Jurnal la babord

Plimbare cu paiul

A fost o vreme când, pe nave, nu existau computere și comunicațiile cu companiile, cu agențiile, cu autoritățile portuare, cu familia, prietenii și iubitele se făceau cu ajutorul radiogramelor. Pe toate le cripta și le decripta în clasicul Morse telegrafistul navei, personaj care deținea toate informațiile, atât oficiale, cât și private. A te bucura, așadar, de amiciția lui te ridica în ochii echipajului într-un loc unde nici farmecul personal, nici atributele meseriei nu te ajutau prea repede să ajungi. Iar dacă acest om avea de la natură și darul povestitului, te puteai socoti un om norocos, căci aflai de la el tot felul de întâmplări petrecute mai ales la crăpatul zorilor, când ieșea din cart. Așa am ajuns să adaug la colecția mea de povestiri cu șobolani una care le-a bătut pe toate:

Nenea Costel, telegrafistul nostru, se trezea singur ca să-și asculte lista de trafic, iar când isprăvea, își scotea căștile de pe cap, fuma o țigară și ieșea din timonerie ca să-și continue somnul la cabină. Doar că, atunci când deschidea ușa comenzii, prin fața lui treceau de fiecare dată, la aceeași oră, doi șobolani: i-a raportat comandatului că aveam rozătoare la bord, dar abia la următoarea intrare în port trawlerul avea să fie aprovizionat cu materiale de deratizare. Așa că amicul meu s-a hotărât, gospodărește, să le vină de hac șobolanilor cu mâna lui; a făcut rost de un retevei și, în următoarea noapte, după intervalul de veghe, a deschis brusc ușa și a lovit orbește, nimerind cu lemnul între rozătoare: una a dispărut imediat, a doua a rămas însă pe loc, chițăind cu disperare lângă perete. Intrigat și iritat, omul meu s-a apropiat de șobolan: era un exemplar bătrân, cu pielea jupuită și cu un pai în gură: a înțeles atunci, uluit, sau poate doar își închipuise, că animalul era orb și de aceea nu fugise, și că șobolanul cel tânăr îl scotea în fiecare dimineață la plimbare ținându-l de pai!

Ilustrație: Vladimir Zimakov , The Pit and the Pendulum

Despre autor

Radu Niciporuc

Radu Niciporuc

Radu Niciporuc s-a născut la Cluj în 1950, într-o numeroasă și caldă familie de ardeleni, basarabeni și ucrainieni. Și-a petrecut patruzeci de ani din viață călătorind pe mări, muncind ca inginer la bordul navelor, citind, traducând și scriind scrisori prietenilor săi dornici să cunoască lumea. În 2003 înființează Editura Fabulator pentru a publica, cu banii câștigați pe mare, o literatură pe care niciuna din editurile comerciale nu ar fi publicat-o. Apare, astfel, în traducerea sa „Omul pierdut” de Ramón Gómez de la Serna, roman socotit de specialiști drept intraductibil. La Editura Fabulator hotărăște să publice și câteva cărți apropiate sufletului său, printre care: „Șapte convorbiri cu Jorge Luis Borges”, „Șapte convorbiri cu Adolfo Bioy Casares”, ambele de Fernando Sorrentino, sau „Fascinația cuvintelor” de Julio Cortázar și Omar Prego Gadea. Cunoscut ca traducător, dar și ca ofițer de marină, este invitat să scrie în 2008 un jurnal maritim în câteva numere ale revistei „Dilemateca”. În 2016, i-a apărut, la Cartea Românească, volumul de povestiri „Pascal desenează corăbii”, care a însemnat eliberarea de orice constrângere – interioră sau exterioară – a pasiunii lui pentru literatură.

Scrie un comentariu