În 2019, la „Cartea săptămânii” – rubrică permanentă, coordonată de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editori Literomania –, v-am propus foarte multe titluri, de la diverse edituri, unele dintre ele de autori români, altele de autori străini. Mai mult, așa cum v-am obișnuit la „Cartea săptămânii”, propunerile nu sunt neapărat noutăți, ci și volume apărute cu ceva ani în urmă, ba chiar uneori cărți de anticariat. În acest număr al Literomaniei, vă invităm să citiți două retrospective ale volumelor propuse la „Cartea săptămânii” în 2019, retrospective semnate de Adina Dinițoiu și Raul Popescu. (Literomania)
1. „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (coordonatori: Adina Diniţoiu şi Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019, 216 p.)
Antologia Literomania de flash fiction este poate cea mai importantă realizare a platformei Literomania. Volumul este alcătuit din prozele a patruzeci și șapte de autori, proze apărute de-a lungul a aproape trei ani la rubrica „Flash fiction stories”. „Nume de cod: Flash fiction” este cadoul nostru pentru cititorii fideli ai Literomaniei. Iată și numele autorilor prezenți în antologie: Nicoleta Balaciu, Laurenţiu Balintescu, Alice Bancu, Horia Blidaru, Bianca Bolum, Andrei-Codrin Bucur, Camelia-Maria Cîmpean, Daniel Coste, Peter Demeny, Angela Dina, Mariana Dobrică, Ohara Donovetsky, Teodor Fleşeru, Livia Furia, Diana Geacăr, Anca Goja, Mădălina Hâncu, Daniela Hering, Marian Ilea, Andra Iuşcu, Ioana Lungu, Gabriel Mager, Ionuţ Manea, Monica Manolachi, Simona Marcu, Ramona Micu, Sebastian Mihail, Adina Mocanu, Andrei Mocuţa, Radu Mora, Carmen Moroşanu, Raluca Nagy, Alexandra Niculescu, Laura Pamfiloiu, Andrei Panţu, Oana Păun, Crenguţa Sandu, Ştefan Serşeniuc, Alexandra Sonu, Veronica Stănică, Dumitriţa Stoica, Bianca Stupu, Daniel Timariu, Radu Ţuculescu, Paul Vinicius, Adela Vlad, Diana Vlasa.
Găsiți prefața volumului aici: https://www.litero-mania.com/nume-de-cod-flash-fiction-antologie-literomania-de-proza-scurta/
2. „Confiscarea instrumentelor” de Jerzy Jarniewicz (traducere din limba poloneză de Constantin Geambașu, Editura Tracus Arte, 2019, 98 p.)
Dintre aparițile Editurii Tracus Arte din 2019, am selectat și acest volum de poezie (de fapt, o antologie), semnat de unul dintre cei mai importanți autori contemporani polonezi. Poemele lui Jarniewicz sunt puternice, bine construite – sunt, altfel spus, poemele unui adevărat profesionist: „Poezia lui Jerzy Jarniewicz amintește, într-o oarecare măsură, și de poezia lui Mircea Ivănescu, dacă ar fi să facem o comparație cu un poet român. Amintește prin atenția acordată detaliilor, acelor amănunte legate, de exemplu, de cadre. Povestea de iubire dintre protagoniști ia naștere la limita dintre posibil și imposibil, dintre real și ireal, la limita, ca să fim în ton cu tot ce am scris mai sus, dintre convențional (sau artificial) și dinamitarea acestuia. Nici în poezia lui Ivănescu, nici în poezia lui Jarniewicz nu există, în aparență, un cod între iubiți, un limbaj doar al lor, iar povestea este pusă în valoare de multe ori doar prin atmosferă, prin cadrul care ține de registrul banalului, banal care, totuși, este revalorizat, capătă un sens propriu. Sau, după cum mărturisește însuși Jarniewicz: «Limbajul privat al iubirii constituie adesea, pur și simplu, o chestiune care ține de un alt fel în care funcționează anumite fraze care pentru noi sunt fie atât de uzate sau atât de vulgare, sau atât de banale, încât ne mirăm că cineva le mai folosește. În timp ce ele, în limbajul privat al cuiva, încep să trăiască din nou».”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/poetul-acrobat/
3. „Poeme alese” de Anne Sexton (traducere de Diana Geacăr și Cătălina Matei, Editura Tracus Arte, București, 2019)
A apărut, în cele din urmă, și în română un volum cu poemele lui Anne Sexton, poeme traduse excelent de Diana Geacăr și Cătălina Matei: „Poezia lui Anne Sexton este, într-adevăr, un colos care umbrește totul în jurul lui. Directă, dură, frustă, necruțătoare, este tipul de poezie căruia cu greu îi reziști. Ți se vâră pe sub piele, îți pătrunde carnea, îți atinge toți nervii, te sfredelește fără milă până în măduva oaselor. Anna cea smintită nu se lasă până nu te doboară cu durerile ei, cu strigătele ei disperate, cu viața ei în care fiecare secundă pare contaminată de un virus mortal. Ea este femeia veșnic nemulțumită, veșnic îndurerată, al cărei unic companion este disperarea.”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/anna-cea-smintita/
4. „Cu inima-n dinți” de Caius Dobrescu (seria „Vlad Lupu” (IV), Editura Crime Scene Press, Bucureşti, 2019)
Am inclus în această retrospectivă și co carte polițistă scrisă de un autor român. Nu am făcut-o întâmplător, deoarece este vorba, cred eu, despre unul dintre cele mai bune romane apărute în 2019: „Romanele lui Caius Dobrescu din seria Vlad Lupu aduc în scenă spiritul de grup, dinamizat prin opoziția dintre insider–outsider. Parazitul prietenos este un grup care nu-și dezvăluie ușor secretele și folosește un anumit limbaj, format din diverse jocuri lingvistice – un jargon/ cod familiar doar membrilor, insider-ilor. Cititorul, aflat în poziția de outsider, este inițiat treptat în tainele Parazitului prietenos – este o inițiere dificilă, cu lumini și umbre, cu capcane, cu indicații uneori dificil de interpretat. Este o joacă profitabilă din punct de vedere literar, care conferă dinamism poveștilor grupului. Bănuiesc că Parazitul prietenos are și un corespondent în realitate, și aici mă refer la Grupul de la Brașov, format nu din comedianți sau umoriști, aşa cum este Parazitul, ci din scriitori, care, în anii ’80-’90, fiind foarte tineri, doar aspirau la acest statut literar. Este vorba de Simona Popescu, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea și Marius Daniel Popescu, grup condus de Alexandru Mușina. Dinamica acestui grup, cred eu, a stat, într-o mai mică sau mai mare măsură, la baza dinamicii Parazitului prietenos, ceea ce, pentru cunoscători, este un motiv în plus să citească romanele din seria „Vlad Lupu”. Bineînțeles, cei care se așteaptă la o relatare fidelă, la o cronică despre Grupul de la Brașov vor fi dezamăgiți, totul fiind trecut prin filtre multiple, amestecat, montat, remontat, astfel încât nu mai rămâne decât literatura.”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/povestile-parazitului-prietenos/
5. „Cartea neisprăvirii” de T.O. Bobe (Editura Humanitas, 2019)
Volumul lui T.O. Bobe a venit după o pauză destul de lungă, așa că a fost unul dintre cele mai așteptate romane din 2019. Iar așteptarea, zic eu, a meritat, așa că nu ratați „Cartea neisprăvirii” a lui T.O. Bobe. Și da, „Cartea neisprăvirii” e un fel de „Being T.O. Bobe”.
Găsiți un fragment din carte aici: https://www.litero-mania.com/cartea-neispravirii-fragment/
6. „Puterea neştiută. Opera poetică 1985-1991” de Radu R. Șerban (prefaţă şi îngrijire de ediţie de Monica Pillat, studiu introductiv de Valeriu Stoica, repere bio-bibliografice, amintiri de Domnica Şerban, evocare de Ioana Ieronim, Editura Baroque Books & Arts, București, 2018, 248 p.)
Un poet român deloc cunoscut, dar care sunt sigur că își va ocupa locul bine meritat în literatura română, Radu R. Șerban a fost o apariție discretă, deloc flamboiantă, în peisajul literar al anilor ’80, dar a cărui poezie degajă o intensitate rar întâlnită: „Alcătuită, ca și ediția din 2006, din trei părți („Troienii”, „Lumina și uitarea” și „Măștile de sticlă”, având în plus câteva poeme inedite și câteva poeme traduse în engleză de Gabriela Dragnea-Horvath), antologia din 2018 dă seama de puterea incontestabilă a poeziei lui Radu R. Șerban, înrudită, cel puțin la începuturi, cu poezia celor doi trubaduri ai literaturii române: Radu Stanca și Ștefan Augustin Doinaș. Gravă, abisală, manieristă, barocă, cu o geometrie impecabilă a versului, poezia lui Radu R. Șerban se îndepărtează, în aparență, foarte mult de poezia practicată de optzeciști. Cu toate acestea, s-ar putea să aibă mai multe în comun cu ea decât pare la o primă vedere, și aici mă refer, de exemplu, la Ion Stratan, abscons și hermetic nu numai în fazele lui târzii, sau la Nichita Danilov, cel din „Câmp negru”(1982) sau cel din „Arlechini la marginea câmpului” (volum apărut în 1985, în același an, iată, cu „Troienii”).
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/radu-r-serban-un-trubadur-optzecist/
7. „Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea” de Romain Gary (traducere din franceză de Liviu Papuc, Colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction 2019)
Romain Gary, unul dintre cei mai de succes autori francezi chiar și la ora actuală, și singurul autor care a fost recompensat de două ori cu Premiul Goncourt, revine pe piața românească de carte prin intermediul Editurii Humanitas Fiction, care și-a propus publicarea unei serii de autor Romain Gary în română, o inițiativă demnă de toată lauda.
Găsiți un fragment din carte aici: https://www.litero-mania.com/dincolo-de-limita-aceasta-biletul-isi-pierde-valabilitatea-de-romain-gary-fragment/
8. „Melancolia” de Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas, București, 2019, 256 p.)
Mircea Cărtărescu a revenit în forță în 2019 cu volumul de povestiri „Melancolia”, o replică peste ani a volumului „Nostalgia” (apărut, să nu uităm, în urmă treizeci de ani). „Melancolia” – unul dintre cele mai frumoase volume de proză apărute în 2019: „Dacă Nostalgia avea un aer dur, sfidător, cu situații de o stranietate burlescă, Melancolia, replica în oglindă, pandantul, nu mai șochează „bunul simț” al cititorului prin, de exemplu, explorarea unor porniri instinctuale violente – subterane străvechi ale minții omenești. Melancolia este replica blândă, resemnată, a Nostalgiei. Chiar și numărul povestirilor diferă: în Nostalgia avem cinci, iar în Melancolia doar trei (se pare că inițial și Melancolia ar fi trebuit să conțină, totuși, cinci povestiri). Motivele, atmosfera – stilul, mai bine spus – se păstrează intacte și în volumul din 2019. Nici nu avea cum să fie altfel. În fond, atât nostalgia, cât și melancolia sunt stări care au în comun senzația, dorința de singurătate. Însă, melancolia, starea saturniană, provocată, se credea în urmă cu secole, de o umoare neagră secretată de bilă, conține o notă de resemnare, ceea ce îi dă un aer și mai tragic.”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/trei-povestiri-o-singura-melancolie/
9. „Misterul Henri Pick” de David Foenkinos (traducere din limba franceză de Cristina Nan, Colecţia „Babel”, Editura Nemira, București, 2019, 280 p.)
Romanul lui Foenkinos este ludic, histrionic, plin de acțiune, un roman în care David Foenkinos se dovedește ireverențios cu lumea editorială franceză, care este luată-n răspăr: „În fine, romanul semnat de David Foenkinos poate fi citit și în notă detectivistică. Există o adevărată anchetă pentru afla identitatea misteriosului Henri Pick, anchetă care-l ține pe cititor în suspans până la finalul poveștii. Ancheta, însă, este, zic eu, doar un pretext de a spune foarte multe despre ce înseamnă a fi scriitor, despre ce înseamnă succesul, dar și ratarea. Multe destine sunt prinse în acest tăvălug creat de Henri Pick, destine care se împlinesc sau se ratează (depinde de perspectiva, de unghiul din care le privim). În încheiere, nu pot decât să-l citez pe Cioran cu un aforism care tronează și pe o plăcuță de la intrarea în biblioteca refuzaților (cea imaginată de Foenkinos): Parisul este locul ideal să-ți ratezi viața.”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/o-poveste-despre-celebritate-iubire-si-ratare/
10. „Mira” de Ștefan Baciu (Editura Albatros, București, 1998, 416 p.)
„Mira” de Ștefan Baciu este un volum de memorii dedicat soției sale, Mira Simian-Baciu. Avem aici o adevărată saga, autorul făcându-ne martori ai călătoriei sale, alături de Mira, prin diverse țări (Elveția, Brazilia, SUA, Hawaii), o călătorie începută ca exil autoimpus după instaurarea regimului comunist în România. Volumul, scris direct în limba română, a apărut târziu la noi, în 1998, la cinci ani de la moartea lui Ștefan Baciu și la 20 de ani după scrierea lui „„Mira” este considerată de autor o „dublă autobiografie”, ceea ce nu ne surprinde, căci, în fond, dacă e să-l credem pe Ștefan Baciu, această carte nu-i aparține doar lui, ci și Mirei, care îi dictează, în numele iubirii care i-a legat o viață, odiseea lor prin lumea întreagă, din România până în Hawaii. Mai mult, în acest joc al reamintirii, Ștefan nu este decât „stenograful iubirii și al tragediei noastre”. Mai întâi, despărțirea de România, apoi, despărțirea de Europa și, în cele din urmă, despărțirea de Mira – iată traseul parcurs de acest Ulise pe dos care a fost Ștefan Baciu. Itaca, pentru el, a fost Mira. Acolo unde era Mira, era și Itaca. Fără a sa Penelopă, Ștefan Baciu va începe o altă călătorie, spre o Itacă mereu îndepărtată. Nu întâmplător, probabil, călătoria sa se va încheia, simbolic, în 1993, când va muri în timp ce vorbea la telefon cu sora sa, aflată în România, țara pe care a părăsit-o împreună cu Mira în 1946.”
Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cartea-mirei/
Scrie un comentariu