Poeme de Ana-Maria Murariu

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri, poate, cine știe?, viitori scriitori. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei vă propunem trei poeme semnate de Ana-Maria Murariu.

***
te întorci acasă ca să înveți să mori
ieri ți-a murit speranța la o viață mai bună
azi ți-a murit inima
mâine o să moară părți din trup
o să te târâi de la un călău la altul și nu o să vrea nimeni să te spânzure
ți se va spune că trebuie să suferi
că nu meriți iubire pentru că iubești prea mult
și n-o să ripostezi

te plimbi până la cimitir doar ca să te acomodezi cu moartea
atingi fiecare cruce ca să te unești cu cadavrele
ai vrea să le dai toată lumina din tine
să rămână doar întuneric
poate așa nu va mai intra nimeni să distrugă tot ce e mai bun în tine
te așezi pe marginea unui mormânt și strivești furnici cu degetele
rupi niște buruieni și ștergi sângele
ca să nu afle nimeni crima ta

ajungi acasă și toată fericirea ta se ofilește
privești cum familia ți se destramă și nu poți face nimic
se trage de tine de parcă ai fi un elastic
dar nu le e teamă că te vei rupe
ești strivită și oricâte eforturi faci să revii la forma inițială
din tine rămâne o bucată de aluat pe care nimeni nu o va folosi să facă pâine

***
vine un moment în care îți pui singur funia de gât
o înfășori cu mișcări lente să pară o eșarfă
apoi pleci în fundul grădinii
lași capul să-ți fie acoperit de furnici
să rămână doar un craniu cu ochi
să se vadă suferința
să se vadă orele nedormite de frica unei bătăi
legi funia de vișin
speri că poate o să reușească cineva să roadă funia înaintea morții
dar nu vine nimeni
cineva dă viață clopotului și tu mori
atârni de vișin și poate lumea o să creadă că ești un fruct
o să aștepte să te coci
o să te culeagă
și o să facă din tine dulceață
întinsă pe pâine ca un cadavru
vei fi mâncată la micul dejun înainte ca acel copil să-și fi spus rugăciunea
și nu o să te doară mușcăturile
mai mult o să te doară că vei zace descompusă într-un stomac fără ca cineva să știe unde ești

***

Fericirea – un cub de gheață
ți se topește în gură dar ți-e frică să înghiți
așa că scuipi
să vină vreo pasăre să ciugulească din fericirea ta
sau să se lipească de talpa unui pantof vechi
și atât.

Ana-Maria Murariu este studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității „A.I. Cuza” din Iași și așteaptă să vadă ce-i mai rezervă viitorul. A mai publicat poeme în diverse reviste și a obținut câteva premii literare.