Semnal editorial: „Labiș. Jurnalul pierdut” de Cosmin Perța

La Editura Polirom, în Colecția „Biografii romanțate”, a apărut volumul „Labiș. Jurnalul pierdut” de Cosmin Perța.

„Mă acuză unii şi alţii că nu sunt «modest». Sunt modest, dar nu în accepţiunea comună şi limitată. Sunt conştient de înzestrarea mea poetică, sunt conştient că poemele mele sunt mult mai bune decât ale multora şi sunt conştient că am un scop în viaţă pe care cei mai mulţi nu îl au. Asta nu mă poate face modest aşa cum îşi imaginează ei. E o prostie să fii modest în faţa proştilor. Dar sunt modest pentru că îmi cunosc limitele, chiar dacă sunt mult peste ale altora, ele există. Sunt modest pentru că îmi cunosc locul şi rolul în societate. Sunt modest pentru că nu cer şi nu mă aştept niciodată la ceva nemeritat. Sunt modest pentru că nu urmăresc mărire, ci valoare, nu câştig, ci calitate. Sunt modest şi recunosc talentul, măreţia, valoarea altora, mulţi, la fel de buni sau mai buni decât mine. Sunt modest pentru că urmăresc să fac doar binele şi generozitatea e forma mea de modestie. Nu voi fi însă niciodată modest, adică supus, în faţa nedreptăţii, a mitocăniei, a lipsei de valoare, a semidocţilor, a oportuniştilor, a înfumuraţilor, a dogmaticilor, a trădătorilor, dictatorilor, călăilor şi limitaţilor cu pretenţii de genii.”

Nicolae Labiş s-a născut pe 2 decembrie 1935 într-o familie de învăţători, în Poiana Mărului, Mălini, Suceava. A fost un copil precoce, care citea de la cinci ani şi era interesat de teatru. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu tatăl plecat pe front, familia s-a refugiat lângă Câmpulung-Muscel, unde a trecut prin greutăţi care aveau să influenţeze decisiv parcursul artistic al viitorului scriitor. În special foametea pe care au îndurat-o şi după revenirea tatălui şi întoarcerea în Moldova, în 1945, şi-a lăsat amprenta asupra modului său de gândire. Aceasta a fost şi perioada în care a început să scrie versuri. A studiat la Fălticeni şi la Iaşi, unde s-a remarcat printr-un talent poetic deja evident, prin cultura generală vastă, dar şi printr-o atitudine rebelă şi dârză, care avea să-l însoţească până la final. A publicat în reviste şi a obţinut rezultate şcolare remarcabile. La 15 septembrie 1952, a început să frecventeze cursurile Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” din Bucureşti, o instituţie experimentală desfiinţată în 1955. Acolo a legat primele prietenii literare durabile şi s-a impus în scurt timp ca una dintre vocile poetice cele mai puternice şi mai autentice ale epocii sale. A fost o perioadă dificilă, marcată de o serie de conflicte făţişe pe care le-a avut cu reprezentanţi de marcă ai proletcultismului şi ai gândirii politice de partid. În 1955 s-a înscris la cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, de unde a fost exmatriculat din cauza absenţelor. În 1956 a publicat primele două cărţi, Puiul de cerb (o carte pentru copii) şi Primele iubiri (pe care o considera adevăratul său debut). Totodată a lăsat editurii, în formă aproape finală, volumul Lupta cu inerţia, după ce revenise de mai multe ori asupra lui, fiind cenzurat masiv. A murit în decembrie 1956, după o spitalizare de câteva zile în urma unui accident de tramvai, petrecut în condiţii neelucidate, asupra căruia planează suspiciuni şi controverse nerezolvate nici în ziua de azi.