Blitz-proze

Pitecantrop şi pitecantroapă

Pitecantrop şi pitecantroapă

În birou a intrat un bărbat între două vîrste îmbrăcat elegant, fără ostentaţie. Avea părul cărunt şi o figură distinsă, de intelectual. Am făcut cunoştinţă. Era medic primar gradul doi. Doctor în ştiinţe medicale.

Mi-a expus o scurtă autobiografie, în timp ce-mi arăta reviste de specialitate din ţară şi din străinătate în care publicase articole ştiintifice. După ce şi-a încheiat succintul curriculum vitae, i-am spus, zîmbind:

– Cred că aţi greşit uşa, domnule doctor. Alături e secţia de ştiinţă. Noi ne ocupăm de beletristică. Proză, poezie… ştiti, materii mai puţin exacte…

Medicul se ridică, brusc, de pe scaun, propulsat de propriul entuziasm.

– Eu tocmai de aceea am venit la dumneavoastră. Am scris un roman formidabil.

Din geanta diplomat scoase un manuscris voluminos şi-l trînti pe birou.

– Doar ştiţi că istoria literară are cîţiva scriitori celebri care au fost medici, continuă el, înroşindu-se vizibil.

– Aveţi dreptate, am confirmat eu, uşor luat prin surprindere.

După grosime, manuscrisul avea cam o mie de pagini. Purta următorul titlu: „Gînduri spicuite de ici de colo din amintirea a două cranii”. Dintr-odată, am simţit cum plonjez în plin transcendental. Doctorul în ştiinţe medicale începu să-mi explice:

-E o carte extrem de interesantă, de palpitantă. După ce citeşti cincizeci de pagini, n-o mai laşi din mînă. Puteţi lua manuscrisul acasă, să-l citiţi împreună cu soţia. Foarte pe scurt, iată despre ce-i vorba. Romanul debutează uşor SF… adică ştiinţifico-fantastic. Un savant inventează un ideograf, mai exact, un aparat care, montat la ceafă, citeşte gîndurile. Ei, şi nu mare-i va fi mirarea să constate că gîndurile trăiesc şi după moarte. Astfel, descoperind el două cranii in insulele Jawa, al unui pitecantrop şi al unei pitecantroape, le montează cîte un ideograf, apoi îşi montează şi lui, şi soţiei unul, şi încep să poarte între ei discuţii. Ca o masă rotundă despre obiceiurile şi moravurile celor care au trăit în urmă cu 65 de mii de ani. Formidabil, aşa-i? Vi-l las şi mă întorc peste o săptămînă.

Am citit, pe loc, vreo douăzeci de pagini.  Nu mi-au smuls nici măcar un zîmbet.

Am fost trist toată săptămîna.

 

Din greşeală

Georgescu Gherghina se află, de cîteva zile, în spital. Are fractură la piciorul stîng, o dublă fractură, aproape de gleznă. Alunecase pe stradă, în timp ce se îndrepta spre casă, în mîini cu plase încărcate cu cartofi cumpăraţi din piaţă.

Plouase toată noaptea, iar asfaltul, năpădit de noroi, devenise alunecos.

Georgescu Gherghina considera acest accident un adevărat noroc, pe care nu se mai aştepta să-l întîlnească vreodată, o nesperată fericire venită acum, la vîrsta de aproape şaizeci de ani. Motivul era simplu şi îngrozitor de banal. Scăpase de cei de acasă, scăpase, de fapt, de coşmarul dimineţilor, cînd zilnic, fără nici o excepţie, o pornea spre oraş cu plasele după ea, se înghesuia prin autobuze, răguşea în faţa tarabelor din pieţe, bîntuia magazinele, apoi din nou în autobuze, grăbindu-se spre casa unde trebuia preparat prînzul pentru fiul ei, noră şi nepoțel.

Cînd prînzul era gata, fugea la grădiniţă, după cel mic. Tinerii căsătoriţi soseau obosiţi de la lucru, mîncau şi se odihneau cîteva ore. Ea spăla vasele şi ieşea cu nepoţelul la plimbare. Nepoţelul era vioi, ager, deştept, plin de viaţă şi iniţiative. O fugărea în jurul blocului ori prin locurile de joacă.

Acum Georgescu Gherghina simte că renaşte. Aici, în patul alb, nu e obligată să facă nimic. I se aduce masa la ore fixe. Mănîncă fără grabă. După ce a terminat, i se adună masa. Nu spală vase, nu se înghesuie în autobuze, nu bîntuie magazinele, nu fuge în jurul blocului. Doar citește. În cîteva zile, a întinerit. Nu o deranjează nici măcar vaietele celorlalte paciente din salon.

Într-o după-masă, o soră medicală, tînără, drăguţă, degajînd un permanent aer de cochetărie, o întoarse pe burtă şi-i administră o injecţie. Nu protestă, doar se afla într-un spital, la tratament, ştiu mai bine cei de acolo ce trebuie să facă. Timp de trei zile şi trei nopţi, injecţia se repetă din şase în şase ore. Efectul era, însă, cu totul straniu. I se usca gîtlejul, îi crăpau buzele şi-i slăbea vederea. Noaptea avea frisoane. Tot ce fusese alb pînă atunci în jurul său se colorase în gri, o culoare sumbră, ameninţătoare.

La una din vizitele medicului de salon, nu se mai putu abţine şi-i spuse, printre gîfîieli, că se simte tare rău de cînd ia injecţiile acelea.

– Ce injecţii? întrebă medicul, și își aruncă ochii peste fişa personală.

După o scurtă cercetare, zîmbi, nu tocmai încîntat.

– O, a fost o mică încurcătură, continuă medicul, şi se putea intui o doză de nelinişte în glasul său, doar Georgescu Gherghina nu putea intui nimic, urechile îi vîjîiau molcom, a fost o mică încurcătură. Injecţiile erau pentru vecina dumneavoastră de pat, nu face nimic, totul se va rezolva de la sine.

Halatul alb, imaculat, se transforma, încet şi sigur, într-o pată cenuşie.

Medicul o ciupi puternic pe soră de braţ şi-i şopti la ureche:

– Tîmpiţico, te aştept diseară la mine… la un ceai cu fursecuri.

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu