Rațiunea iubirii

„Te voi chema mâine,/ când, nevăzându-te,/
îmi voi închipui că încă/ ești aici, aproape, lângă mine,/
Mâine… când vei fi/ acolo, departe, după/
un perete subțire de vânturi,/ de ceruri și de ani.”
(Pedro Salinas, „Nu te văd”)

Residencia de Estudiantes era, la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, acel loc privilegiat din Madrid unde se adunau nu doar studenții (spanioli ori străini), ci și numele cele mai importante ale elitei artistice a vremii, de la Federico García Lorca la Rafael Alberti, Juan Ramón Jiménez, Miguel de Unamuno sau Pedro Salinas și până la Salvador Dalí, Pablo Picasso sau Luis Buñuel. Spațiu de întâlnire și discuție și, deopotrivă, adevărată pepinieră a ideilor republicane, Residencia devine, în scurtă vreme, un incontestabil centru intelectual (și politic) ce nu poate fi ignorat în Spania atât de frământată a anilor dinaintea izbucnirii Războiului Civil. Și tot aici vor fi plasate multe dintre acțiunile și evenimentele ce marchează existența protagoniștilor romanului Susanei Fortes, „Iubirea nu e un vers liber”.

Născută în anul 1959, la Pontevedra, în Galicia, Susana Fortes a predat la mai multe universități din Spania și din Statele Unite ale Americii, iar romanele sale, încă de la cel de debut, „Querido Corto Maltés” (1994), și până la cele care îi vor confirma faima de prozatoare, stăpână nu doar pe intriga complicată și plină de suspans, ci și pe arta detaliului și a atmosferei, precum „Las cenizas de la Bounty” (1998), „Fronteras de arena” (2001), „El azar de Laura Ulloa” (2006) sau „Septiembre puede esperar” (2017), au fost recompensate cu importante premii literare ale lumii hispane. Fascinată, după cum ea însăși a mărturisit, de „atmosfera de Bloomsbury madrilen” care anima faimoasa Residenica de Estudiantes, dar și de istoriile complicate (de amor și literare!) care au început aici, scriitoarea imaginează, în „El amor no es un verso libre”, nu doar o dureroasă poveste de dragoste, ci și o extraordinară frescă a unei întregi epoci, cu toate luminile și umbrele sale.

Romanul Susanei Fortes este, însă, și un extraordinar text de atmosferă, de neuitat pentru cititor rămânând Madridul, cu bulevardele sale impresionante, dar și cu străduțele dosnice, cu miresmele sale specifice, cu aerul fierbinte al zilelor de vară și cu farmecul inegalabil al locuitorilor de la periferie și al tavernelor de aici, având miros de măsline și de vatră cu lemne. Marele oraș devine, astfel, un adevărat personaj simbolic, alături de celelalte personaje din această carte.

Astfel, în vara lui 1935, Kate Moore sosește la Madrid din Statele Unite, dorind să-și desăvârșească aici studiile de literatură și cultură spaniolă. Blondă, înaltă, frumoasă și atrasă de acea Spanie a cavalerilor rătăcitori pe care o cunoscuse până atunci numai din cărți, animată de o incredibilă pasiune pentru literatură, Kate îl cunoaște, încă din prima zi, pe Álvaro Díaz-Ugarte, profesorul care se oferă nu doar să-i îndrume pașii pe drumul liricii hispane, ci și să-i înlesnească adaptarea în această nouă lume, atât de plină de contraste. Iar de la discuțiile despre literatură ori plimbările prin zona istorică a Madridului pe care le fac împreună, mai e doar un pas până la izbucnirea unei pasiuni care, oricât încearcă cei doi să i se opună, se va dovedi mai puternică decât voința lor. Și tot Díaz-Ugarte o introduce pe tânăra Kate în cercurile culturale madrilene, invitând-o la câteva petreceri unde, inevitabil, ea va atrage toate privirile. De neuitat e momentul când cei doi dansează împreună, sub ochii uluiți ai unor oameni mult mai tradiționaliști decât ar fi vrut să pară, Kate ducând cu gândul, prin naturalețe și strălucire, la Natașa Rostova din „Război și Pace”… „El era conștient că nu trebuiau să danseze astfel, dar o strângea și mai tare, sub imperiul unei vrăji care îl făcea să se lase pradă ritmului muzicii, de parcă s-ar fi supus unui ceremonial. Era perfect conștient că dansau pe fundalul murmurelor privitorilor, dar n-a stat să analizeze consecințele posibile pentru reputația sa. Un bărbat căsătorit. Nu schimbau o vorbă, doar se priveau, suportând sfidător privirile celorlalți, ca într-un duel. Când un vals se dansează astfel, mișcările nu sunt o alegere, ci o fatalitate. […] A închis ochii și și-a lăsat capul pe umărul lui, într-o atitudine de predare, de prizonieră. A stat așa preț de o clipă, departe de toate. Díaz-Ugarte a perceput cumva acest abandon.”

Numai că lucrurile, care de la bun început erau complicate (Álvaro este căsătorit și, în plus, depinde încă de relațiile sus-puse ale socrului, cel care contribuise în măsură hotărâtoare la ascensiunea sa socială și la succesul său în lumea bună), se complică și mai mult: un tânăr care locuia la Residencia de Estudiantes, Gabino Aguirre, pasionat de poezia engleză și traducător al liricii lui Dante Gabriel Rosetti, este ucis în circumstanțe stranii, iar Kate are deodată revelația existenței, la doar un pas distanță de strălucirea saloanelor la modă și a discuțiilor pe teme literare, a unui univers întunecat și amenințător, plin de secrete și aducător de suferință și moarte. Iar cartea se transformă, pe nesimțite, dintr-o aparent simplă poveste a unei pasiuni interzise, într-un adevărat thriller, deloc lipsit de accente politice, Susana Fortes reușind să ofere cititorului amănunte mai puțin cunoscute ale unei epoci tumultuoase din istoria nu foarte îndepărtată a Spaniei. Căci scriitoarea construiește un fundal extraordinar de sugestiv și de intersant, prezentând atmosfera marcată de tensiuni abia ținute în frâu a celei de-a Doua Republici. La ordinea zilei sunt grevele din Asturias, acțiunile sângeroase ale poliției politice și marile scandaluri de corupție care zguduie întreaga țară (mai ales cel al uriașelor comisioane încasate de înalți oficiali pantru a aproba funcționarea controversatei rulete electrice a omului de afaceri evreu de origine olandeză Daniel Strauss, așa numita afacere Straperlo). Finalmente, guvernul Alejandro Lerroux demisionează, precipitând evenimentele și grăbind, practic, izbucnirea Războiului Civil. Deși inițial se crede departe și la adăpost de toate acestea, protejată de lumea literaturii pe care o iubește așa de mult, Kate se va vedea implicată, aproape fără voia ei, într-o mulțime de evenimente care o poartă prin medii sociale diferite și care o vor arunca chiar în închisoare, pentru mai bine de două luni. Iar când va fi, finalmente, eliberată, va realiza dintr-o dată că întreaga lume se schimbase și că vremea iubirii trecuse. Intrigile, scandalurile, secretele și, peste toate, umbra întunecată a morții distrug povestea de dragoste a celor doi încă înainte ca ei să fi reușit să o trăiască pe deplin.

Citește și Lecțiile istoriei și speranțele literaturii

Apărut în anul 2013, romanul acesta s-a bucurat de un real succes, atât în rândul publicului cititor, cât și al criticii literare, cu atât mai mult cu cât, pentru a da un plus de substanță textului său, Susana Fortes utilizează numeroase imagini poetice și, chiar mai mult decât atât, plasează la începutul romanului următorul epigraf, extras dintr-unul din poemele lui Pedro Salinas: „Eu nu./ Te-am cunoscut pe furtună.” Versurile nu sunt alese întâmplător, și nici numele lui Pedro Salinas nu apare întâmplător încă înaintea narațiunii propriu-zise. Căci, în fond, Susana Fortes pornește, în „Iubirea nu e un vers liber”, de la un aspect mai puțin cunoscut chiar în cercurile culturale spaniole, pe care îl recontextualizează și îl reinterpretează. Și anume, marea poveste de dragoste dintre poetul Pedro Salinas însuși și Katherine Whitmore, tânără americană ajunsă la Madrid, în anii ‘30 ai secolului trecut, pentru a se specializa în literatura spaniolă (Scrisorile de dragoste ale lui Salinas au fost, de altfel, publicate în Spania în anul 2002, iar cartea, intitulată „Cartas a Katherine Whitmore”, a avut un mare ecou în spațiul cultural hispan.) Nu întâmplător, protagonista cărții lui Fortes se numește Kate Moore… Incluse în volumul din 1933 al lui Salinas, „La voz a ti debida” / „Glasul ție datorat” (volum care, în paranteză fie spus, alături de „Razón de amor” / „Rațiunea iubirii” – 1936), conține unele dintre cele mai frumoase poeme de dragoste scrise în limba spaniolă), versurile din epigraful romanului Susanei Fortes au fost inspirate și dedicate femeii de sub al cărei farmec poetul Pedro Salinas nu reușea să scape. Iar ele mărturisesc nu doar o pasiune mistuitoare, ci și presimțirea unui sfârșit amenințător. Mai mult decât atât, printre personajele din „Iubirea nu e un vers liber” apare însuși Salinas, marele poet al generației de la ‘27, care, după ani de zile, când va reuși să ajungă în Statele Unite, îi va relata lui Kate câteva momente din ultimele zile din viața lui lui Díaz-Ugarte. Cel care, deși o iubea pe Kate, se desparte de ea – dar, ceea ce blonda americancă va afla abia după ani de zile, făcuse această dureroasă alegere tocmai pentru a-i salva viața. „De fapt, nu avusese curaj să înfrunte un scandal. Iubirea devenise imposibilă, ceva extrem, plasat pe linia care desparte viața de moarte. Un bărbat trebuie să aibă curajul de a se opri la timp, sau curajul de a merge mai departe. El nu avusese nici una, nici alta. Fusese limita sa.”

Romanul Susanei Fortes este, însă, și un extraordinar text de atmosferă, de neuitat pentru cititor rămânând Madridul, cu bulevardele sale impresionante, dar și cu străduțele dosnice, cu miresmele sale specifice, cu aerul fierbinte al zilelor de vară și cu farmecul inegalabil al locuitorilor de la periferie și al tavernelor de aici, având miros de măsline și de vatră cu lemne. Marele oraș devine, astfel, un adevărat personaj simbolic, alături de celelalte personaje din această carte, Kate Moore amintindu-și Spania, și după mulți ani, mai cu seamă la nivel senzorial, prin miresmele și culorile sale, prin parfumul frunzelor de toamnă sau al ierburilor din zilele de august.

Ca întotdeauna, marea istorie determină cursul destinelor omenești, iar furtunile politice și sociale din Spania anilor ’30 spulberă fără milă chiar și frumoasa iluzie a unei posibile salvări prin iubire. Salvare pe care, însă, Kate, protagonista din „Iubirea nu e un vers liber”, o va trăi prin literatură, fie și după ani de zile, pregătindu-și cursurile de poezie hispană și citindu-le studenților (sau, poate, doar sieși) din creația iubitului său Álvaro: „Chiar și acum/ dacă cineva mi-ar spune ca atunci/ hai să privim cerul noaptea/ din mașina solitară/ înspre colina visurilor/ din inima Madridului/ cu ochii închiși m-aș duce prin întuneric/ sperând să te găsesc acolo.”

Susana Fortes, „Iubirea nu e un vers liber”, traducere de Cornelia Rădulescu, colecția „Raftul Denisei” (coordonată de Denisa Comănescu), Editura Humanitas Fiction, 2021