Cărți pentru copii fără limită de vârstă Nr. 172

Poezia și visul sunt înrudite

Poezia și visul sunt înrudite, le desparte intenția conștientă.

Când ai visat ultima oară, cititorule? Poate chiar seara trecută, și poate că ai uitat aventurile nocturne imediat după trezire. Sau poate că nu, și te-ai minunat de abilitatea extraordinară a minții tale de a născoci imagini uimitoare, asocieri surprinzătoare de lucruri, ființe și peisaje exotice pe care nu le-ai întâlnit în viața ta diurnă. Și dacă ai fost norocos și ți-ai amintit visul, poate că te-ai simțit intrigat de conținutul lui, te-ai întrebat ce poate să însemne și ai căutat să-l înțelegi: iată-te iscodind întâmplările din timpul zilei, amintirile, propria biografie, în căutarea mesajului ascuns al visului. Numai că, pentru a-l descifra, constați că întâmplările și emoțiile tale de peste zi nu sunt suficiente: ai nevoie de o cheie, de un cifru, conținutul ermetic al visului rezistă interpretării neexersate. A visa este a vorbi o limbă străină, exotică, pe care nu o poți înțelege fără ajutorul unui traducător. Aici intră în scenă cartea de vise, cartea de semne și simboluri, cu ajutorul căreia textul aventurii tale onirice devine inteligibil.

În definitiv, interpretarea unui vis nu diferă mult de experiența înțelegerii unui poem. Și scriitorii au intuit această afinitate, ba chiar au speculat-o în opera lor. Leonid Dimov, figură aparte în peisajul cultural românesc, a întemeiat în anii ’60 – alături de prietenul său, prozatorul Dumitru Țepeneag – onirismul estetic, un curent literar care recunoaște în vis modelul ideal al textului literar. Pentru Dimov, poezia reproduce mecanismele visului, în sensul în care pornește de la faptul cotidian, prozaic, pe care îl îmbogățește, în cuvintele poetului dintr-un eseu din 1968, cu „semnele unor alte lumi, care, prin încărcătura lor de farmec, de ispită, de împlinire, adaugă unităților lumii reale un nimb osmotic, integrându-le în subiect și – paradoxal, dar adevărat – eliminând nota de absurd, de inutil, a faptului curent”.

Nu întâmplător, al patrulea volum de versuri al poetului, apărut în 1969, e intitulat „Carte de vise”. Te invit, cititorule, să descoperim împreună interpretările posibile ale poemelor cuprinse în acest volum: exersându-ți perspicacitatea interpretativă pe textele dimoviene, vei deveni un mai bun descoperitor și cititor de semne, atât în vise, cât și în stare de trezie.

Carl Gustav Jung, psihanalistul care și-a dedicat întreaga viață investigării conținuturilor subconștiente ale psihicului uman, a observat că toate visele noastre au o structură precisă: încep cu partea expozitivă, când ni se dezvăluie scena, personajele principale și starea inițială a acestora, adică despre ce este visul din punct de vedere narativ. A doua fază a visului dezvoltă acțiunea: personajele interacționează, decorul se schimbă, întâmplările se succed, eliberate de constrângerile cauzalității, cel puțin la nivel aparent. În a treia fază are loc o întorsătură de situație neașteptată, pe care Jung o numește peripeteia, preluând termenul de la Aristotel – momentul culminant al visului (cuvântul „peripeție” din limba română își are originea în acest termen din limba greacă). În sfârșit, a patra și ultima fază a visului – alysis – conține concluzia, rezultatul sau soluția acțiunilor din vis.

Bine, bine, vei spune, dar aceasta este structura tuturor textelor narative (printre care includem filmele, poveștile sau benzile desenate), și nu vei greși deloc. De fapt, caracterul narativ al produselor culturale umane este legat de felul specific în care noi, oamenii, reflectăm la ceea ce ni se întâmplă, în timpul experiențelor de viață. Viața ca experiență în continuă desfășurare capătă sens și poate fi comunicată celorlalți tocmai prin folosirea tiparelor narative cu scopul de a o structura și organiza. Din acest punct de vedere, actul povestirii unui vis nu diferă cu nimic de povestirea ultimei vacanțe împreună cu familia.

Dar să revenim la cartea de vise a lui Dimov: pe tiparul identificat de Jung, numele poemelor din volum anunță despre ce este vorba în ele (din punct de vedere narativ, al întâmplărilor): menționează fie personajul central al visului („Vis cu bufon”, „Vis cu militar”, „Vis cu institutoare”, „Vis cu paserile muscă”), fie locul acțiunii („Vis de mahala”, „Vis septentrionic”) sau starea inițială a subiectului visului („Vis cu levitație”, „Vis neizbutit”).

Majoritatea poemelor încep cu scena în care se petrece visul, un spațiu hibrid, ușor de recunoscut în realitate, dar căruia poetul îi adaugă o dimensiune suplimentară, sau pe care-l modifică fantast, nu îndeajuns de mult pentru a-și pierde cu totul familiaritatea, dar nici prea puțin, în așa fel încât să provoace în cititor o tresărire de surpriză. Uite, de exemplu, „uriașa bucătărie de internat” din visul cu institutoare, în care se gătesc chiftele, însă într-o „tigaie nesfârșită”. Sau orașul din visul cu licorn, cu „albe edificii în jur de catedrale”, având în același timp și „tritoni verzi sub dale”. Ori, și mai pregnant, spitalul din visul cu paserile muscă, spațiu destinat tratării afecțiunilor păsărilor colibri.

În decorul „rococo” al visului, în care timpurile se întrepătrund (e interesant că, la nivel lingvistic, poetul amestecă arhaismele și neologismele, cuvintele rar folosite și melodioase cu termenii comuni, a căror alăturare funcționează ca o incantație), eul visătorului trece prin experiențe neobișnuite, derulate într-un ritm rapid, din nou la intersecția între „comun” și „nemaivăzut”. Redevenit copil, se întâlnește cu institutoarea din școală, care-l îngenunchează pentru a-i pune „pe creștet talpa ei liliachie”, și este transportat, înainte și înapoi, între copilărie și maturitate, într-un carusel din care nu se poate elibera. Sau, pe când se gândea la moarte într-o cofetărie, asistă la explozia ciudată a prăjiturilor care „piereau într-un glob de lumină”. Ori, „în aerul plin cu lumânări risipite într-o catedrală săracă”, participă la slujba de vecernie în care sfinții și Dumnezeu coboară să „dea mâna cu toți credincioșii”. Călătorind pe o navă de luptă, „pe oceanul spintecat de aramă”, se recunoaște în fiecare membru al echipajului vasului, de la bucătar la comandant. Participă la un ritual de sacrificiu obscur, conducând o tânără fată pentru a fi „mâncată de licorn”, o creatură mitică fără înfățișare, însă cu apucături de proprietar de harem. În rol de parlagiu (măcelar), izbăvește trupurilor animalelor ucise pentru a fi consumate, care capătă o nouă viață numai pentru a fi din nou date ca hrană „copiilor scrofuloși așezați la uluce”. În spațiul visului, eul poetic are libertatea să se deghizeze în personaje diferite, se îmbogățește cu experiențe și trăiri noi, trăite în siguranță în imaginație: riscurile sunt în același timp foarte mici (totul se întâmplă în imaginație, în mintea lui), dar și foarte mari (aventurile vorbesc despre preocupări reale, pe care visul le articulează mai precis decât gândirea conștientă, chiar și atunci când pare că le face obscure).

Pericolul, sau mai degrabă oportunitatea de înțelegere, momentul de înțelepciune, se insinuează în vis prin acea întorsătură de situație de care vorbea Jung.

În „Vis cu institutoare”, poetul, confruntându-se cu vulnerabilitatea condiției sale trecătoare, ucide institutoarea cu un „trident milostiv”. E un act de răzvrătire făcut posibil de universul elastic al visului, însă nu unul definitiv. De fapt, după ce comite „oribila crimă”, se regăsește din nou în postura de copil, așteptând-și asupritoarea, de data aceasta însă eliberat de teamă: „dansam chiar de bucurie într-o curte din dos”. În vis, moartea, chiar și a morții, nu este un eveniment definitiv; înțelegând acest lucru, poetul recuperează pofta de viață, de a se juca și a experimenta.

Apariția bufonului, „un bufon de cârpă cu coada ușoară”, întrerupe gândurile poetului – tot despre moarte – și-l face să nu se mai ia „în serios”. Începe să consume pantagruelic prăjiturile din cofetărie, acceptând partea prozaică a vieții ca singura „filozofie” eliberatoare. Asta nu înseamnă că se eliberează de obsesia morții (cum găsești sensul, întreabă visul poetului, dacă ești conștient că vei muri?). Dar dacă tot ești într-o cofetărie, chiar una amplasată în anticamera morții, în „zarea zmeurie”, de ce să nu te bucuri?

În „Vis septentrionic”, poetul își conduce nava de luptă cu o mână de fier, se află în controlul deplin al traiectoriei sale în viață (sau are această iluzie): „Eu la gabie, la bompres, la vinci/ Executându-mi ordinele din cinci în cinci,/ Ordinele date de mine ultimul din horă/ Cel care scrutam tenebrele la proră”. Dar uite că scrutarea vieții liniștite, casnice, a nordicilor întâlniți în timpul peregrinărilor pe mare, în care comuniunea cu ceilalți și legăturile familiale vorbesc despre un alt tip de fericire, liniștită și în același timp primejdioasă pentru un lup de mare, îl face să-și conștientizeze propria singurătate. Din invidie sau tristețe, eul care visează distruge acest paradis casnic la care nu poate să nu vrea să ia parte: „N-am mai văzut nici oameni, nici bunuri,/ Am tras din toate cele o mie de tunuri”.

Poetul nu acceptă, nu crede într-o „lume de dincolo” fără legături cu cea prozaică, de aici. În vis, semnele transcendentului devin vizibile în toate acțiunile și alegerile, mici și mari, ale vieții de zi cu zi. Acesta este sensul „Visului cu vecerne” în care mântuirea e posibilă doar în cotidian: „Atunci mulțimea uită pentru ce venise (la biserică),/ Și începu să-și ducă viața colorată de vise”.

În cuvintele lui Dimov, visând intenționat și citind poezie, învățăm „a dansa în incendiul binefăcător al stărilor dintre vis şi veghe, a sonda cu alegreţă zonele de vecinătate dintre viaţă şi moarte, a încerca, întemeiaţi pe materiile reale, să construim lumi distincte care să adaoge cotidianului cantitatea de poezie necesară pentru a surmonta paradoxul neantului şi al eternităţii”*.

*Leonid Dimov, „Anton Pann şi lumea sa”, în „Luceafărul”, 1978, nr. 23

Leonid Dimov, „Carte de vise”, Editura Litera, Chișinău, 1997

 

Susține Literomania

Despre autor

Monica Șerban

Monica Șerban

Monica Șerban a absolvit Facultatea de Litere a Universității București. Vorbește mereu despre cărți, acum și-a făcut curaj să și scrie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: