„Poveştile corecte politic de adormit copiii” ale lui James Finn Garner sunt poveşti cu finalul schimbat, total răstălmăcite. La o radiografie atentă, iubitorii de tehnică vor găsi o scriitură postmodernistă, un colaj bogat de procedee literare, plus ironie, sarcasm, cinism, umor. În „scufița roşie”, lupul, Scufița şi bunicuța îl ucid pe salvator şi trăiesc împreună mai departe. În „hainele noi ale împăratului”, toți iau exemplul împăratului şi se dezbracă, iar croitorul dă faliment. Cei trei purceluşi luptă împotriva lupilor capitalişti, care le luaseră două proprietăți, şi-i transformă în afacerişti de tip socialist. Pentru Cenuşăreasă, toți bărbații prezenți la bal se bat până la dispariție, iar femeile înființează o fabrică de confecții confortabile pentru femei. În „albă ca zăpada”, cele două protagoniste se împrietenesc în final şi pun bazele unei asociații care militează pentru vindecarea dezacordului dintre sufletul şi trupul feminin.
Personajele participă şi la seminare de pregătire profesională, profund ancorate în sistem, devotate, sunt personaje cu conștiința încărcată, fără sentimente, stoarse de orice urmă de umanitate, vidate, doar cu angajamente colective şi educație socială corectă, chiar şi în momentul morții sunt preocupate de angajamentele lor care trebuie îndeplinite, nu de momentul dispariției lor („cei trei țapi gruff codependenți”).
Limbajul e folosit pe toate palierele, de la respectuosul clișeu până la înjurături, limbaj corect politic care a pătruns în casele noastre, care ordonează vieți şi minți. Purceluşii răspund lupului „cântând imnuri de solidaritate şi protest către Națiunile Unite”, lupul cade „răpus de un infarct masiv, provocat de consumul în exces de alimente bogate în grăsimi”.
Noile formule de început ale basmului strică vraja veche şi aduc una nouă, hilară prin alăturarea sintagmelor din invățământul politic actual: „A fost odată ca niciodată un cârpaci dezavantajat din punct de vedere economic” („sălățica”); „Ascunsă în hățişul unui ecosistem forestier, era odată o micuță şi modestă colibă din bârne” („hansel şi gretel”).
O carte cu umor negru, nebun, despre egalizare, mediocritate, politizarea în exces a limbajului şi clişeizarea lui, devenit un demn urmaș al limbajului de lemn, despre conformism şi prostia cu rang, o carte căreia i-ar sta şi mai bine la teatru, unde simți nevoia să împărtăşeşti şi nu să râzi de unul singur.
Scrie un comentariu