Cronica traducerilor

„Paștele mamii voastre!” – Cum traduci asta sau despre cum pierderile pe drum sunt regăsiri…

Întrebarea „cum traduci asta” e cea mai frumoasă declarație de iubire adresată posibilității de a comunica cu cineva, de a ne înțelege. Și desigur întrebarea „cum traduci asta” e un lux. Îți permiți luxul de a suspenda o clipă comunicarea pentru a digera limba, cultura din spatele ei, sedimentele care s-au depus, opac, încât au devenit transparente, în uzul locutorilor aceluiași spațiu lingvistic. Întrebarea „cum traduci asta” e gândirea care se digeră pe sine spre a fi transmisibilă. Traductibilitatea, înțeleasă ca tensiunea dintre limba-sursă și limba-țintă, e, până la urmă, o tensiune către celălalt.

Cum traduci „Paștele mamii voastre!” (în franceză, bunăoară)?

Am fost părtașă la minunea asta de întrebare de lux asistând la un curs practic de traduceri la INALCO – Paris (Institut National des Langues et Civilisations Orientales), ținut de Cécile Floschweiller în fața studenților francezi care învață limba română. Limba română la nivel universitar se predă la Institut National des Langues et Civilisations Orientales din Paris din secolul al XIX-lea: primul curs a fost ținut în 1875 de către Emile Picot, care, secretar al prințului Carol și diplomat la Timișoara în anii 1860, era un fin cunoscător al limbii și al realităților românești. La Catedra de limbă și civilizație românească, creată în 1888, s-au succedat o serie întreagă de profesori care au contribuit la dezvoltarea studiilor românești în Franța: Mario Roques (1905-1937), Jean Boutière (1938-1948) sau Alain Guillermou (1948-1978). Cel din urmă a fost traducătorul lui Mircea Eliade pentru Gallimard și un erudit eminescolog, autor al faimosului studiu Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, publicat în traducere românească în 1977. În echipa actuală a celor patru profesori de la departamentul de studii românești de la INALCO, Cecile Folschweiller, responsabilă de cursurile de limbă, literatură și civilizație românească, este autoarea unui studiu foarte documentat și riguros intitulat Philosophie et nation : les Roumains entre question nationale et pensée occidentale au XIXe siècle. Cu o prefață de Catherine Durandin, apărut în 2017 la Editura H. Champion, cartea este o aprofundare a tezei de doctorat a autoarei despre „premisele filozofice din discursul intelectualilor români în perioada construcției naționale, respectiv anii 1866-1919”.

Specificul studiilor de română de la INALCO care dau dreptul la o diplomă de licență constă în faptul că studenților francezi sau străini care vin către acest parcurs universitar nu li se impune nicio competență lingvistică prealabilă, dar au șansa de a dezvolta cunoștințe impresionant de serioase urmând cursuri de istoria limbii române, de civilizație în sens larg – istorie, muzică, teatru, cinema, geopolitică –, cu accent pus pe cursuri practice de limbă. Cei cinci studenți pe care i-am întâlnit într-o grupă de curs practic, cu profiluri atipice – unii deja profesând în diverse domenii, alții… poligloți – tocmai discutau despre rondelurile lui Macedonski, fiind totodată capabili, aflați în doar al doilea an de studiu, să traducă împreună fragmente oarecare de texte literare. Profesorul le-a propus, spre exemplu, un paragraf din prima pagină a romanului Tărâmul lui Sasha Kozak de Iulian Ciocan, de altfel recent tradus în franceză de Florica Courriol și publicat de Editura Belleville. Deloc destabilizant, ci profund fertil, versiunile propuse de studenți n-au coincis neapărat cu versiunea traducătoarei, cu argumente de traducători în curs de formare la vedere. Ce altceva e traducerea dacă nu un act de negociere a sensului și a expresiei, cu scopul și cu promisiunea de a ne înțelege și, dacă e vorba de creație literară, de a locui aceleași emoții estetice?

„Mai demult, ori de cîte ori vedea mizeria din curte, Oleg Olegovici exclama: «Paştele mamei voastre!», îi făcea cu ou şi cu oţet pe imbecilii care ignorau ostentativ tomberonul din apropiere, încerca să-şi explice cum de oamenii deveniseră atît de nepăsători şi regreta dispariţia Uniunii Sovietice, a ţării în care era ordine.” (Iulian Ciocan, Tărâmul lui Sasha Kozak, Tracus Arte, p. 7).

În practica traducerii e bine știut că înjurăturile sunt printre sintagmele cel mai dificil de tradus. Cam pe același plan cu dificultatea de a găsi (cât de multe?) posibile derivate de a numi sexul, dintr-o limbă în alta (regretata Antoaneta Ralian a vorbit cândva despre acest domeniu, confesându-se în jurul traducerii romanelor lui Henry Miller).

„Totul trebuie în permanență tradus, supus traducerii. Totul trebuie tradus adică totul, tot timpul, în mod reflex, trebuie negociat, apropriat, transformat, subiectivat.” Preiau pe cont propriu militantismul lui Bogdan Ghiu din excelenta Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Cartea Românească, 2015), pentru a celebra, mai curând, în actul traducerii, posibilitatea, necesitatea și jubilația intelectuală a negocierii între limbi, și mai puțin pentru a deplânge pierderile… pe drum.

Ce ești dispus să lași deoparte, că oricum nu trece totul, ce nu ești dispus să lași deoparte? Negocierea traducătorului cu rezistența la traducere a unei sintagme, a unei ocurențe, presupune o spectaculoasă relocuire a limbii-sursă și a limbii-țintă, cu reactivarea unei priviri virgine – inocente – în fața limbilor pe care uzul (matern sau dobândit) le-a făcut uneori total tranzitive, de o opacitate perfect pragmatică. Numai traducând, reflexul „așa se spune și gata” e dublat de jubilația „dar oare de ce se spune așa?”.

Reflexul de bază și lăudabil al studenților de la INALCO a fost să știe mai întâi registrul înjurăturii : „Paştele mamei voastre!” e o expresie vulgară? Nu e. Ok. Dar când personajul înjură așa – pensionarul Oleg Olegovici Liulin – e o înjurătură directă, adresată cuiva pe loc, sau e una printre dinți? E una printre dinți. Aha. E familiară? Curentă? Care e intensitatea? E mai mult decât „imbécile” sau „bon à rien”, dar „espèce d’imbécile” e deja trivial. Atunci e vorba de… „Bande d’enfoirés!” – cum au propus studenții – sau de…”Enfoirés de mes deux!” cum a decis traducătoarea?”

Acest dialog „de lux”, care însemnă concomitent decorticarea limbii în actul ei, și până la urmă atragerea, ca un magnet, a echivalentului care pare cel mai spontan, cel mai necăutat în limba-țintă, aduce cu sine un cadou, relocuirea limbii-sursă. Înainte de această confruntare cu traductibilitatea expresiei în franceză – în acest caz, din universul romanului lui Iulian Ciocan –, nu știu dacă aș fi conștientizat ceva minuscul și cu totul opac în uz, care mi s-a revelat ascultând dialogul studenților francezi de la Departamentul de limbă română și civilizație românească de la INALCO. Mi se pare mie sau în română „Paștele mamii voastre” e folosit mai ales de locutori-bărbați? E o înjurătură pe care femeile ar folosi-o în mod spontan? Și dacă nu, din moment ce nu gradul de trivialitate e în joc, nici măcar referința la „mamă”, explicația e de găsit în zona referinței la sărbătoarea religioasă? Și ce anume spune despre noi sedimentul acesta din limbă, atât de transparent încât nu-l mai băgăm de seamă decât la coliziunea cu o altă epidermă lingvistică?

Uneori, negocierea traducătorului cu limbile e senină, alteori „pierderile pe drum” sunt atît de evidente și de fapt atât de evident inevitabile, încât sigur că te doare inima, dar exulți de pliurile spectaculoase conținute în limbă, ca un fel de seifuri care nu se deschid tot timpul. Revista franceză Poésie/première a publicat, în numărul 66/2016, un excelent dosar „Poésie de la République de Moldavie”, cu 16 poeți prezentați de Lucia Țurcanu si cu grupaje de poezii traduse meticulos și inspirat de Jan H. Mysjkin și Doina Ioanid. Din splendidul volum al Mariei Pilchin, poeme pentru Ivan Gogh (Paralela 45, 2015), poemul Judecata lui Solomon sună, în franceză, astfel:

„Cachons-nous dans ta besace/ et d’une fête à l’autre /continuons ainsi /comme dans l’utérus de maman/ naissons ensuite sur/ la place de la grande assemblée nationale/ à Salomon de décider/combien de notre chair/ est valaque et combien ruskof / de trancher comme dans du curechi/ (pardonnez-moi ce régionalisme) /de trancher comme dans du chou/ et ainsi démembrés/ voyons sur la balance/ combien de latinité et/ combien de sel slave/ il faut mettre dans les mets// à la fête/comme à la fête”.

Iată varianta-sursă:

„să ne ascundem/ în turbinca ta/ si din petrecere în petrecere/ s-o ducem tot așa/ ca în uterul mamei/ să ne naștem apoi în/ piața marii adunări naționale/ și solomon să decidă/ câtă carne din noi/ e valahă și câtă rusnacă/ să taie ca în curechi/ (să fie iertat regionalismul)/ ca-n varză să taie/ și așa dezmembrați/ să vedem la cântar/ câtă latinitate și/ cîtă sare slavă/ să punem în bucate//dacă e petrecere/petrecere să fie.” (poeme pentru Ivan Gogh , Paralela 45, 2015, p. 7)

După al doilea vers, nu se poate să nu mă gândesc imediat la „Paşol na turbinca”, dar formula rămâne, inevitabil, un pliu nedesfăcut în franceză, unde sacul/ besace n-a fost contaminat – istoric vorbind – de referința literară, culturală, la soldatul rus, cel care păcălește Moartea în povestea lui Ion Creangă. De unde se vede că intuiția poetei e profund legitimă, e spectaculoasă și e universală: să ne cântărim, așadar, traducând, „să vedem la cântar/ câtă latinitate și/ câtă sare slavă/ să punem în bucate”.

De unde se vede că pierderile pe drumul traducerii sunt, întodeauna, regăsiri. Și de unde se vede, o dată în plus, câtă dreptate are Bogdan Ghiu să tranșeze irevocabil: „De abia când traducem citim cu adevărat”.

Despre autor

Cristina Hermeziu

Cristina Hermeziu

Cristina Hermeziu este jurnalist literar şi traducător, doctor în Filologie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, din 2004. Până în 2005, când s-a stabilit la Paris, a fost realizatoare de emisiuni la TVR Iași. Între 2004 și 2006 este cercetător bursier la Universitatea Paris II și la Institut Français de Presse și obține o diplomă în tehnica traducerii după studii de master la ESIT – Université Nouvelle Sorbonne Paris 3 (2008). Semnează articole în presa din Franța și din România, și studii în diverse volume colective. Coordonează volumul „Revoluţia din depărtare” (Ed. Curtea Veche, 2011), despre migraţia recentă, cu 30 de mărturii ale unor români exilaţi după 1989. Publică volumul de versuri „Parisul nu crede în lacrimi” (Ed. Junimea, 2016).

Scrie un comentariu