Sfaturi pentru un om drag
Ai grijă cu puterea,
pentru că te poate îngropa sub avalanșă,
straturi de zăpadă vor sufoca vârful pe care ai ajuns,
Ai grijă cu ura;
când își va deschide gura, vei țâșni prin ea
ca să-ți mănânci picioarele, devenind pe dată un
lepros.
Ai grijă cu prietenii,
pentru că, dacă îi trădezi,
așa cum o vei face,
își vor băga capul în toaletă
și vor trage apa după ei.
Ai grijă cu rațiunea,
pentru că știe atât de multe încât nu știe nimic
și te va lăsa atârnând cu capul în jos,
rostind înțelepciuni, în timp ce inima
îți va aluneca prin gură.
Ai grijă cu jocurile – interpretări teatrale,
discursuri scrise, învățate și rostite –,
pentru că te vor trăda
și vei ajunge să stai drept ca un băiețel dezbrăcat,
care face pipi în propriul pătuț.
Ai grijă cu dragostea
(în afară de cazul în care e adevărată,
și fiecare parte din tine spune da, chiar și degtele de la
picioare),
pentru că te înfășură ca pe o mumie;
nimeni nu-ți va auzi țipătul,
iar fuga ta nu va avea sfârșit.
Dragostea? Fie pentru un bărbat, fie pentru o femeie,
trebuie să fie un val pe care vrei să te arunci,
să-i dai corpul, să-i dai hohote de râs,
să dai, atunci când picioarele ţi se vor prinde în nisip,
lacrimile tale pământului. Iubirea pentru altcineva e
un fel de
rugăciune și nu poate fi programată; pur și simplu cazi
în brațele ei, pentru că neîncrederea ți-e ștearsă
de credință.
Om drag,
dacă aș fi în locul tău, n-aș acorda atenție
acestor sfaturi,
făcute oarecum din cuvintele tale
și întrucâtva din ale mele.
E o colaborare.
Nu cred în niciun cuvânt pe care l-am spus;
doar în câteva, doar în faptul că mi te închipui ca un copac
tânăr
cu frunze lipite, care știu că va prinde rădăcini
și că muguri adevărați îi vor apărea.
Desprinde-te. Desprinde-te.
Ah, om drag,
frunze probabile, acestei mașini de scris îi place că te îndrepți spre ele,
dar vrea să spargă pahare de cristal
în cinstea
ta,
atunci când coaja întunecată îți va cădea
iar tu vei pluti pretutindeni,
ca un balon care și-a găsit locul.
(Traducere de Diana Geacăr)
Pieptul
Asta e cheia.
Asta e cheia pentru totul.
De preț.
Sunt mai rău decât copiii pădurarului
adunând praf și pâine.
Iată-mă ademenind cu parfum.
Lasă-mă-n jos pe covorul tău,
pe salteaua cu paie – orice-i la îndemână –
fiindcă moare copilul din mine, moare.
Nu e că sunt o vită de mâncat.
Și nici că sunt un fel de stradă.
Dar mâinile tale m-au găsit ca un arhitect.
Ulcior cu lapte! A fost al tău acum mulți ani
când trăiam în valea oaselor mele,
oase tăcute în mlaștină. Mici jucării.
Un xilofon, poate, cu pielea
întinsă pe el stângaci.
Dar mai târziu a devenit ceva real.
Mai târziu mi-am comparat mărimea cu actrițele.
N-am corespuns. Aveam ceva
acolo între umeri. Dar niciodată de-ajuns.
Sigur, era o pajiște,
dar fără bărbați tineri care să cânte adevărul.
Nimic despre care să-ți spună adevărul.
Necunoscând bărbatul, stăteam lângă surorile mele
și înălțându-mă din cenușă am strigat
sexul meu va fi străpuns!
Acum sunt mama ta, fiica ta,
lucrul tău nou-nouț – un melc, un cuib.
Sunt viu când degetele tale sunt.
Port mătase – înveliș pentru dezvelit –
fiindca vreau să te gândești la mătase.
Dar nu-mi plac pânzele. Sunt prea rigide.
Așa că zi-mi orice, dar explorează-mă ca un alpinist,
căci aici e ochiul, aici e bijuteria,
aici e excitarea pe care sfârcul o-nvață.
Sunt dezechilibrată – dar nu nebună după zăpadă.
Sunt nebună așa cum tinerele sunt nebune,
după ofrande, ofrande…
Ard așa cum ard banii.
(Traducere de Cătălina Matei)
Poemele fac parte din volumul „Poeme alese” de Anne Sexton, traducere de Diana Geacăr și Cătălina Matei, Editura Tracus Arte, București, 2019
Scrie un comentariu