În acest număr al Literomaniei (nr. 387), vă propunem cea de a doua parte a eseului semnat de profesorul universitar japonez Yoshiro Sakamoto (căruia îi mulțumim pentru contribuția la acest dosar) despre perioada hawaiană (sau pacifică) a scriitorului Ștefan Baciu (născut pe 29 octombrie 1918 și dispărut în 1993), dar și despre moștenirea literară a acestuia, moștenire dusă mai departe prin revistele și cărțile despre viața și opera sa, apărute în ultimii ani în ținuturile exotice ale Pacificului. Prima parte a eseului poate fi citită aici, în Literomania nr. 386.(Literomania)
6. Încercările de a reînvia spiritul poetic al lui Ștefan Baciu în zilele noastre
„MELE Archipelago — Homage to Ștefan Baciu for the poet’s centennial anniversary” (Editura Archipelago, Honolulu-Kyoto, 2019)
În 2018, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea poetului Ștefan Baciu. Am adunat poeme și eseuri, ilustrații și fotografii de la șaizeci și șase de poeții sau poete, de la artiști care admiră poezia lui Baciu, din multe țări: România, Hawaii, Japonia, Etiopia, Brazilia, Ecuador etc.
Dintre contributori, i-aș enumera pe poeții care au colaborat la MELE și au fost prieteni apropiați cu Ștefan Baciu: Andrei Codrescu, care trăiește în Statele Unite; poetul nativ hawaian Larry Kauanoe Kimura; poetul cubanez din Oafu, José Varela Ibarra; poeta și profesoarea de literatura franceză Becketian Jean Yamazaki Toyama, prietenă apropiată a Mirei Simian; Laura Ruby, care a realizat coperta ultimului număr MELE (nr. 90), chiar după moartea lui Baciu; John Charlot, mitolog hawaian și fiul lui Jean Charlot; artistul și fotograful Tom Haar, fiul lui Francis Haar. Alte persoane care au contribuit cu lucrări în numărul omagial „Ștefan Baciu”: Bach Mai Pham Larsen, o studentă vietnameză care a studiat limba spaniolă sub îndrumarea lui Ștefan Baciu la Universitatea din Hawaii; lingvistul și jurnalistul Joel Bradshaw; Keijiro Suga, fost student japonez al lui Ștefan Baciu, devenit ulterior un poet de renume internațional; antropologul Ryuta Imafuku, care a făcut un important interviu cu poetul român. Mulți alții care nu l-au întâlnit personal pe Baciu, dar au rezonat cu poezia și viața sa, au contribuit deasemenea la acest număr din MELE. De exemplu, curatorii Muzeului Memorial „Ștefan Baciu” din Brașov, Traian Dumbrăveanu și Roxana Cornea; Corin Braga și Ruxandra Cecereanu, din Cluj; Simona Popescu, din București; din Hawaii, poetul John Zuern, curatorul Colecției „Jean Charlot” de la Universitatea din Hawaii; istoricii de artă indonezieni Bronwen și Garrett Soljom; din Japonia, antropologul specializat în Etiopia și poetul Itsushi Kawase; fotograful și savanțul literar Kosei Miya. Sunt prezenți, de asemenea, mulți traducători și cercetători literari din diverse zone ale lumii.
Sper că este un omagiu pe măsura prestigiului de care s-a bucurat „MELE. International Poetry Letter”. Cel puțin, această carte constituie, cred eu, o dovadă că genul de comunitate la care visa Ștefan Baciu, în care oamenii, sfidând granițele geografice, se conectează prin poezie pentru a crea o nouă lume, există.
„Ștefan Baciu – Viața unui poet exilat și cântecele care răsună peste Ocean” (Editura Kotoni, Japonia, 2024)
Volumul „Ștefan Baciu – Viața unui poet exilat și cântecele care răsună peste Ocean” de Yoshiro Sakamoto (Editura Kotoni, Japonia, 2024)
În 2024, am publicat „Ștefan Baciu – Viața unui poet exilat și cântecele care răsună peste Ocean”, o monografie Ștefan Baciu. Deși este o lucrare academică, am încercat să scriu despre poezia și viața scriitorului brașovean, precum și despre „nostalgia” sa („Dor”, „Saudade”, „Aloha”) pentru patrii, pentru ținuturile pierdute și oamenii dispăruți, într-un mod poetic și romanesc, cu pasiune. Nu m-am concentrat doar pe poezia și viața lui Baciu, ci am dedicat pagini semnificative și prieteniilor poetice pe care acesta le-a legat în țară și în exil. Mai mult, cartea nu vizează doar o contextualizare a operei lui Ștefan Baciu în literatura română, ci și în cea internațională. Am călătorit foarte mult în dorința de a cunoaște fiecare dintre locurile în care a trăit Baciu – România, Elveția, Hawaii, i-am întâlnit și intervievat pe prietenii și cunoscuții săi care încă mai erau în viață. Cartea este și o colecție de citate din poezia acestuia, dar și din nenumărați poeți care au scris de-a lungul timpului în MELE. De asemenea, este și o colecție de povești legate de viața și poezia scriitorului brașovean.
Pentru a cunoaște mai bine această carte, aș dori să schițez liniile directoare pentru fiecare secțiune și capitol. În prima parte, cronica vieții lui Baciu servește drept fir de urzeală, iar poemele care cântă pierderea patriei și singurătatea exilului servesc drept fir de bătătură, țesând împreună o imagine completă a destinului său. Procedând astfel, scot la iveală modelul „nostalgiei” care se află în centrul poeticii lui Ștefan Baciu.
Contextul este istoria secolului XX. Spiritul poeziei sale este unul liber, sfidând opresiunea comunistă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cruzimea dictaturilor militare din America Latină, imperialismul, capitalismul agresiv și opresiunile coloniale din Hawaii. Se poate spune că întâlnirile, prieteniile pe care Baciu le leagă de-a lungul timpului, solidaritatea și empatia pe care o arată celor care au fost înghițiți, răvășiți și împrăștiați de marile valuri ale istoriei l-au inspirat să scrie. Partea întâi este, prin urmare, și o biografie critică despre călătoriile din exil ale scriitorului brașovean.
Partea a doua se concentrează pe „MELE. International Poetry Letter”, unul dintre cele mai semnificative eforturi din cariera poetică a lui Baciu. Totul a început în 1965, la scurt timp după sosirea lui în Hawaii, și a continuat până în 1994, după moartea sa. După cum am menționat mai sus, sute de poeți din întreaga lume au contribuit la cele 90 de numere, majoritatea fiind scriitori pe care i-a întâlnit în timpul călătoriilor din exil, scriitori pe care Baciu i-a adus împreună sub semnul poeziei. Publicațiile erau un amestec de texte literare, poezii și piese de teatru, scrise în aproximativ 30 de limbi, precum și de diverse lucrări artistice, inclusiv fotografii și ilustrații. Aceste scrisori poetice au fost trimise din și în toate colțurile lumii, peste oceane și continente, împărtășind spiritul de rebeliune care-l caracteriza pe Baciu. M-am referit la această rețea, creată din relații personale care se întindeau pe tot globul, ca fiind „sfera intimă a poeziei”. Era, altfel spus, o mare multi-mundană, unde poveștile poeților și scriitorilor care încercau să supraviețuiască în propriile istorii se întâlneau întâmplător, creându-se astfel valuri de încurajare trimise unii altora. Ar fi imposibil să abordăm toate firele de conexiune. Într-un format omnibus, am surprins câteva dintre poveștile poeților MELE, poeți care au încercat să-și trăiască viața prin poezie, sfidând istoria. Prin detalierea originilor acestora, am sperat să aduc în prim-plan universalitatea care a caracterizat proiectul MELE.
La final, m-am concentrat pe volumul „Peste o mie de catrene. Sub Tâmpa… din Honolulu”, o colecție de poeme care poate fi considerată un rezumat al vieții lui Baciu, un poet care a supraviețuit călătoriei prin poezie și care, la final de drum, privește înapoi la drumul său. Pe măsură ce vederea i se deteriora semnificativ, iar boala Parkinson îl fragiliza din ce în ce mai mult, a devenit conștient de sfârșitul lungii sale călătorii. În fiecare zi, toate amintirile vieții sale îi reveneau în minte și în suflet. Totuși, nu era o reconstituire clar organizată a trecutului, existând, în mijlocul haosului unei nopți tăcute, neclară și încâlcită pe-alocuri, unele sclipiri trecătoare de amintiri. Poetul îmbătrânit reușește să le cristalizeze sub formă de catrene, formă poetică tradițională românească. Făcând acest lucru, încearcă de fapt să-și retrăiască anii tinereții. În același timp, pe măsură ce existența sa se dizolvă în lume odată cu pierderea propriei vieți, fiecare poem se îndreaptă și spre eternitatea timpului material. Confruntarea cu procesul inevitabil al morții se transformă în strălucire a vieții. Poemele descriu o „poezie ca viață”, plasată în tărâmul nostalgiei.
În plus, cartea include și trei scrisori de la mine către Ștefan Baciu. Aceste scrisori sunt un răspuns adresat poetului de către cineva aflat departe, de cealaltă parte a Oceanului Pacific, care a găsit „scrisoarea într-o sticlă” pe care Ștefan Baciu a aruncat-o de pe plaja din MELE. Într-o epocă a dezastrului provocat de COVID-19 și de războiul necruțător, cele învățate din poezia și viața lui Baciu au fost extrem de importante. M-au susținut în munca mea la această carte. Cele trei scrisori sunt o mărturie a motivelor pentru care ar trebui să citim poezia lui Baciu în această epocă, dar și despre cele ce putem învăța din viața acestui scriitor.
Deocamdată, este singura monografie despre Baciu și MELE. Îmi pare rău că este disponibilă doar în japoneză. M-aș fi bucurat dacă oamenii din Romania, țara poetului, ar fi putut-o citi.
„Poetic Re*cord”, revista literară-omagiu pentru „MELE-International Poetry Letter”
În prezent, lucrez la compilarea unei reviste literare, „Poetic Record”, un omagiu adus lui MELE, creând o conexiune între Kyoto, Honolulu și Brașov.
Poate că este necesar în această epocă sfâșiată de război să folosim mai des cuvintele pentru a imagina, a ne aminti și, mai ales, pentru a ne conecta viețile unele la altele, depășind cadrele colective ale națiunii, etniei și religiei. Acest „record” mărturisește și „înregistrează” viețile „fiecărei persoane”. Și, așa cum „cord” înseamnă „a lega”, „record” implică și „a reconecta”sau „a re-lega”. Întruchipează dorința de a „re-conecta” firele relațiilor umane care au fost rupte. Pentru Baciu, cuvântul care mărturisește fiecare viață este „MELE”. „Mele” înseamnă „poezie” și „cântec” în hawaiană. Asemenea unei mele, „Poetic Record” speră să devină un “Record”, un mediu musical care reunește poezii și cântece, rezonând unele cu altele. „Cord” din „record” înseamnă și cordialitate, adică Inimă. Odată cu ascensiunea inteligenței artificiale, a rețelelor sociale, nu știu în ce măsură ne mai pasă de oamenii reali. „Poetic Record” va insufla, sper, o nouă viață în inimile noastre. Intenționăm să publicăm această revistă literară până în martie 2026.
Brașovul găzduiește și „Sercret Boutique Hostel”, un motel care atrage călători din întreaga lume. Proprietarul său, japonezul Keiichi Sano, a locuit mult timp în America Latină, loc atât de familiar lui Baciu. De asemenea, cunoaște foarte bine literatura latino-americană și politica indigenă. Admiră opera poetică a lui Ștefan Baciu, motiv pentru care a dorit să continue spiritul MELE. A amplasat o cutie poștală la ușă, unde oricine poate trimite o poezie. Speră ca scrisorile cu poezii venite din întreaga lume să reunească oameni separați de granițe, de diferite etnii sau naționalități. Poeziile vor fi publicate, de altfel, și în „Poetic Record”.
7. Proiect de restaurare a mormântului lui Ștefan Baciu și o mică adunare de poezie în fața lui
Foto din septembrie 2025, cu ocazia restaurării mormântului soților Baciu (din arhiva lui Yoshiro Sakamoto)
Ștefan și Mira Baciu sunt înmormântați în Cimitirul Makiki, situat pe un deal din Honolulu, lângă un fost crater vulcanic, cunoscut sub numele de Punchbowl. De-acolo se pot vedea până departe clădirile din Honolulu și Pacificul. O briză hawaiană blândă și plăcută bate constant, iar când norii și ploaia cad peste Munții Ko’olau, se formează un curcubeu frumos. Este un cimitir multietnic, unde sunt înmormântați chinezi, japonezi, hawaieni etc.
În 2023, ceva teribil s-a întâmplat cu mormântul lui Ștefan Baciu. Eroziunea severă a solului a făcut ca piatra funerară să se încline atât de mult încât epitaful abia mai era vizibil. Un copac de jad a crescut lângă piatra funerară, ajungând la o înălțime de aproximativ 2 metri. Este posibil ca rădăcinile sale adânci să fi înmuiat solul, provocând înclinarea pietrei funerare. Mi s-a părut deosebit de fascinant faptul că în România, țara natală a lui Baciu, copacul de jad se numește Frunzele Banilor, un copac din care ciobanii rupeau bucăți de crengi pentru a le strecurau în pălării. Este, de asemenea, un copac foarte îndrăgit în Hawaii. S-ar putea spune că Baciu a lăsat acest copac să crească lângă mormânt ca semn al nostalgiei sale.
Cu ajutorul guvernului local hawaian, piatra funerară a soților Baciu a fost în sfârșit restaurată în acest an. Eforturile Laurei Ruby, o apropiată lui Baciu în timpul vieții acestuia, dar și ale lui Bronwen Solyom, fosta curatoare a Colecției „Jean Charlot”, și ale soțului ei, Garrett Solyom, au jucat un rol major în restaurare. Le mulțumesc din suflet pentru eforturile și contribuțile lor!
Pe 4 septembrie 2025, a avut loc o mică adunare la mormântul lui Ștefan și al Mirei Baciu pentru a sărbători restaurarea mormântului. Eu am recitat poemul „De cântat cu gura închisă” în limba română, engleză și japoneză. Laura Ruby a citit un eseu scris de soțul ei, poetul Tony Quagliano, un apropiat al lui Baciu și colaborator la MELE. Tom Haar a citit un eseu despre prietenia lui Baciu cu tatăl său, legendarul fotograf Francis Haar, născut și el în zona Brașovului. Larry Kauanoe Kimura, poet hawaian și figură cheie în mișcarea de renaștere a limbii hawaiene, a vorbit despre viața și opera lui Ștefan Baciu, dar, firește, și despre mișcarea de renaștere a limbii hawaiene.
Iată că Ștefan Baciu continuă să conecteze oamenii doar prin puterea poeziei. E încă mai cred că această putere este una dintre micile, dar sigurele speranțe ale acestei lumi.
Vă invit să urmăriți lecturile de la această mică întâlnire din septembrie 2025 în partea a doua a documentarului Literomania „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil”. De asemenea, într-un număr viitor al Literomaniei veți putea viziona un interviu cu Larry Kimura, una dintre marile personalități ale culturii hawaiene.
Acest articol face parte din Dosarul „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil”
Scrie un comentariu