Cartea săptămânii

Proza scurtă a lui Alexandru Vlad

În 2014, apărea la Editura Charmides Cenuşă în buzunare de Alexandru Vlad, o antologie de proză scurtă (cu o prefaţă de Victor Cubleşan) realizată de autor chiar cu un an înainte de dispariţia lui prematură. Vă propun acest volum la „Cartea săptămânii” – o serie de proze scurte din volume mai vechi (douăsprezece texte, plus, în „Addenda”, un text, Recapitulare şi anatomie, în care scriitorul relatează, la cererea criticului Virgil Podoabă, cum a scris Drumul spre Polul Sud, proză antologată în carte), ce reuşesc să ofere o imagine de ansamblu a prozatorului Alexandru Vlad, dincolo de romanele sale inegalabile, care l-au impus, Ploile amare sau Omul de la fereastră.

Alexandru Vlad – prozatorul ardelean de cursă lungă, cu o scriitură de orfevru, de mare fineţe (fără a cădea în gratuitatea calofiliei), dublat de un discret moralist (fibra etică, şi ea de provenienţă ardelenească, contrabalansează în permanenţă tentaţia estetizantă a frazei) – este, în fond, egal cu sine însuşi, în privinţa virtuozităţii şi a valorii literare, pe tot parcursul carierei sale scriitoriceşti, începând cu volumele din anii ’80: Aripa grifonului, 1980; Drumul spre Polul Sud, 1985, până la cărţile cele mai recente: romanul-jurnal Curcubeul dublu, 2008, romanul de anvergură (cel care l-a consacrat) Ploile amare, 2011, volumul de proză scurtă Măsline asortate, 2012 sau romanul publicat postum, Omul de la fereastră (2015).

Alexandru Vlad ne-a lăsat, aşadar, o antologie de autor, din care putem desprinde câteva tuşe personale, definitorii pentru proza scurtă a autorului, şi în genere pentru tipul de scriitură practicat de el. Ca optzecist de frunte, şi ca unul ce se respectă, Alexandru Vlad scrie o proză scurtă care mizează pe cotidian, dar diferenţa e dată de amprenta stilistică: la griffe, cum spun francezii, fiindcă fraza poetică, amplă, elegantă a lui Vlad e inconfundabilă. Ea conferă tramei, naraţiunii, o anumită „materialitate” – la modul flaubertian, aş zice –, aşa cum, privit de aproape, un tablou îţi atrage atenţia nu asupra subiectului tratat, ci a culorii şi a tuşei pictorului. Ar mai fi o caracteristică aparte a prozelor de tinereţe ale autorului, pe care o indică însuşi autorul în textul său din „Addenda” (şi vizibilă chiar în titlurile cărţilor publicate în anii ’80): punerea în evidenţă a „nivelului simbolic” al faptului trăit, biografic („urmă” a modernismului, am zice).

Spuneam că există o etică a scriitorului, definitorie pentru proza lui: tipic ardelenească, dar în acelaşi timp tipic optzecistă, ce ţine de rezistenţa la politic, la comunism, la ideologie. Aşa cum o făcea şi Nedelciu, şi Alexandru Vlad îşi creează o zonă de libertate în textele sale, în literatura pe care o practică. În aceste proze scurte, scriitorul vorbeşte, astfel, despre viaţa cotidiană sustrasă politicului, despre femei şi iubire, despre vocaţia scrisului.

Mă opresc aici asupra textului care dă titlul antologiei, Cenuşă în buzunare, care este un fel de artă poetică, plus o subtilă poveste de dragoste consumată, trecută. Naratorul-personaj se află în impasul de a scrie, aşezat la masa de scris, cu ochii la peisajul ce se vede dincolo de fereastră. O anumită frustrare erotică (ghicim în fundal o poveste amoroasă încheiată) se adaugă la lipsa lui de inspiraţie, de aderenţă la peisaj sau la orice element narativ: „Îmi scăpa o povestire ale cărei elemente erau toate în posesia mea, degeaba. Nu că aş fi dibuit ceva concret, dar ştiu din experienţă că elementele unei povestiri pot fi aproape oricare, simple sau întâmplătoare, elaborate, împrumutate, de toate felurile, cu condiţia să nu le lipsească însă capacitatea, dispoziţia de-a accepta târgul cu tine”.

În vizită la pictorul Orloski, conversaţia se va purta, de data aceasta, în jurul artei de a picta, înspre materialul picturii, culoarea, pusă în evidenţă, de fapt, de lumină, „sursa primordială a culorii”. Pe terasa unde se află cei doi, apare un al treilea, rivalul în dragoste, pare-se, al naratorului, care-i resuscitează celui din urmă „sechelele” unei pasiuni consumate: „Am început să cântăresc raporturile mai cu grijă şi mai interesat: eu luasem o femeie pe care curând am abandonat-o, rămăsesem cu sechelele mele. Orloski era pictorul invidiat şi recunoscut, aproape un maestru stăpân pe mijloace şi cunoştinţe tehnice de neegalat. Ar fi suficiente astea pentru o povestire? Aveam impresia, nu ştiu de ce, că era chiar prea mult”. Amestecul acesta de text şi metatext, aluziile autoreferenţiale – tipic optzeciste – îmi aduc aminte de proza scurtă a lui Mircea Nedelciu (din Aventuri într-o curte interioară, unde exista chiar şi un personaj numit Pictoru’).

Naratorul reflectează, la rândul lui, asupra cuvintelor – blocajul lor, manevrarea lor de către amator vs profesionist –, se întoarce din nou la liantul care dă sens, într-un text literar, cotidianului, faptelor brute: descoperă brusc că e vorba de interesul, disponibilitatea prozatorului pentru acel cotidian/acele fapte. Dar aici, personajul-narator, frustrat de semnificaţii, de sens, după iubirea consumată (camera-i pustie devine o „cameră «goală de semnificaţii»”), îşi refuză scrisul: „De ce nu pot scrie? Ce resort mic, ignorat, refuza să acţioneze, să transmită ceva de la un centru la altul? Poate undeva am făcut aşa-zisa reacţie inversă la evenimentele prin care am trecut”. Şi tot el îşi răspunde, la final: „Nu mă interesează destul, veni răspunsul incredibil şi uşor, şi în mintea mea m-am înspăimântat. Părea să fie adevărul. Ceva mărunt şi important nu mă mai interesa şi părea să nu fie nimic de făcut în lipsa punctului de sprijin pe care Arhimede îl solicita promiţând să ţină pământul într-un deget”.

Alexandru Vlad atacă adeseori, în prozele sale scurte, tema erotică, evocă frecvent atracţia sau iubirea pentru o fată/femeie frumoasă (un personaj feminin magnetic prin frumuseţe este fata, niciodată prezentă, fiindcă dispărută/moartă, din Ploile amare!), imaginează poveşti de iubire aflate la început, pline de promisiuni, domesticite în viaţa de cuplu ori pur şi simplu consumate, ca aici. Recomand, în această privinţă, antologia Cenuşă în buzunare.

Alexandru Vlad, Cenuşă în buzunare, o antologie făcută de autor cu o prefaţă de Victor Cubleşan, Editura Charmides, Bistriţa, 2014, 294 p.

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu