pe buze. Mai plăcut este s-o faci în doi pentru un al treilea. Adică să treci pragul dughenei saturate de marfă, devenită templu hypermarket, să hălăduieşti printre rafturi, lăsându-te locuit de mistica contemplărilor slavei materiale, să încerci asceza autolimitării la măsura propriilor posibilităţi pecuniare, să inspiri comunitar acelaşi duh cu participanţii la împărtăşirea din cornul abundenţei, în fine, să exersezi răbdarea în rândul de aşteptare la casă întru izbăvirea fiinţei din negura lipsurilor.

Să nu uităm, apoi, de Târgul de Crăciun. Descins din necesitatea aprovizionării, a devenit tradiţie. Câtă adecvare degajă acolo unde el se găseşte în incinta cetăţilor medievale, alături de zidurile şi turnurile romanice sau gotice! Mă rog, asta poate fi o chestiune de gust. Nu cred că barocul n-ar fi o ambianţă potrivită. Ba chiar ansamblurile moderne şi chiar exotice, din moment ce Crăciunul, ca sărbătoare populară, depăşeşte arealul creştin. Mai adăugăm aici bradul, fără de care feeria peisajului ar fi carentă. Pleiada de ghirlande ce împodobesc casele, pieţele şi oraşele îşi are sursa în bradul împodobit, iar cadourile îşi aşteaptă destinatarii sub crengile lui. Şi colindele, cu teologia lor frustă, împănată imaginar cu scene bucolice, dar care tinde spre aclimatizare cu noile paradigme din showbiz-ul de sezon! În sfârşit, mai este şi personajul central, Moş Crăciun, înveşmântat în roşu, zice-se, de Coca Cola (altminteri ar fi fost în verde, în acord cromatic cu pădurile Scandinaviei?), rotofei, jovial – ho! ho! ho! – şi generos, alunecând cu sania printre stele şi aruncând peste lumea juvenilă cadouri.

Şi… mai lipseşte ceva? Bineînţeles. Cu excepţia nopţii de Revelion, sărbătorile de iarnă sunt, de la un capăt la altul, religioase, în speţă creştine. Sigur că prima referinţă în legătură cu ele ar fi trebuit să ţină cont de aceasta. Restul nu este decât recuzită, carnaval şi desfătare mundană pentru un eveniment devenit mai degrabă popular decât religios. Dar ar putea fi altfel? Fără a fi fost ermetică sau compactă cu ale ei disciplină şi taină în cult, Biserica nu mai este de mult o comunitate închisă, a unor aleşi care mai păstrează din lume doar reflexe de subzistenţă socială. La începuturi, creştinii erau în lume, dar şi în afara ei. Cu alte cuvinte, lumea îi cuprindea pe aceştia fără a le confisca sufletele. Lucrurile s-au schimbat, însă, repede. Au fost destule veacuri de contaminare reciprocă între două realităţi ce s-au dorit, conjunctural, fuzionate într-una singură. Dumnezeu şi cezarul sunt însă prea deosebiţi unul de altul. Pâinea şi circul unuia întreţin alte trăiri decât mesajul simplu articulat al celuilalt. Să nu uităm că întrega forfotă a acestor sărbători îşi are sursa într-un grajd imund. N-ar strica puţină smerenie aici. După cum n-ar strica nici Bisericii acceptul unei stări de fapt, anume că azi o bună parte a lumii educate şi tinere o vrea cât mai la periferie. Ea poate cuvânta şi de acolo. Ba chiar de mai departe, din pustie. Nu se ştie ce surprize pot apărea de aici. Că doar şi grajdul, şi Golgota au fost în afara cetăţii, adică a lumii aşezate.

Până una-alta, însă, tot e bine chiar şi aşa în devălmăşie. Tot ar mai fi un licăr de adecvare în cazul celor care se bucură de sărbători, ignorând suportul lor spiritual. Tot e mai bine aşa decât revolta perplexă a unui cuplu tânăr parizian care, potrivit lui Olivier Clément, martor la scenă, observând într-o vitrină aranjamentul staulului cu Iisus prunc, şi-au vorbit unul altuia: „Ce mai vor şi creştinii ăştia, că nici de Crăciun nu ne lasă în pace!?”.

În imagine: Târgul de Crăciun de la Catedrala din Ulm. 

Despre autor

Dorin Șerban

Dorin Șerban

S-a născut la Brașov, în 1965. A absolvit Facultatea de Teologie ortodoxă de la Sibiu, iar în prezent este preot în orașul Râșnov, județul Brașov.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.