Nr. 340 Primite la redacție

Poeme de Timeea Ivan

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem trei poeme de Timeea Ivan.

 

Cu fața ștearsă și cu sufletul gol

îmi întorc fața spre copiii de pe strada mea
chiar de pe strada mea și mă gândesc
cum spânul l-a tras pe sfoară pe harap-alb sau cum
albă-ca-zăpada a fost păcălită să muște din mărul otrăvit
chiar otrăvit și îmi
cercetez sufletul cu mâinile goale
ca să găsesc ceva nu știu nici eu ce
nici nu ar trebui căci
copilăria nu mai poate fi cumpărată
cu frunze

 

Într-o zi…

Într-o zi, multe nopți, mult prea multe
Să le pot cuprinde în palmă și să le suflu,
Să zboare din viață, din lume,
Ca și cum nu ar fi fost sau
Ca și cum nu le-aș fi văzut.
Într-o noapte, puține zile, mult prea puține
Ca să le pot opri și să le întreb
Cu ce am greșit de zboară cu atât de multă repeziciune,
De parcă s-ar grăbi undeva,
Nici ele nu știu unde.
Între început și sfârșit, o singură viață.
Prea puțin ca să întreb fericirea
În ce colțuri de lume s-a ascuns,
Ca să o găsesc și să încerc
Să facem pace
Ziua, noaptea, în amurg,
Oricand vrea,
Sau măcar să îmi spună dacă
Ziua, noaptea, în amurg
Are de gând să îmi treacă pragul
Și să rămână.

 

Un zâmbet

Dacă te-aș întreba a cui e inima
Ce o ții strâns în căușul palmelor tale,
Mi-ai răspunde cu tăcere.
Aproape că m-ar străpunge liniștea ta.
Probabil te-aș certa
Așa cum o mamă își ceartă copilul
La colțul străzii,
Pentru că și-a cheltuit alocația
Pe gumă de mestecat.
Te agăți de fluturi ce zboară în zări infinite.
Nici ei nu știu dacă se mai întorc.
Îți agăți fericirea-n cui și o lași să zacă,
Bolnavă, pribeagă, vai de ea.
În lume, prea multe vise.
În vise, prea multe realități.
Dacă te-aș întreba a cui e inima
Ce o ții aproape de inima ta,
Mi-ai răspunde cu tăcere.
Probabil te-aș certa și te-aș chema
Aproape de sufletul meu
Să îți dau drept cadou
Un zâmbet și-atât.

 

Timeea Ivan este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este pasionată de literatură, iar drept consecință, a început să scrie poezii. Chiar dacă la început totul s-a desfășurat sub forma unei pasiuni, în timp, și-a dorit ca poeziile să fie publicate în diferite reviste și pe site-uri. Site-ul de debut este „Cîrciuma poeziei”, unde a publicat unele dintre primele poezii, urmând ca mai apoi să publice într-o serie de reviste și site-uri: revista „Vitrina cu Poezii”, revista „Parnas XXI”, revista „Extemporal liric”, revista „Vocativ”, site-ul „Fabrica de Poezie”, Jurnalul Milenial și revistele: „Banchetul”, „Actualitatea literară”, „Astra blăjeană”, „Revista Eminesciană”, platforma culturală „O mie de semne”, revista „13 plus” și revista „A Too Powerful Word”, o revistă bilingvă din Serbia. A publicat poeme și în revistele „Apostrof” și „Hyperion”. A fost membră a Cercului Literar de la Cluj unde, de asemenea, a publicat. 

 

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Primite la redacție Poeme de Timeea Ivan

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds