Poeme

rateu

călătoria nu va mai avea loc
nimeni nu s-a deranjat de la masă
boemă și vinul curge în artere
cineva se uită în ochii tăi spune
e o artă pe care o vei trăi
masacrul sensurilor firești

dansezi?
dar schimbă ritmul o persoană
pe care nu o cunoști
pot fi chiar eu

zei șușotind despre convalescența timpului
singurătate în venele mele ascunse
după corăbii craniene
măsura lucrurilor poate fi la fel de bine o curbă
și dacă soarele ar fi static și cortină
aș ști că lumea răsare marionetă

iată ziua e pe scândură de brad
călătoria nu va mai avea loc

lettre – faux poème

undeva între fibrele sârmoase ale sufletului tău
m-am răsucit de mii de ori
și iată-mă fus și iată toarcerea
și marea neînduplecată a lui Ulisse

te-am zărit prin orașul meu liliputan
dar ți-ai răsucit coloana ca într-un dans tribal
culmea! lumea nu citește ziare

ar fi trebuit să-ți scriu dintr-un oraș fictiv
împrumutând fără garanție un nume celebru
mai mult să te doară amintirea cuvântului
decât cuvântul în sine
dar dacă aș fi fost într-adevăr Pindar
și dacă într-adevăr m-ai fi găsit
cum am fi evitat oare confuzia livrescă?

de aceea îți scriu semnând așa cum te-ai obișnuit
așteptându-te în secolul nostru
modern postmodern antimodern
blue-jeans cafea țigări
Naum sau Romanescu
un tremur nervos un cimitir de ecouri culturale

fără aplauze!

la spectacolul acesta se râde cu poftă
cu palma peste gură genunchii strânși
cu respirația sacadată.

nu deranjați vecinul orb sau ciung.
nu-i urmăriți complice pe cei paranoici.
nu intimidați actorul care moare pe scenă.
el nu știe că îl priviți.
are o singură șansă:
trebuie să moară magistral
pentru prima și (să sperăm)
ultima dată.

s-a mai scris poemul acesta
cu alte cuvinte dar s-a mai scris.
despre moarte s-a vorbit elucubrant
genial sau banal. cu teamă. senin.
cu speranță.

actorul meu nu le-a citit niciodată.
să păstrăm tăcerea. să-l lăsăm să o facă.

renegare

ai lipsit la predarea lecțiilor de piruete ucigașe
de aceea numele nu spune nimic
nu conține decât un miez de nucă
pentru care nu s-a inventat coaja

spui că poemele mele sunt mizerabile
te arunc în căușul palmelor
trei cuvinte: plânset pumnal otravă

hai poezie izbește-mi creierul de piatră
mișc din buricul degetelor
pipăi burta rotofeie a zeului meu blazat
(sunt poetă, nu-i așa?)

arunc frânghii de ceară de care se agață
aplauzele crispate ale groparilor mei