G.E.N. Nr. 139

Pe sticlă și pe hîrtie

VOCEA RASPÎNDACULUI NAȚIONALE.

Știri din țară și din lume. Tîrguri de carte, festivaluri, chermeze și bairamuri. Cancanuri, freze, temenele. Fandomități. Capra vecinului. Web Side Story.

FANDOMITĂȚI.

De-ale noastre, de pe-aici. Sau de pe-acolo. Cu ai noștri.

4 decembrie. S-au anunțat noii membri ai Uniunii Scriitorilor. Pe lista celor intrați în filiala Sud-Est se află și Adrian Buzdugan, cel care debuta la Humanitas, în 2010, cu volumul de povestiri „Capela excomunicaților”.

4-6 decembrie. A avut loc la Iași cea de-a 6-a ediție a festivalului „Teodorenii”. Tema din acest an: „Roman istoric. Istorii alternative”. Printre invitați s-au aflat și Marian Coman, Michael Haulică, Bogdan Hrib, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu.

11 decembrie. Clubul de carte Nordic Noir, organizat de Editura Trei. S-a discutat romanul „Manhattan Beach”, de Jennifer Egan (Pandora M, 2019, traducere de Paul Slayer Grigoriu). Moderator: Andreea Chebac.

13 decembrie. Club de carte Paladin – „Un străin în Olondria”, de Sofia Samatar (Paladin, 2019, traducere de Alexandra Fusoi). Moderator: Liviu Szoke.

 

CAPRA VECINULUI. Și? Capra vecinului ce mai face? Bine-sănătoasă? Ia să vedem ce se mai întîmplă prin lume, ce mai fac scriitorii. Ai lor.

Cu două luni în urmă a apărut în Islanda „Stelpur sem ljúga”, romanul cu care Eva Björg Ægisdóttir a cîștigat primul concurs organizat de Yrsa Sigurðardóttir și Ragnar Jónasson cu scopul de a descoperi tineri autori de romane polițiste scrise în limba islandeză. Romanul a fost vîndut deja în Franța și Olanda, iar ediția în limba engleză – „The Creak of the Stairs” – va apărea în primăvara lui 2020 la Orenda Books.

*

Peter Mohlin and Peter Nyström sînt doi suedezi – unul jurnalist, celălalt scenarist – care vor publica, în aprilie 2020, primul lor roman: „Det sista livet” (titlul englez: „The Bucket List”). Un al doilea roman este programat pentru 2021.

În așteptarea debutului, romanul lor a fost vîndut în peste 10 țări, printre care Cehia, Germania, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Suedia, Ungaria.

*

Anne Mette Hancock – Premiul pentru debut în 2018 și Premiul Scriitorul anului în 2019, acordate de Academia Scriitorilor de Romane Polițiste din Danemarca – a anunțat apariția celui de-al treilea roman al ei: „Pitbull” (2 ianuarie 2020). Cartea a fost deja vîndută în Finlanda, Germania, Norvegia, Polonia și Rusia, ca și drepturile de ecranizare a seriei.

 

CU NASUL PRIN REVISTE.

Reviste, fanzine, bloguri, ce-o mai fi.

A apărut numărul 101 al revistei „Helion Online”. Actuala redacție este alcătuită din Adrian Bancu (redactor responsabil), Adrian Chifu (redactor artistic), Marius-Mircea Crișan, George Țugurlan, Bianca Sol, Ionuț Manea, Cornel Florin Seracin. Colaboratori permanenți: Mircea Opriță, Rodica Bretin, Mihail Toma, Lucian Bureriu.

6 decembrie. Liviu Szoke scrie pe FanSF despre „Doamna din lac”, de Laura Lippman (Crime Scene Press, 2019, traducere de George Arion Jr.).

10 decembrie. Liviu Szoke scrie pe FanSF despre „Tenebre 3. Miercuri”, de Daniel Timariu (Tritonic, 2019).

15 decembrie. Apare primul număr al revistei „Galaxia 42”, un număr special fantasy. Revista este coordonată de Alexandru Lamba și Daniel Timariu. Din echipa actuală mai fac parte: Lucian-Dragoș Bogdan, Miloș Dumbraci, Cătălina Fometici, Marius Gordan Jr., Darius Hupov, Alexandru Maniu, Teodora Matei, Florin Stanciu și Cristian Vicol. Grafica revistei este realizată de Cristian Vicol.

 

PÎNZE, STICLE, LEDURI.

Ecrane mici, ecrane mari, și fete, și băieți.

„Shetland”, serialul britanic făcut după romanele lui Ann Cleeves, a fost prelungit cu încă două sezoane. Sezoanele 6 și 7 vor avea cîte șase episoade de o oră și vor fi difuzate în 2020 și 2021.

Seria scrisă de Ann Cleeves cuprinde opt cărți, ea fiind încheiată în 2018 cu „Wild Fire”. Primele cinci au fost traduse și în românește, la Crime Scene Press (traduceri de Raluca Ștefan și Mihnea Arion).

*

AMC Studios a achiziționat drepturile de ecranizare pentru cărțile din seria „Borne”, de Jeff VanderMeer („Borne”, „The Strange Bird” și „Dead Astronauts”). VanderMeer va fi consultant și producător executiv al noului (posibil) serial.

 

À LA CARTE.

Meniu de cărți. Cărți aruncate din turn. Afară-i vopsit gardul. Am citit pentru dumneavoastră. Dacă doriți să revedeți. Viața-i scurtă, ochiul mic.

CĂRȚI ARUNCATE DIN TURN. Altfel? Editurile noastre ce mai fac, cu ce se mai ocupă?

În 2019 Cenaclul H.G. Wells din Timișoara a împlinit 50 de ani de existență. Pentru a marca aniversarea, cenacliștii timișoreni au publicat la Editura Universității de Vest două volume: „Proză SF 1969-2019”, antologie de Antuza Genescu și Dorin Davideanu (cuprinde povestiri de Mihai Alexandru, Val Antim, Dușan Baiski, Adrian Chifu, Caius Chiriță, Constantin Cozmiuc, Voicu A. Davis, Dorin Davideanu, Cotizo Draia, Antuza Genescu, Silviu Genescu, Györfi-Gyorfi-Deak Gyuri-Bizsi, Daniel Haiduc, Lucian Ionica, Koncz Cristian, Marcel Luca, Darius Hupov, Viorel Marineasa, Marian Melinte, Laurentiu Nistorescu, Alexandru Pecican, Ovidiu Pecican, Lucian P. Petrescu, Mircea Popp, Radu Pavel Gheo, Lucian Sava, Lucian-Vasile Szabo, Remus Șimian, Doru Treta, Noru-Laurențiu Tudor, Traian Urdea) și „Critică-eseu 1969-2019”, antologie de Lucian Ionică și Viorel Marineasa.

AFARĂ-I VOPSIT GARDUL.

Nu vorbim de leoparzi aici.

Coperta vinde, se zice, și nu știu cît de adevărată este afirmația pe o piață de carte foarte mofturoasă, cum este cea din România. Știu însă că există cărți pe care le-aș cumpăra numai să le pot vedea în bibliotecă. Cum ar fi:

În acest an, pe 4 iunie, apărea la Ace Books o nouă ediție a seriei „Dune”, de Frank Herbert. Ediția beneficiază de coperte create de Jim Tierney.

 

Susține Literomania

Despre autor

Michael Haulică

Michael Haulică

Michael Haulică a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, a Universității Transilvania din Brașov. A fost programator timp de 25 de ani, apoi s-a dedicat în întregime scrisului. A debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974. A publicat poezie, proză, articole.
A fost redactor al suplimentelor SF „Supernova” (1993 – 1995) şi „Alternativ SF” (1995 – 1997), în anul 2000 a fondat revista „Lumi Virtuale” (în format electronic, 2000 – 2004), apoi blogurile „Zepelinul cuantic” (octombrie 2007 – februarie 2008), „Microtexte” (februarie – aprilie 2009) și „BookReport” (25 mai 2017 – 3 octombrie 2017). A fost redactor-şef al revistelor „Brașov Visitor” (2003 – 2005, pe hârtie, în limba engleză), „Lumi Virtuale” (în varianta pe hârtie, 2004 – 2005), „Fiction.ro” (2005 – 2007, pe hârtie), „Nautilus” (februarie 2008 – iunie 2010, on-line), „Galileo Online” (iunie 2010 – martie 2012), „Galileo” (2015, pe hârtie). În perioada 2006-2007 a fost redactor-şef al Editurii Tritonic şi coordonator al colecţiilor „fiction.ro” şi LIT., apoi redactor-șef al editurii Millennium Books (2008 – 2012), coordonator al colecției „Ficțiuni”, în perioada 2012 – 2016 a fost redactor în cadrul Grupului Editorial Art, coordonator al colecțiilor de SF și fantasy ale editurii Paladin, iar în 2016-2017 a coordonat din nou colecțiile SF și fantasy ale editurii Tritonic. A susţinut rubrici despre literatura F&SF în „Observator cultural”, „Dilemateca”, „Știință & Tehnică”. Alte publicații în care a scris frecvent: „Obiectiv cultural”, „Ziarul de duminică”, „Tomis”, „Astra”.
Volume publicate: „Madia Mangalena” (Institutul European, 1999; Eagle Publishing House, 2011, print și ebook; Millennium Books, 2015, ediție adăugită – premiile Vladimir Colin 2000 și RomCon 2002); „Despre singurătate și îngeri” (Ed. Karmat Press, 2001 – premiul SIGMA 2002), „Așteptând-o pe Sara” (Ed. Millennium Press, 2005; Ed. Tritonic, 2006; Millennium Books&TexaRom, 2012, ebook; Millennium Books, 2016, ediție adăugită), „Nu sunt guru” (Ed. tritonic, 2007 – culegere de articole), „Povestiri fantastice” (Millennium Press, 2010; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „... nici Torquemada” (Millennium Books, 2011; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „Transfer” (Ed. Millennium Books, 2012; Millennium Books&TexaRom, 2013, ebook; Millennium Books, 2014, ediție adăugită – Premiul Vladimir Colin 2014), „O hucă în minunatul Inand” (Ed. Millennium Books, 2014), „9 1/2 elegii” (Ed. Tritonic, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.