Atelier Nr. 150

Organizația

– Spune-ne tot ce știi.

– V-am mai zis, nu știu nimic, spune femeia, iritată. Mâinile, care se odihnesc pe biroul ieftin, îi tremură ușor.

– Dar de ce te superi? Nimeni nu-ți vrea răul. Bei o cafea?, întreabă bărbatul masiv, brunet, cu părul ondulat, și între timp se îndreaptă spre aparatul din colțul încăperii. Se întoarce cu paharul de cafea, i-l întinde femeii și îi spune: Noi trebuie să fim o echipă.

– Așa e, completează și tipul mărunțel, cu ochelari fumurii, așezat de partea cealaltă a biroului. Doar împreună putem duce Organizația spre succes.

Femeia soarbe din cafea, apoi întreabă:

– Ce vreți să știți?

– Spune-ne ce ți-a povestit Adam. El avea acces la tot felul de informații.

– Nu povesteam despre Organizație.

– Dar despre ce povesteați, întreabă mărunțelul, cu un zâmbet insinuant.

– Despre noi, despre cărți, despre viață, despre vreme, despre cafeaua de dimineață, despre planurile noastre de vacanță…

– Vrei să spui că el stătea de dimineața până seara la Organizație și seara, când ajungea acasă, nu-ți povestea nimic? întreabă brunetul, ale cărui bucle se scutură ca într-o reclamă la șampon.

– Există viață și în afara Organizației, spune femeia, fără să-și poată opri un zâmbet superior.

– Lasă-ne cu căcaturile astea! zise brunetul, ridicând vocea. Dacă nu spui de bunăvoie ce știi, mă duc dincolo, la Adam, și le spun băieților să se poarte altfel cu el. Nu te juca, acum noi suntem la putere.

Palma grea a bărbatului lovește cu putere biroul. Paharul de plastic în care sunt câteva pixuri saltă ușor. Din încăperea alăturată se aud voci nervoase. Femeia distinge glasul lui Adam răstindu-se. Adam, de obicei un monument de calm, are vocea gâtuită. Femeia își simte stomacul strângându-se. Ar merge la el, să-l ia în brațe, să-i pună o mână pe umăr sau măcar să îl privească lung în ochi, ca el să știe că îi e alături. I-ar spune „Nu dispera, oamenii aceștia sunt prea mici, nu-ți ajung nici până la glezne. Deseară vom fi doar noi doi și vom râde împreună de ei”. Dar femeia își simte trupul îngreunat de privirile celor doi bărbați. Nu se poate ridica de pe scaun.

– Vorbește odată! îi spune răstit brunetul.

– Hai să facem o înțelegere, se aude glasul mieros al piticului. Dacă tu ești de bună credință și ne dai informațiile de care avem nevoie, vom fi și noi de treabă și îi vom da drumul lui Adam. De tine depinde cum vor decurge lucrurile. Soarta lui Adam stă în mâinile tale. Trebuie doar să fii puțin mai maleabilă și să-ți dai silința.

Fața femeii lucește, transpirată. Își lipește palmele de suprafața biroului, pentru a și le răcori. Pe lemnul vopsit rămân urme umede. Vede chipul lui Adam în fața ochilor și se întreabă, pentru a zecea oară, de ce oamenii văd aceleași lucruri într-un mod atât de diferit. Spre exemplu, ea când se uită la Adam vede niște trăsături delicate, aproape copilărești, o anumită puritate și curățenie, în timp ce ei încearcă să îl zugrăvească drept un personaj malefic.

– Nu știu nimic, vă jur. Femeia vorbește cu glas scăzut, rugător. Nu m-a interesat niciodată bucătăria Organizației. Știu doar că voia să o reformeze. Avea un plan pe care ar fi vrut să îl pună în aplicare. Apoi ați venit voi și ați stricat tot.

– Ce știi despre acel plan? întreabă brunetul, cu un glas aproape cald.

– Mai nimic, pe cuvânt. Doar că voia să pună în funcții-cheie anumiți oameni și să scape de leprele din Organizație. Voia să crească Organizația, să o facă să fie cu adevărat relevantă pentru oameni.

– Auzi, ne face lepre! hohotește crețul.

– Așa a zis, lepre? întreabă ochelaristul, hohotind și el.

De dincolo se aude un zgomot puternic. Un scaun trântit, sau un birou ridicat și lăsat să cadă pe podea. Brunetul se îndreaptă cu pași mari spre ușă.

– Aș vrea un pahar cu apă, șoptește femeia.

Piticul se ridică, îi ia paharul gol de cafea și i-l umple cu apă de la robinet. În timp ce femeia bea, de dincolo se aude vocea crețului. Apoi liniște. Doar sunet de claxoane și motoare ambalate răzbate de dincolo de fereastra închisă.

Brunetul se întoarce după o veșnicie.

– Gata, a vorbit. Știm tot ce voiam să știm, spune brunetul, privindu-l pe mărunțel.

– Dar înțelegerea noastră rămâne valabilă. Dacă vrei să-l mai vezi pe Adam, trebuie să comunici. E alegerea ta, zice piticul, scoțându-și ochelarii de soare.

Lacrimi de ciudă și neputință umplu ochii femeii. Un nod îi oprește cuvintele în gât. Își lipește palma de obraz și o clipă i se pare că e a lui, mângâind-o. Nu se poate ca el să fi cedat. Nu se poate să o fi trădat tocmai el. Într-o clipă îi vede chipul, privirea învăluind-o cu dragoste, și pe ea spunându-i pe nume. Îi rostea numele aproape cu religiozitate. Nu folosea niciodată diminutive, i se părea că astfel i-ar fi răpit demnitatea. Iar Adam era, dincolo de toate, un bărbat demn.

– Dacă vă spun, ne lăsați să plecăm? întreabă femeia, cu ochii ațintiți pe liniarul de pe birou.

– Da, sigur. Suntem oameni de cuvânt, spune piticul, cu un zâmbet în colțul buzelor subțiri.

Femeia își ridică privirea. Se uită în ochii celor doi bărbați, pe rând. Apoi spune răspicat:

– Nu Adam a vrut să scape de voi. Eu am vrut. Planul era al meu, de la cap la coadă. Sunteți într-adevăr niște lepre, meritați să dispăreți. Aproape reușisem. Aproape vă venisem de hac.

Ochii femeii strălucesc. În timp ce vorbește, se ridică de pe scaun, își îmbracă haina și se îndreaptă spre ieșire.

– Sunteți niște jeguri, niște oameni mărunți. Să vă stea Organizația în gât!

Femeia deschide ușa și îl vede pe Adam între doi vlăjgani. Bărbatul o privește fără să-i zâmbească. Și, în timp ce malacii se îndreptă spre ea și o imobilizează, femeia înțelege că totul s-a sfârșit.

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: