O antibiografie – Michel Houellebecq despre H.P. Lovecraft

În 1991, Michel Houellebecq își publica volumul de debut („La Poursuite du bonheur”), un volum de poezie – detaliu poate mai puţin cunoscut de cititorii săi de mai târziu. Tot în 1991, Houellebecq publica, la Éditions du Rocher, un eseu despre un autor american: „H.P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie”. Dacă la jumătatea secolului al XIX-lea, Baudelaire era fascinat de Edgar Allan Poe, din opera căruia a tradus şi pe care îl considera „un suflet geamăn”, iată că, la sfârşitul secolului al XX-lea, un alt francez, Michel Houellebecq, îşi măturiseşte, de asemenea, admiraţia pentru un scriitor american. În plus, H.P. Lovecraft, la rându-i, îl invocă pe Edgar Allan Poe ca pe unicul său magistru într-ale scrisului.

În ciuda eseului din 1991, atunci când vine vorba de Houellebecq, critica de specialitate nu pare a sesiza vreo legătură între Lovecraft şi autorul „Particulelor elementare”. E drept, în acest caz e mai degrabă vorba despre o afinitate de ordin psihologic, aşa încât putem considera scurtul eseu despre Lovecraft, fără a exagera, un soi de autoportret (sau de portret în oglindă) al lui Houellebecq.

În Prefaţa ediţiei din 1998, autorul mărturisește următoarele: „De temps en temps, assez souvent, je revenais aux «grands textes» de Lovecraft; ils continuaient à exercer sur moi une attraction étrange, contradictoire avec le reste de mes goûts littérraires”. Atracţia despre care scrie Houellebecq este una determinată, cum spuneam, de anumite elemente comune, care ţin de personalitățile celor doi scriitori: singurătatea, inadaptarea socială, depresia, anxietăţile, credința că răul este esența acestei lumi etc. În consecință, în textul lui Houellebecq despre Lovecraft, accentul cade pe biografic.

Primul episod evocat din biografia Howard Philips Lovecraft este cel al severei căderi nervoase de la vârsta de optsprezece ani, care îl va afunda pe Lovecraft într-o letargie de aproape zece ani. Este primul semn al unei inadaptări sociale, care îl va însoți întreaga viaţă. „L’âge adulte, c’est l’enfer”, continuă Houellebecq. Lovecraft ştie că nu are nimic în comun cu lumea reală, cea a adulţilor. Nimic nu are sens, căci totul se va întoarce într-un haos primordial, un haos care pândeşte în întuneric orice ocazie de a pune stăpânire pe această lume. Iată cum este descrisă viziunea lovecraftiană (autorul folosește sintagma „particule elementare”, care, mai târziu, va da titlul romanului său din 1998): „L’univers n’est qu’un furtif arrangement de particules élémentaires. Une figure de transition vers le chaos. Qui finira par l’emporter. La race humaine disparaîtra. D’autre races apparaîtront, et disparaîtront à leur tour… Tout disparaîtra. Et les actions humaines sont aussi libres et dénuées de sens que les libres mouvements des particules élémentaires. Le bien, le mal, la morale, les sentiments? Pures « fictions victoriennes». Seul l’égoïsme existe. Froid, inentamé et rayonnant”.

Lovecraft, lucid, critic, nu aderă, pentru a alunga depresia, la nicio religie şi respinge psihanaliza freudiană (deși – observă mai în glumă, mai în serios Stephen King, cel care a semnat prefața la ediția în engleză a volumului lui Houellebecq -, monștri precum Ctulhu ar putea fi asemănați cu niște vagine ucigașe, pline de tentacule, venite din timpuri imemoriale; ne aflăm, cu povestirile lovecraftiene, într-un adevărat „circ freudian”). Creează o nouă mitologie, proprie, în care unicul rol al ființei umane este acela de victimă, ceea ce nu surprinde, căci H.P. Lovecraft însuşi s-a considerat o victimă (a destinului, a societății etc.). Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Michel Houellebecq. În schimb, Lovecraft, ne spune Houellebecq, a fost un adevărat gentleman – discret, rezervat şi bine educat. Dar, de asemenea, a fost un adept al vechilor valori, atât de opuse modernismului. A fost, adică, un reacționar (refuza până şi comoditatea oferită de maşina de scris, textele sale fiind scrise de mână), ba chiar un rasist (Houellebecq este unul dintre puţinii biografi ai lui Lovecraft care nu se sfiește să afirme acest lucru): „Paradoxalement, le personnage de Lovecraft fascine en partie parce que son système de valeurs est entièrement opposé au nôtre. Foncièrement raciste, ouvertement réactionnaire, il glorifie les inhibitions puritaines et juges très évidemment repoussantes les «manifestations directes». Résolument anti-commercial, il méprise l’argent, considère la démocratie comme une sottise et le progrès comme une illusion”. Lovecraft, prin credințele şi modul său de viaţă, reprezintă modelul celui care îşi ratează viaţa, dar nu îşi ratează opera (cărţile). Este un model, totuşi, care nu garantează succesul. Dimpotrivă, ignorarea totală a realităţilor vitale, poate duce, ne avertizează Houellebecq; la o apatie totală şi chiar la sinucidere. Lovecraft, de altfel, a purtat asupra sa, timp de câțiva ani, o sticluță cu cianură.

Un alt episod din biografia lovecraftiană, evocat de Houellebecq, este acela al mariajului dintre H.P. Lovecraft şi Sonia Haft Greene, prozatoare şi jurnalistă amatoare (a fost preşedinta organizaţiei United Amateur Press Association), o femeie independentă, o figură aparte în peisajul social de început de secol XX. Când l-a întâlnit pe Lovecraft, era divorţată şi cu un copil. În relaţia dintre cei doi, Sonia a avut iniţiativa, iar momentul imaginat de Houellebecq, în care ea îl îmbrățișează pentru prima dată pe taciturnul şi retractilul Lovecraft, este savuros: „Elle l’invite à dîner, vient lui rendre visite à Providence. Finalement, dans une petite ville du Rhode Island appelée Magnolia, elle prend l’initiative de l’embrasser. Lovecraft rougit, devient tout pâle. Comme Sonia se moque gentiment de lui, il doit lui expliquer que c’est la première fois qu’on l’embrasse depuis sa plus tendre enfance”. Acest anti-erotism afişat de Lovecraft nu o descurajează pe Sonia. Mariajul lor a durat însă doi ani, timp în care s-au mutat împreună la New York, mai exact în Brooklyn. Lovecraft nu reușește să se adapteze capitalismului american, este refuzat de nenumărate ori la diverse interviuri. Este incapabil să-şi găsească ceva de lucru, iar puţinii bani din familia sa se risipesc repede. „Et il commence à vendre ses meubles”, ne spune Houellebecq . O frază scurtă, tăioasă, dar care spune totul despre situaţia financiară dezastruoasă în care se afla Lovecraft.

Tot în New York, rasismul lui H.P. Lovecraft, prezent, de altfel, la mulți dintre cei proveniți din familii vechi, se accentuează. New York-ul anilor 1920 este agresiv, dur, zgomotos, un Babilon modern, plin oameni de culoare, care vorbesc tare, râd zgomots, dansează în mijlocul străzii şi care par lipsiţi de orice inhibiţii. O astfel de atitudine nu putea decât să-l şocheze pe Lovecraft. Frica sa de oameni, mai ales de oameni diferiţi, se transformă într-o adevărată fobie. „Il ne s’agit pas plus alors du racisme bien élevé des WASP (White Anglo-Saxon Protestant, n.m.); c’est la haine, brutale, de l’animal pris au piège, contraint de partager sa cage avec des animaux d’une espéce différente, et redoutable”, punctează Houellebecq. Toată această fobie se va transfera în ceea ce va scrie Lovecraft. Astfel, rolul victimei, în prozele sale, este deţinut, de cele mai multe ori, de un profesor universitar anglo-saxon, cultivat, rezervat şi bine educat. Torţionarii, în schimb, sunt metişi, mulatri, ființe cu „sânge amestecat”.

Ca şi Lovecraft, Houellebecq este şi poet, şi face parte dintre cei care au început prin a scrie poezie. Ca şi Lovecraft, Houellebecq a imaginat, în ciuda realismului ei, o proză stranie, distopică, rod al unor nestăpânite fantasme ale distrugerii. Ca şi Lovecraft, Houellebecq este un singuratic, un izolat. Ca şi Lovecraft, Houellebecq a refuzat societatea, a criticat-o şi o critică din răsputeri, din simplul motiv că astfel îi este temperamentul. A rămas un inadaptat, o victimă, o eternă victimă… Car la vie, c’est le mal.

Michel Houellebecq, H.P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie, Éditions du Rocher, 2005, 160 p.