Canonul literar Intersecții Nr. 203

O școală lipsită de umor




Evaluarea națională la limba și literatura română de la clasa a IV-a a stârnit indignarea comentatorilor de pe rețelele sociale, pe bună dreptate. Textul în marginea căruia sunt formulate cele 15 exerciții este de-a dreptul scandalos. Un text fără semnătura autorului, în buna tradiție școlară a anonimatului practicat în elaborarea tuturor subiectelor de examen, întru o lesnicioasă spălare pe mâini de orice răspundere. Ni se spune doar că este inspirat de o poveste, nu știm care, a lui Nikolai Nosov, autorul cunoscutelor cărți pentru copii care-l au ca erou pe Habarnam. În două pagini se relatează o întâmplare într-un limbaj de o platitudine desăvârșită. Doi copii dintr-un sat sunt în vacanța de vară și, întorcându-se de la scăldat, trec pe lângă o livadă de caise (sau portocale, în a doua variantă). Ce le dă lor prin minte? Să ia niște fructe să le mănânce, mai ales că le era foarte foame („o foame de lup”). Așa începe tragedia, când ți-e lumea mai dragă. În loc să fie comică, așa cum se cuvine la vârsta copilăriei și-a experimentării unor lucruri mai mult sau mai puțin permise, dar fără cine știe ce importanță, intriga acestei narațiuni anonime are urmări traumatizante. Unul dintre ei, ajuns în posesia tuturor poamelor interzise, întrucât prietenul fusese mai vigilent și se descotorosise de ele, ajunge acasă fericit și i le oferă mamei. Iată reacția mamei, un alter ego transparent al instanței auctoriale:

„–De unde le-ai luat? a întrebat ea.

–Din livadă, a răspuns mândru băiatul.

–Din care livadă?

–Din livada fermei de la marginea satului.

–Cine ți-a dat voie?

–Nimeni! Le-am cules eu, singur.

–Deci… le-ai furat?

–Nu, nu le-am furat! A luat Vlad, am luat și eu… Ce, n-aveam voie?

Și Matei începu să scoată caisele din toate buzunarele.

–Stai, așteaptă! Nu le scoate! îl opri mama.

–De ce? era nedumerit băiatul.

–Pentru că trebuie să le duci numaidecât înapoi!

–Unde să le mai duc? Ele cresc acolo, în pomi, eu le-am cules! Acum tot n-au să se mai
lipească la loc, pe crengi!

–Nu-i nimic! Ai să te duci și ai să le lași chiar acolo, în locul de unde le-ai rupt.

–Atunci mai bine le arunc chiar acum!

–Ba, n-ai să le arunci, pentru că nu ai plantat caișii și nu i-ai îngrijit tu!

Matei a început să plângă:

–Dar acolo e un paznic… A fluierat după noi și noi am luat-o la fugă.

–Vedeți ce-ați făcut? Dacă vă prindea?

–Cum să ne prindă? E așa de bătrân!…

–Câtă lipsă de respect! Nu știi că bătrânul acela răspunde de livada pe care o are în pază? Când o să se vadă lipsa caiselor, o să se spună că el le-a furat! E frumos ce ați făcut?
Și mama începu să vâre înapoi caisele în buzunarele băiatului, care plângea și striga:

–Nu mă duc! Hai și tu cu mine, mămico! Mi-e frică!

–Dar când ai rupt caisele nu ți-a fost frică? Așa te-am învățat eu? îi spuse mama, punându-i în mână trei caise care nu mai încăpeau în buzunare și îl dădu pe ușă afară”.

Prin urmare, naivul Matei, care credea că a luat niște caise din pomi, e cam Habarnam când e vorba de instituția proprietății. Se pare că mama l-a învățat ceva („Așa te-am învățat eu?”), dar nu e clar ce. În plus, nu respectă bătrânii, întrucât a afirmat că paznicul nu putea să-i prindă când fugeau, se știe că bătrânii au sprintul ușor. Pentru toate aceste vini îngrozitoare e dat pe ușă afară. Dacă ar fi insistat mai mult în bucuria lui, sinceră sau simulată, cu siguranță furia mamei ar fi căpătat o formă mult mai contondentă. Textul promovează o educație de tip spartan. Cu proprietatea nu te joci. Hoția trebuie eradicată violent din fașă. Să dai un copil pe ușă afară e mult mai eficient ca metodă pedagogică decât să-l ajuți cu răbdare multă vreme, dacă nu cumva toată vremea, vremea care-ți e sortită, să-nțeleagă pe ce lume trăiește. Cam asta poți să înțelegi din filozofia acestei probe școlare. O asemenea morală primitivă n-are nicio legătură cu educația. Dimpotrivă.

Sunt și alte probleme. E suficientă restituirea caiselor sau a portocalelor pentru „a repara o faptă urâtă” (formularea din test)? Las’ că nu se poate vorbi de o „restitutio in integrum”: sărmanul băiat a mâncat pe drum una. Ce i s-ar fi întâmplat paznicului dacă s-ar fi observat lipsa din fermă? Câte să fi fost? Cinci sau șase? Se poate cuantifica financiar paguba?  Se pare că o gândire inchizitorială, așa cum e aceea care a produs un asemenea text, nu mai e atentă la amănunte. Nu contează că trama epică e trasă de păr, stupidă într-o formă rară, există o singură urgență: „educația” cu orice preț și, dacă se poate, imediat, adică în cele cam 5 minute cât ar dura lectura unui copil de 9-10 ani, dacă nu are cumva obiceiul să mai facă pauze ca să-și pună întrebări, deși, în acest caz, ar fi de preferat să n-o facă. Firește că și exercițiile sunt concepute la fel de inteligent și, finalmente, testul face imposibilă o evaluare cât de cât profesionistă. Ultimul dintre ele, o compunere, nu se știe de care, cu cei doi prieteni personaje, redactată într-un limbaj „expresiv, deosebit” (formularea din test) a fost punctată și pentru originalitate. Nu se știe ce fel de originalitate. Literară?! Așa ca în textul dat, care este tot ce nu este literatura adevărată? La clasa a IV-a, într-un sfert de oră, dacă mai rămâne cuiva atâta timp.

Ceea ce s-a întâmplat la evaluarea de la clasa a IV-a nu e un accident, dă măsura haosului și derutei din școală. „Sunt discuții în legătură cu subiectele…”,  a comunicat ministerul. Asta-i tot. Trecem la altceva. Toată povestea îți lasă gustul amar al neputinței. Cum să fi citit Creangă și să produci un asemenea text?!   Chiar nu mai e nimic de făcut? O școală fără simțul umorului e toxică.

 

Susține Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.