Citiri cu coada ochiului

Ţărînă pe ochi

Imaginea ţărînei care se depune pe ochii defunctului pare una facilă. Scriitorii (poeţii satirici, îndeosebi) nu s-au jenat cîtuşi de puţin s-o repete. Exemplele sînt legiune.

Dincolo de acest refren foarte banal – pe cît de banal, tot pe atîta de necruţător –, bănuiesc surîsul umil şi pervers al scriitorului. Poetul pare a-şi spune ceva de felul următor: sigur, ţărîna va umple pînă la urmă ochii tuturor, ochii reginei, dar şi ochii roabelor sale, dar poemul meu va rămîne neatins de ea. De cele mai multe ori, recităm absenţi aceste versuri. Enunţul e un truism, o banalitate strigătoare la cer, o certitudine ascuțită. Ca atare, pentru orice ins muritor (pentru toţi indivizii adică), greutatea acestei pulberi care va veni cîndva, întotdeauna prea devreme, constituie o preocupare legitimă (şi gratuită).

Din literatura nemărginită, am ales numai trei exemple. Într-un post scriptum, voi menţiona încă unul, din Divanul lui Cantemir. Cel dintîi citat provine din lucrarea lui William Empson, Şapte tipuri de ambiguitate (traducere de Ileana Verzea, Bucureşti: Editura Univers, 1981, p. 63). Empson reproduce cîteva versuri din poetul englez Thomas Nashe (1567-1601). Să le citim:

„Beauty is but a flower
Which wrinkles will devour,
Brightness falls from the air.
Queens have died young and fair.
Dust hath closed Helen’s eye.
I am sick, I must die.
Lord, have mercy upon us” (p.63).

Versul „I am sick, I must die” m-a urmărit multă vreme.

Engleza acestei strofe nu ridică mari dificultăţi. Traduc, totuşi, esenţialul: „Frumuseţea-i asemenea florii, / Creţuri au să o devore. / Strălucirea cade din văzduh. / Mîndre, regine tinere s-au stins. / Ţărîna a închis ochii Elenei. / Sînt bolnav, trebuie să mor. /Îndură-te, Doamne, de noi”. Imaginea ţărînei care apasă orbitele vestitei, cîndva ispititoarei femei subliniază, desigur, fragilitatea oricărei frumuseţi. Strofa lui Thomas Nashe se înscrie în seria lamentaţiilor medievale pe tema ”ubi sunt?”.

Al doilea exemplu provine din romanul lui Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei (traducere de Jean Grosu, Bucureşti: Editura Univers,1999). Iată:

„În toiul nopţii, [Tomas] o trezi [pe Teresa] din somn, ca să-i potolească plînsetele.
[Ea] îi povesti:
– Eram îngropată. De multă vreme. Tu veneai să mă vezi, o dată pe săptămînă. Ciocăneai în piatra cavoului şi eu ieşeam din mormînt, cu ochii plini de ţărînă. Îmi spuneai: În felul ăsta nu mă poţi vedea, şi-mi scoteai ţărîna din ochi. Şi eu răspundeam: Oricum nu pot să văd. În loc de ochi am două găuri” (p. 222).

(Cf. și Christian Morgenstern, Cîntecul fraților întru spînzurătoare către Sophia, fiica gîdelui: „În loc de gură / E-o spărtură…”)

Extrag al treilea exemplu din micul roman al lui Philip Roth, Povestea lui orişicine (traducere de Fraga Cusin, Iaşi: Polirom, 2007). Reproduc: „Tatăl lui avea să zacă nu numai în sicriu, ci şi sub greutatea acelui pămînt şi brusc a văzut gura tatălui său ca şi cum n-ar fi existat nici un sicriu, ca şi cum ţărîna pe care o aruncau în groapă se depunea direct pe el, umplîndu-i gura, orbindu-i ochii, înfundîndu-i nările şi astupîndu-i urechile” (p. 83).

Cînd faptul este atît de sigur, nu mai rămîne nimic de adăugat…

P. S. Reproduc, în fine, şi fraza lui Cantemir. Iată: “că ţărîna pe pieptul lui [este vorba de Alexandru Macedon, fireşte, n. m.] s-au suit, ochii i-au împlut, gura i-au astupat” (Divanul, I: 13).

Foto: Ashes to ashes. Dust to Dust, CheesySteele on deviantART

Despre autor

Valeriu Gherghel

Valeriu Gherghel

Este absolvent de Filosofie. Este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat două cărți la Editura Polirom: „Porunca lui rabbi Akiba” și „Breviarul sceptic”. A fost nominalizat la multe premii, dar nu a primit deocamdată nici unul. Lucrează la un volum despre „rescrierea sinelui”.

Scrie un comentariu