Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul „Discurs viu – Diatribe. Cartea I” de Epictet (traducere din greaca veche de Andreea Ștefan, imagine copertă și ilustrații de Anastasia Dumitrescu, Editura Seneca, București, 2018).
*
Cel care vrea să progreseze, după ce a aflat de la filozofi că dorinţa este pentru lucrurile bune, iar evitarea este de cele rele, după ce a aflat şi că traiul liniştit şi seninătatea nu îi revin altfel decât dacă nu eşuează în ceea ce îşi doreşte şi în ceea ce evită – îndepărtează de sine toate dorinţele sau le suspendă, le evită pe cele care ţin de voinţa lui. Căci dacă s-ar strădui să ocolească vreun lucru dintre cele care nu depind de el, ştie că se i va întâmpla într-un moment oarecare ceva ce voia să evite şi va fi nefericit.







Scrie un comentariu