Verba Woland [Remix]

Scrisori venețiene de dragoste (III)

În 1983, la Veneția, am cunoscut un cuplu straniu, alcătuit dintr-o fată de 20 de ani (din Est) și un băiat de 17 ani (din Vest). M-am împrietenit cu amândoi, cu atât mai mult cu cât i-am cunoscut în împrejurări pitorești, în trenul de tineri în blugi, dinspre Viena spre Veneția, și mai apoi printre hipioții cu saci de dormit care dormeau în fața gării Santa Lucia din lagună. Am devenit confidenta acestui cuplu imposibil, nu neapărat fiindcă fata ar fi avut trei ani în plus față de băiat, ci întrucât fiecare din ei aparținea unei zone geografice și politice imposibile, care nu ar fi acceptat reconcilierea cu cealaltă zonă. Istoria celor doi a durat un an sau ceva mai mult și s-a desfășurat mai ales epistolar, iar eu am avut acces la această corespondență amoroasă, întrucât fiecare dintre îndrăgostiți mi-a împărtășit epistolele sale. Cum era previzibil, cei doi nu au putut alcătui un cuplu propriu-zis și au încheiat orice fel de legătură, fie ea chiar și numai epistolară, după puțină vreme.

Istoria celor doi și a imposibilității dragostei lor a inspirat cartea mea de poeme Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (Editura Dacia, 2002; ediția a doua, Editura Fractalia, 2016), unde mi-am asumat atât o voce femeiească (după cum era de la sine înțeles), cât și una bărbătească. Poemele au fost scrise din două perspective, iar uneori chiar dintr-o perspectivă androgină ori hermafrodită. Lucrurile nu s-au oprit aici. În 2007, am publicat un volum de proză experimentală, intitulat Nașterea dorințelor lichide, unde primul text din carte (care are chiar titlul volumului) reia povestea celor doi îndrăgostiți din Veneția și a stranietății legăturii lor epistolare, care m-a fascinat multă vreme.

La sfatul prietenului și traducătorului meu italian, Giovanni Magliocco (Venezia dalle vene viola. Lettere da una cortigiana a apărut la Editura Aracne, din Roma, în 2015), am făcut la un moment dat un experiment. Am transpus în prozopoeme câteva poezii din Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane; și am transpus în poezie câteva fragmente din proza Nașterea dorințelor lichide. În cele ce urmează voi prezenta câteva astfel de scrisori, menționând că ele reprezintă niște versiuni măcar relativ modificate față de ceea ce am publicat în cărțile semnalate (2002, 2007, 2016).

A treia scrisoare veneţiană

Pe insula San Giorgio Maggiore am vrut să ne sinucidem într-o noapte cu ceaţă, ne auzeam mormintele pe dinăuntru, moartea avea gust acrişor şi păr violet de arătare fatală, tu erai Iubita, eu eram Iubitul, smead ca un maur, dar cu irişi de aur. Luntraşul spunea că suntem ai vremii din urmă, cu inima spintecată de atîta patimă grea, amanţi fără glorie, cu inele de-argint pe degetul mic, am mers bîntuiţi în picioarele goale pe mare, apoi ne-am tîrît cu leii bătrîni pe insula Giudecca. Am băut şampanie şi-am dănţuit fără graţie, pe cînd moartea venea ca un arlechin. Nu ne-am făcut cruce cînd am trecut prin faţa celor trei biserici de pe mal. Îmi şopteai cu buze vinete de înecat: cine eşti tu, rapsod al porticurilor, poet al piaţetelor sau mascat cu zorzoane de catifea? Eram cîinele beat al oraşului şi voiam să mă bucur de pielea ta păcătoasă, în za. Trăiam la Veneţia, departe de judecata de apoi, iar stînjeneii ţîşneau din gura mea. Sub luna de smoală pluteau palatele ca nişte vulturi negri cu pliscul prins în dantelă. Bancherii rîvneau să-ţi atingă încheieturile gotice sau să-ţi cumpere o şuviţă de păr. Mă lăsai îmblînzit lîngă ceafa ca o Capelă Sixtină, cu tatuaje ce se învălmăşeau, mireasma ta era de sepie veneţiană cu zece mii de mîini şi picioare-n satin. Roşu ţi-era părul ca fiara apocalipsei ce se năpustea. Tu voiai să mori ca o leoaică rănită de dogi, eu voiam să mor ca un poet al supremei amăgitoare. Din turn, la campanile, vedeam muzicanţii cu ochi de chihlimbar, ei scrîşneau despre oraşul de dincolo de lună. Veneţia, strigau răzbunători cu spume la gură, din cer se sfărîmă şi se scufundă în lagună. Femeie neputrezită, peştele sufletului tău înoată în marea mea liniștită.

Credit foto: Ruxandra Cesereanu

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu