Anticariat Nr. 219

Vânzarea




Supus oprobriului public, Oscar Wilde a devenit în foarte scurt timp victima perfectă nu numai pentru dușmanii pe care a avut grijă să și-i cultive de-a lungul timpului, ci și pentru creditorii care au dat buzna în casa sa din Tite Street, vandalizând totul. Viața lui Oscar Wilde se transformase într-un bun de vânzare. Scrisori, manuscrise, piese de mobilier, biblioteca – totul era de vânzare. În biografia dedicată scriitorului iralndez, Robert H. Sherard redă mărturia unui editor care a vizitat casa lui Wilde în acele zile de haos (să nu uităm, dacă vă miră stilul fragmentelor folosite în acest articol, că traducerea în română a biografiei datează din 1915!):

„M-am urcat sus și am găsit multă lume într-o cameră goală, al cărei parchet era presărat peste tot cu scrisori adresate lui Oscar Wilde, în mare parte în plicurile lor, și cu manuscrise de-ale lui lesne de recunoscut. Se părea ca și cum diferitele mobile care fuseseră scoborâte spre vânzare fuseseră golite de conținutul lor pe pardoseală. Se obișnuiește la vânzări, firește, ca mobila să se vândă în fiecare cameră în care se găsește. După ce stătui câtva timp în această cameră, un vânzător veni și zise: «Cum ați intrat în această cameră? Ce treabă aveți aici?» I-am răspuns: «Ușa era deschisă și am intrat înăuntru». El spuse: «Atunci cineva a spart broasca ușii, pentru că eu însumi am încuiat-o». Nu mai încăpea îndoială că diferite manuscrise de ale lui Oscar, cari nu s-au mai găsit niciodată, au fost furate. Se aflau acolo scenariile câtorva comedii, o întreagă dramă poetică, «The Woman Covered With Jewels », și manuscrisul  unei opere intitulate «The Incomparable and Ingenious History of Mr. W. H. Being The True Secret of Shakespeare’s Sonnets, Now for the First Time here Fully Set Forth».”


Citește și Începutul sfârșitului

Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „robert h. sherard”


Robert H. Sherard, el însuși prezent în acele zile în casa lui Wilde, recunoaște că „vânzarea din Tite Street n-a fost o vânzare, a fost jefuirea unei case fără apărare. Lumea a furat cu nerușinare. Prețurile obținute pentru diverse lucruri cărora le venea rându sub ciocanul vânzătorului public au fost ridicul de joase”.

Opera lui Oscar Wilde a fost retrasă de pe piață, iar teatrele au scos de pe toate afișele numele scriitorului. Puținii prieteni rămași i-au recomandat să fugă. Ba chiar s-au oferit să-l ajute. Oscar Wilde a refuzat. Mai mult, atât soția, cât și fratele lui Oscar considerau o posibilă fugă a acestuia o dizgrație mai mare decât închisoarea și nu i-ar fi iertat acest gest.

Nu peste mult timp, într-o zi de sâmbătă, pe 25 mai 1895, Oscar Wilde a fost găsit vinovat și condamnat la doi ani muncă silnică.

Voi încheia acest scurt articol, cu un pasaj din biografia lui Robert H. Sherard în care este redată noaptea de dinaintea condamnării lui Oscar Wilde:

„Tragica groază a momentului deșteptase în el desăvârșita omenie pe care vremuri îndelungate o adormise într-o nesimțitoare liniște. Își luă adio de la prieteni, făgădui fiecăruia câte un mic dar din micile lucruri ce-i mai rămăseseră, pe care le destinase ca amintire în caz că nu s-ar mai reîntoarce acasă. E lucru foarte sigur că în acel moment simțea că de va fi condamnat nu-și va mai vedea prietenii niciodată; că era judecat pentru viața lui și că închisoarea îl va ucide în curând. Se retrase repede din mâhnita societate, sărutând cu multă demnitate mâna soției fratelui său, a cărei bunătate și simpatie îl mișcase adânc. Și înainte de a-și căuta culcușul fără somn, el petrecu o lungă oră cu mama lui, mult iubită și mult onorată, pe care n-avea s-o mai vadă.”

În imagine: Tite Street în 1897

 

Robert H. Sherard, „Viața lui Oscar Wilde”, traducere din englezește cu învoirea autorului de N.M.-Nigrim, Editura Librăriei Alexandru Stănciulescu, București, 1915, 256 p.

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.