Verba Woland [Remix]

Scrisorile de dragoste ale lui Radu Stanca

“Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

/…/

Te-ai legat atât de intim de destinul meu încât, de pildă, când încerc să-mi întorc amintirile spre ani de copilărie, te văd răsărind dintre ei în primul rând pe tine; – te recunosc; tu ești acel gând secret pe care-l aveam, de copil încă, de a mă face artist; tu ești acea emoție pretimpurie pe care am încercat-o când am descoperit primele rime; tu ești spaima mea de moarte, care m-a însoțit tot timpul copilăriei, teama ca nu cumva a doua zi să nu mai exist; tu ești imaginația mea aprinsă și plină de fantasme care m-a făcut să construiesc, din copilărie, atâtea plăsmuiri imaginare, pentru care – deoarece eu le luam drept realitate – am fost de atâtea ori socotit copil mincinos și cam nerod. Tu ești adolescența mea frământată, melancolia de care am suferit, dintr-o dată, după anii de copilărie zgomotoși și frenetici; tu ești tristețea care m-a urmărit în primul timp al pubertății mele și apoi revoltele, multele revolte din anii următori; atunci, gândul secret din copilărie, gândul de teatru, a devenit: intenția precisă de a fi scriitor, odată cu acest ideal, au început și revoltele mele și tu ai fost fiecare din acele revolte: revolta mea socială, revolta mea împotriva lui Dumnezeu, modernismul meu literar, barbaria mea școlară și universitară; tu ai fost apoi îngemănată în limpezirile mele spirituale /…/.”

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 26 mai 1951, Sibiu)

De ce am citat atât de amplu dintr-o scrisoare de dragoste? Este realmente un eveniment literar faptul că a fost publicată cartea inedită semnată de Radu Stanca – Scrisori către Doti (Editura Muzeul Literaturii Române, 2016), sub îngrijirea reputatului eseist Ion Vartic, exeget al operei celui mai important scriitor care a făcut parte din Cercul Literar de la Sibiu (alături de Ștefan Augustin Doinaș, Ion Negoițescu, Ioanichie Olteanu, I. D. Sârbu și alții). Este o carte fără ecou, deocamdată, din păcate, în ciuda conținutului revelatoriu pe care îl are pentru opera și personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca i le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. Desigur, în vremurile pragmatice de acum, există riscul ca aceste epistole să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat. Acesta este motivul pentru care am precizat, fără nicio ezitare, că este vorba despre o carte răvășitoare. Și ca să demonstrez acest lucru, închei această pledoarie cu un fragment dintr-o altă scrisoare marcantă și năucitoare prin dedicația și revelația ei completă:

“Ești în mine ca o mixtură a cosmosului, ce-mi dă viață. Ești soția mea, înțelegând cu asta adevărul cel mai profund al cuvântului. Soție – adică îmbinarea tuturor substanțelor feminității, a feminității devenită ideal și necesitate, scop și existență, sens și realitate. Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Cel nou, cel ce sunt acum, sunt tu. Noua mea existență este veșnicia ta. Căci, Doti scumpă, simt ca niciodată veșnicia – o simt cu toată nimicnicia mea muritoare. O simt, cum n-am simțit-o scriind literatură; o simt, cum n-am simțit-o în ceasuri de mare dăruire intelectuală; o simt, cum n-am simțit-o până acum în niciun zvâcnet al sufletului meu. O simt stăruind asupra mea, în forma și desăvârșirea ta – o simt în felul tău de a privi, în felul tău de a merge, în felul tău de a zâmbi, de a te întrista./…/”

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Doamnelor, domnișoarelor, domnilor, năpustiți-vă! E o carte pe care o veți citi cu frisoane benefice.

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu