„Omul fără însușiri”, romanul neterminat al scriitorului austriac Robert Musil, este una dintre acele puține cărți care, nefiind o distopie, anticipează efectele unei lumi într-o continuă mișcare, transformare, o lume în plină modernizare în care pragmatismul, lipsa de scrupule și impostura devin valori fundamentale. În romanul lui Musil nu este vorba doar despre un simplu fenomen social, apărut într-o societate care strivește individul în numele unei colectivități fade și lipsite de suflet, ci despre un mecanism perceput aproape ca o condiție a supraviețuirii. Întâlnim, pe măsură ce avansăm cu lectura, modele existențiale diverse, aberații în cele mai multe cazuri, combinații stranii, de exemplu, între teorii ale unei economii filistine și artă (bineînțeles, arta, cu toată recuzita ei, este folosită pentru a înnobila simpla gândire pragmatică, instinctele mercantile), care, în fapt, nu fac decât să ascundă golul sufletesc al omului modern, lipsit de dorințe, dar și de însușiri definitorii pentru ceea ce ne face umani, fie că vorbim despre aspirații artistice, despre dorința de a lenevi, de a ne opri din loc doar pentru a observa frumusețea gratuită a celor ce ne înconjoară – în fine, chiar și spiritul de revoltă este banalizat și astfel înseriat. Sună cunoscut, nu-i așa? Însă în romanul lui Musil, „omul fără însușiri” este și cel care refuză înregimentarea, cel care caută autenticitatea, o autenticitate în răspăr, se înțelege, cu ideologia la modă.
„Omul fără însușiri”, în acest caz, este revoltatul, subversivul. Dar oare, dacă, așa cum spuneam mai sus, și acest tip de atitudine este înseriat, ce-i mai rămâne revoltatului? Oare, astfel, căutarea autenticității nu devine ea însăși un gest pur și simplu banal, fără miză, iar revoltatul este anihilat, imobilizat de la primul gest? Vom vedea ce răspunsuri vom găsi, dacă vom găsi, în romanul lui Robert Musil, răspunsuri pe care le voi comenta pe scurt în această serie, pe care am numit-o „Musiliada”, și care va putea fi citită, sub formă de miniepisoade, în Literomania.
La final, câteva precizări tehnice. Robert Musil a scris 21 de ani la acest roman, nereușind să-l termine. Conceput în două mari secvențe, doar prima a fost publicată integral în timpul vieții autorului (1930-1932). În 1943, Martha Musil, văduva scriitorului, va publica și restul cărții. De-abia în 1978, apare o ediție definitivă a romanului, la Editura Rowohlt, îngrijită de jurnalistul și scriitorul Adolf Frisé, care și-a dedicat viața publicării operei lui Robert Musil. În România, „Omul fără însușiri” a apărut pentru prima dată la Editura Univers, în 1995, în traducerea lui Mircea Ivănescu. Ediția a fost reluată la Polirom, iar în 2018, la Humanitas Fiction (ediție îngrijită de Monica-Maria Aldea). Pentru această serie din Literomania, am folosit ediția din 2018, de la Humanitas Fiction.
Sumar Literomania nr. 403 (2026)
Scrie un comentariu