Grafică Intersecții Nr. 332

Pucă show #57 (silvice)




Începând cu Literomania nr. 258, vă propun o rubrică dedicată artistului plastic Florin Pucă (1932-1990), rubrică numită „Pucă show”. Căzut în uitare aproape imediat după moarte, Florin Pucă, o personalitate excentrică, nu doar un artist plastic talentat, ci și poet și actor, merită recuperat măcar în parte, și aici mă refer în special la lucrările sale risipite prin diverse publicații de dinainte de 1989. Trebuie spus că Florin Pucă a ilustrat și volumele unor scriitori ca Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica sau Ion Băieșu, volume valoroase și din acest punct de vedere și despre care probabil voi scrie mai multe în cadrul rubricii de anticariat. Desenele din acest număr al Literomaniei au fost publicate în „Almanahul pădurii (editat de revista literară Viața Românească)” (1985).  (Bozz)

Prima pagină Rubrici Intersecții Pucă show #57 (silvice)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...
ana-barton-literomania-376

Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)

„These splendid essays by Rodica Grigore – that restore Romanian literature to a place of honour alongside Latin American literature ...
amantii-poligloti-lina-wolff_literomania_376

In the Maze of Fiction

Born in Lund in 1973, Lina Wolff is one of the iconic voices of contemporary Swedish literature, the onset of ...
irina-georgescu-groza-literomania-375

Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
petre-barbu-literomania-375

Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism

Odată cu „Camping” (Polirom, 2025), prozatoarea Lavinia Braniște – nume de prim-plan al prozei postdouămiiste – trece la o nouă ...

„James. Doar James”  

Un adolescent decide să-și părăsească orășelul natal și să se refugieze, neștiut de nimeni, pe Insula Jackson de pe Mississippi, ...
yourcenar-literomania-375

„Abisul” de Marguerite Yourcenar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
pessoa-literomania-373-374

The Game of Identities

“Strictly speaking, Fernando Pessoa does not exist.” These are the words of Alvaro de Campos, a naval engineer, a consumer ...
colette-literomania-373-374

„Aluna găunoasă” de Colette

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – ...
verlaine-literomania-372

Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)

Vă propunem, începând cu numărul 365 al Literomaniei, o serie de poeme semnate de Paul Verlaine – în traducerea lui Octavian Soviany –  care ...

Aparența vieții și iluzia teatrală

Luigi Pirandello s-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o vârstă la care alţi autori se ocupau mai mult cu administrarea ...

„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Drumuri printre amintiri

Deşi mai degrabă ignorată de critica literară (de la noi sau de aiurea) înainte de a i se decerna Premiul ...

Despre autor

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds