O bibliografie profesionistă

Tímea Berki este un istoric literar foarte bine pregătit, principalul ei domeniu de cercetare fiind relațiile româno-maghiare. A scris, între altele, despre Grigore Moldovan/Moldován Gergely, despre receptarea timpurie a lui Mihai Eminescu, și a consacrat o carte întreagă „Relațiilor interculturale româno-maghiare din jumătatea a doua a sec. al XIX-lea. Cadru de istorie a intelectualității” (titlul original: „Magyar-román kulturális kapcsolatok a 19. század második felében. Értelmiségtörténeti keret”, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kvár 2012).

Acum, a scos un nou volum cu titlul „A román irodalom magyar bibliográfiája – 1970-1980. Bibliografia maghiară a literaturii române”, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kvár 2017. Acest volum bilingv ne edifică în legătură cu natura duplicitară sau antitetică a dictaturii comuniste. În timp ce lucrurile erau cum erau, relațiile interculturale vizavi de care azi se face atîta caz se pare că fuseseră mult mai vii și mai dinamice. Bunăoară, dacă ne uităm la această bibliografie făcută cu atîta smerenie și migală, dacă răsfoim paginile ei, nu prea găsim scriitor sau poet important sau chiar mai puțin important care să nu figureze aici cu traduceri. Lui Arghezi, îi apar două volume: „Ochii maicii domnului” și „Poezii alese” (1972, respectiv 1980); lui Blaga, „Aforisme, eseuri, studii” (1978) și „Poezii” (1979); Ana Blandiana figurează cu volumul „Clepsidra. 50 de poeme” (1971); Eminescu, cu ediția trilingvă a „Luceafărului” (1972), cu „Poezii” (1974) și „Sărmanul Dionis” (1975) etc. Toate, în cele mai bune traduceri cu putință (Blandiana e tradusă de Gizella Hervay, una dintre marile poete maghiare din Transilvania; volumul ei este primul din colecția „Román költők” – „Poeți români” a Editurii Kriterion).

La proză, lucrurile stau tot atît de bine: de la Eliade la Sadoveanu și de la Eugen Barbu la Camil Petrescu, toți marii prozatori sînt aici (lui Camil, cele două mari romane îi apar chiar în perioada amintită!) Și să ne înțelegem: am subliniat doar volumele – numeroase sînt și aparițiile în periodice.

Toate acestea, bineînțeles, nu sînt de mirare. Statul finanțează și cenzurează totul, dar în pofida cenzurii, apar în maghiară volumele lui D. R. Popescu și Augustin Buzura, ale lui Ioan Alexandru și Maria Banuș. Editura Kriterion are și o colecție intitulată „Román írók” („Scriitori români”) – romanele camilpetresciene apar aici, iar volumul lui Constantin Țoiu, „Galeria cu viță sălbatică” (1980) este bestseller în perioada aceea, cu 25.000 de exemplare scoase.

Merită să-i menționăm măcar pe unii dintre traducătorii care și-au consumat energii uriașe pentru a traduce volumele respective: Ágnes Békési, Paul Drumaru, Sándor Fodor, Sándor Kányádi, László Király, László Lőrinczi, János Székely, Domokos Szilágyi etc.

În același timp, putem afla că „Editura Európa comunică ce dorește și Kriterion realizează, selectează și comandă traducerile” (p. 34) – o informație adusă la cunoștința lui Tímea Berki de Gyula Dávid, redactorul Editurii Kriterion mai bine de două decenii. Exportul literaturii române este, deci, înfăptuit de relația interculturală dintre țările din „blocul sovietic”. O altă problemă este cît de adîncă a fost înrădăcinarea unei culturi în mentalitatea celeilalte – faptele, însă, rămîn.

De ce prelucrează bibliografia perioada semnalată? Pentru că, aflăm din „Introducere”, „în anii ’60 ai secolului trecut, Sámuel Domokos a publicat două volume cu date bibliografice care atestă începuturile și dezvoltarea istoriei relației dintre literatura maghiară și română, din anul 1831 pînă în 1970” (p. 23). Avem, deci, un nou deceniu datorită lui Tímea Berki.

Volumul ei are patru secțiuni. După partea în care putem citi „Prefața” semnată de Ioana Bican și „Introducerea” lui Tímea Berki, precum și „Îndreptarul”, urmează secțiunile despre „Literatura populară”, despre „Literatură, istoria contactelor literare”, după care aflăm numele editurilor și avem un „Indice de nume”. Toate secțiunile sînt cît se poate de profesionist realizate de autoarea volumului.

Alături de valoarea științifică incontestabilă a istoricului literar Tímea Berki și a înaintașilor săi (Sámuel Domokos, Gyula Dávid, Károly Engel etc.), rămîne valoarea donquijotescă a cărții, dacă pot să mă exprim astfel. Într-o Europă care devine tot mai mult a închiderii regionale, în detrimentul deschiderii panregionale, demersul ei merită din plin aprecierea noastră, a tuturor celor care ne încăpățînăm să credem în iluzii.