In memoriam

Radu Niciporuc văzut de el însuşi

În seara zilei de 12 iulie, prozatorul şi traducătorul Radu Niciporuc – de profesie inginer pe nave maritime – s-a stins din viaţă, după o luptă necruţătoare cu boala. Discipol al prozatorului Alexandru Vlad, şi el ardelean, şi el dispărut prematur dintre noi în 2015, Radu Niciporuc începuse, la rândul său, după patruzeci de ani petrecuţi pe mări şi oceane, o strălucită carieră de scriitor, odată cu publicarea volumului de povestiri marinăreşti Pascal desenează corăbii (Cartea Românească, 2016), recompensat cu Premiul pentru debut al revistei „Observator cultural” în primăvara acestui an. Pentru noi, el rămâne un etern şi nepreţuit prieten, scriitor şi colaborator al revistei noastre încă de la primul număr, cu rubrica sa „Jurnal la babord”. Să se odihnească în pace!

Vă prezentăm mai jos – în semn de omagiu – un text care-i aparţine şi în care Radu Niciporuc vorbeşte despre el însuşi, despre formaţia sa profesională, despre pasiunea pentru literatură. E un text pe care ni l-a trimis atunci când l-am rugat să ne facă o scurtă prezentare a sa pentru Literomania. A ieşit o (auto)evocare literară plină de nostalgie, de pasiune şi de ascunsă tristeţe (fiindcă scriitorul se lupta deja cu o boală greu de învins). (Literomania)

În foto: Raul Popescu, Adina Diniţoiu, Radu Niciporuc (ţinând trofeul Premiului pentru debut), la Premiile „Observator cultural” 2017

Radu Niciporuc s-a născut la Cluj, în 1950, într-o numeroasă și caldă familie de ardeleni, basarabeni și ucrainieni, în care și-a învățat bunicul patern să-l citească pe Tolstoi în românește și pe bunica paternă să scrie și să socotească purceii cumpărați, în preajma Crăciunului, la Târgul de vite. Părinții, amândoi juriști, au avut ambiții mari pentru fiul lor și l-au înscris la cele mai bune școli din oraș, acolo unde învățau copiii de profesori universitari și de medici clujeni renumiți. Visul lor era ca Radu să devină un mare inginer. Doar că pasiunile secrete ale acestuia au rămas un mister pentru ei. Ca să-l înțeleagă, tatăl său s-a apucat să-i citească toată biblioteca, într-o vară, luând la rând toate cărțile. Când a terminat, a fost la fel de nedumerit ca și la început.

Pe Radu Niciporuc pasiunea pentru literatură l-a hrănit și l-a însoțit mereu. A respectat, totuși, ambiția părinților și a intrat la Facultatea de Electrotehnică a Politehnicii clujene. În anul doi, fascinat de explozia romanului sud-american, plănuiește în taină să se retragă și să dea admitere la Secția de spaniolă a Filologiei bucureștene. Planul i-a fost, însă, dejucat de familia alarmată: „Cum o să-ți câștigi existența cu Filologia?” a fost întrebarea ce-i vibrase zile la rând în urechi. A isprăvit studiile de inginerie în 1974, când o nouă cumpănă s-a ivit în viața lui: să fie inginer la Târgoviște, de unde și-ar fi putut „aproviziona” familia cu roșii și castraveți, sau să ia în primire neașteptatul post de inginer pe o navă de pescuit oceanic, la Tulcea.

Drumul spre libertate i s-a deschis astfel, într-o dublă formă de existență. Și-a petrecut patruzeci de ani din viață călătorind pe mări, muncind ca inginer la bordul navelor, citind, traducând și scriind scrisori prietenilor săi dornici să cunoască lumea. Nu s-a gândit niciodată să scrie altceva decât scrisori și a fost nevoie ca insistența celor mai apropiați prieteni, câțiva dintre ei scriitori, să se întindă de-a lungul a trei decenii pentru ca admirația și smerenia față de scris, și față de cei care îl practică, să fie depășită și să-și descopere propriul glas.

În anul 2003 înființează Editura Fabulator, pentru a publica, cu banii câștigați pe mare, o literatură pe care niciuna dintre editurile comerciale nu ar fi publicat-o. Apare astfel, în traducerea sa, Omul pierdut de Ramón Gómez de la Serna, roman socotit de către specialiști drept intraductibil. La Editura Fabulator hotărăște să publice și câteva cărți apropiate sufletului său, printre care: Șapte convorbiri cu Jorge Luis Borges, Șapte convorbiri cu Adolfo Bioy Casares, ambele de Fernando Sorrentino, sau Fascinația cuvintelor de Julio Cortázar și Omar Prego Gadea. Cunoscut ca traducător, dar și ca ofițer de marină, este invitat să scrie, în 2008, un jurnal maritim în câteva numere ale revistei Dilemateca. Acest fapt i-a stârnit un val de amintiri, cu oameni, locuri și întâmplări din viața dusă pe mări și oceane. Încântați de relatările sale orale, prietenii l-au îndemnat în continuare să scrie. Așa se face că, în 2016, a apărut la Cartea Românească volumul de povestiri Pascal desenează corăbii, care a însemnat eliberarea de orice constrângere – interioră sau exterioară – a pasiunii lui pentru literatură.

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu