Scrisori către preşedinte (XVI)

Scrisoarea a şaisprezecea

Stimate domnule preşedinte,

apocalipsa climaterică va schimba aspectul geografic al pământului, dar şi multe alte aspecte. Unii vor rezista, alţii ba. Vor apărea o nouă vegetaţie şi noi boli. Vom scăpa de unele, ne vom îmbogăţi cu altele. Oare ce aspect vor avea pensionarii în noile condiţii? O întrebare de tot râsul.

Oltenia se va transforma într‑un deşert. Se vor cultiva smochini şi curmali, şi se vor creşte animale specifice, de exemplu cămile şi struţi. La ăştia din urmă, se pot număra mult mai uşor ouăle, că‑s mari şi evidente. Abia aştept să‑i văd pe politicienii noştri porniţi în propagandă electorală pe spatele cocoşat al cămilelor. Cu una ori două cocoaşe, în funcţie de banii pe care‑i are fiecare. Zâmbind şi promiţând din mersul legănat, ca pe valuri, al cămilelor. Împărţind săracilor câte o cană cu apă, iar pensionarilor fructe de cactus. Cu ţepi cu tot, ca să li se umple limba şi gâtlejul şi să se mai împuţineze, naibii, că‑s mulţi şi produc necazuri şi bătăi de cap.

Acuma s‑au mărit pensiile. Cei cu pensii foarte mici vor avea, pe viitor, pensii mici, iar cei cu pensii mari, vor avea pensii foarte mari. Nici măcar o apocalipsă climaterică nu le va putea egaliza. Ar fi chiar absurd. Că nu toţi au lucrat la fel. Nici în aceleaşi condiţii. Nu toţi au făcut aceleaşi studii. Şi aşa mai departe. Cum ar arăta o ţară, fie ea şi europeană, în care sunt doar şefi?

Vecinul meu de scară e pensionat de multişor, umblă încovoiat, suflă destul de greu, în schimb, a început să vadă mai bine, aşa se întâmplă la bătrâneţe. E foarte optimist acum. Îmi spunea, între două gâfâieli, că a auzit el (ori o fi citit, de auzit aude destul de rău…) că pensionarii vor avea nişte avioane speciale, cumpărate doar pentru ei. Să se plimbe deasupra patriei, eventual să treacă chiar graniţa şi să vadă şi alte ţări. Măcar de la înălţime. Ba, zicea el cuprins de‑un optimism înaripat, juvenil şi infantil, vom avea poate şi un elicopter, pentru pensionarii mai îndrăzneţi, dornici de senzaţii tari. Eu aş fi în stare să urc într‑un elicopter, mie nu mi‑e frică. Şi vom avea nu doar mijloace de transport aeriene, speciale. Vom avea şi mijloace de transport pe apă. Am auzit, continua el să‑mi explice pe casa scărilor, că vom avea şi bărcuţe, bărci pentru mai multe persoane, unele cu vâslitori, altele fără, pentru pensionarii care doresc a se menţine în formă fizică. Vâslitul e foarte sănătos, dacă nu ai învăţat să vâsleşti în timpul vieţii active, măcar la pensie să ştii ce‑i aia. Aşa grijă vor avea de acum înainte de pensionari, să se mai distreze şi ei, precum pensionarii din ţările foste capitaliste, acum europene şi ele, cum suntem şi noi. După o viaţă de muncă, nu strică şi puţină bunăstare şi distracţie. Am aflat, nu de la el, ci din surse mult mai demne de încredere, că un individ s‑a gândit să‑i ajute şi el pe pensionari şi să înfiinţeze un partid al pensionarilor, pentru drepturile cărora se va lupta precum un lup. După ce, evident, va intra în rândul parlamentarilor. Individul respectiv nu este pensionar, e un isteţ, un şmecher, care‑şi doreşte un scaun bun sub curul propriu, pe bază de un nou partid. E momentul propice, a gândit el, să‑i trag un partid condus şi reprezentat de mine şi…

Au început vecinii să bată puternic în calorifer, semn că aud ce scriu. O fi vreunul dintre ei neam cu respectivul isteţ? Mă grăbesc să închei şi semnez: un om sfios din ţară.