Cartea săptămânii Cronici Nr. 184

Transumanismul – sfârșitul istoriei omului?

Reach content for Google search „transhumanism” „transumanism” „sfarsitul istoriei”



„Mai bine să fim transumani decât să murim”

 

În romanul „Frankissstein. O poveste de iubire”, apărut în 2019, iar la noi, în 2020, la Humanitas Fiction, Jeanette Winterson strecoară un pasaj pe care îl atribuie matematicianului britanic Jack Good (I. J. Good), unul dintre cei care, alături de Alan Turing, a contribuit la dezvoltarea a ceea ce numim astăzi „inteligență artificială”. Pasajul respectiv impresionează nu numai prin siguranța cu care Good anticipa în 1965 „explozia inteligenței” („intelligence explosion”)  de la sfârșitul secolului XX – referindu-se la inteligența artificială, ci și prin profetismul apocaliptic al viziunii sale despre „ultima invenție” a omului:

„Să zicem că o mașină ultra inteligentă e definită ca o mașină care poate depăși cu mult toate activitățile intelectuale ale unui om, oricât de deștept ar fi acesta. Dat fiind că proiectarea acestor mașini este una dintre aceste activități intelectuale, o mașină ultra inteligentă ar putea proiecta mașini și mai bune; așadar, va exista, fără îndoială, o explozie a inteligenței, iar inteligența umană va rămâne mult în urmă. Prin urmare, prima mașină ultra inteligentă e ultima invenție pe care omul trebuie s-o mai facă vreodată, cu condiția ca această mașină să fie suficient de docilă ca să ne spună cum să ne păstrăm controlul asupra ei.”

Aș mai adăuga că I.J. Good a fost ales de Stanley Kubrick pentru a-i fi consilier științific pentru filmul „2001: O odisee spațială”, gest de altfel deloc surprinzător, având în vedere rândurile de mai sus.

Reach content for Google search „Humanitas”

Deocamdată nu am ajuns în punctul „ultimei invenții”, dar progresul tehnologic al ultimilor ani ne îndreptățește să credem că ne îndreptăm înspre ceea ce am putea numi sfârșitul istoriei omului. Dacă în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, dezvoltarea tehnologiei era strict limitată la ameliorarea muncii fizice depuse de om, în prezent, dezvoltarea tehnologică vizează valoarea supremă care definește ființa umană: inteligența, rațiunea.

Relația dintre om și inteligența artificială a devenit una din ce în ce mai complexă, ceea ce a impus o regândire a acestei relații în termeni foarte pragmatici, în care etica, o valoare exclusiv umană, are un rol esențial.

În rândurile următoare, mă voi opri la un volum apărut în Franța acum patru ani, în 2016, iar la noi, în 2019, la Editura Humanitas, în traducerea semnată de Maria-Magdalena Coresciuc. Este vorba de un volum cu un titlu destul de comercial, „Les robots font-ils l’amour ? Le transhumanisme en 12 questions” („Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism”), conceput sub forma unui dialog între două personaje, ca să le numesc așa: un medic chirurg și un profesor de filosofie. Pe de o parte, îl avem pe sceptic, pe conservator, rol jucat de Jean-Michel Besnier (filosoful), iar pe de altă parte, îl avem pe apărătorul progresului tehnologic, progresistul, rol jucat de Laurent Alexandre (medicul).

În ciuda titlului comercial, volumul este un foarte bun ghid pentru cei nefamiliarizați cu noua etică, cea a transumanismului, care încearcă să reglementeaze, cel puțin teoretic, relația dintre om și inteligența artificială.

În primul rând, ce este transumanismul? Pe scurt, acest trend a apărut în Silicon Valley, paradisul inteligenței artificiale, iar el definește progresul și consecințele acestuia în patru discipline convergente, așa cum suntem informații în prologul cărții: „nanotehnologiile, care manipulează materia la nivel atomic; biotehnologiile, care modelează ceea ce este viu; informatica, mai ales în aspectele ei fundamentale; și, în sfârșit, științele cognitive, care studiază funcționarea creierului uman”.

Altfel spus, convergența celor patru discipline, numită NBIC, reprezintă acea „explozie a inteligenței” prezisă de I. J. Good și despre care am scris mai sus.

Ce urmărește această „explozie a inteligenței”, ale cărei efecte sunt ascunse sub denumirea de transumanism? Răspunsul este unul mai mult sau mai puțin previzibil: „modificarea omului, ameliorarea și augmentarea lui”, ba chiar „depășirea lui”. De ce? Pentru că „această ameliorare a speciei umane cu ajutorul tehnicii ar fi unica șansă pentru Homo sapiens de a nu fi depășit de mașinile pe care le-a inventat el însuși”. Mai mult, datorită lui NBIC, „se întrevede, în concepția unora, posibilitatea extinderii la nesfârșit a speranței de viață, luându-se în calcul chiar eutanasia morții”.

Problemele legate de dezvoltarea inteligenței artificiale nu sunt puține și nu sunt lejere. Ce înseamnă mai exact ameliorarea speciei umane cu ajutorul tehnologiei? Cât de departe poate fi dusă?

Tot ceea ce ține de domeniul medical pare a fi acceptat cu ușurință atât la nivel individual, cât și social: proteze, diverse implanturi etc. În viitorul nu tocmai îndepărtat, intervențiile care au la bază celulele stem și terapia genică nu vor mai părea desprinse dintr-un film SF.

Tot în viitorul apropiat, crearea unor utere artificiale vor permite incubația in vitro a viitorilor oameni. Ectogeneza, adică incubarea fătului în afara corpului mamei, va fi probabil un fapt banal.

Laurent Alexandre nu are niciun fel de îndoială că lumea viitorului va fi una transumană, profund îndatorată progresului tehnologic: „Devenim, fără să ne dăm seama, transumani, adică bărbați și femei modificați tehnologic. Până în 2050, societatea va fi zguduită de șocuri biotehnologice și mai spectaculoase: regenerarea organelor cu ajutorul celulelor stem, terapii genice, implanturi cerebrale, tehnici antiîmbătrânire, proiectarea genetică a copiilor, fabricarea de ovule cu ajutorul unor celule din piele…”

Bineînțeles, comentariile conservatorului sceptic, adică ale lui Jean-Michel Besnier, nu lipsesc. O concepție mecanicistă a vieții nu poate însemna, argumentează acesta, decât „respingerea aspectului simbolic”, o trăsătură esențialmente umană. „Suntem ființe ale semnelor”, spune Besnier.

„Boala are pentru noi o semnificație: reflectă un mod de a exista în lume, de a ne resemna sau nu în fața vulnerabilității specifice omului, de a fi deschiși față de noi perspective sau de a ne închide în noi înșine… Ea are o putere simbolică, ba chiar știm că ne obligă să ne gestionăm propria viață psihică, pe care o poate orienta într-un mod neașteptat.”

O viață lipsită de perspectiva morții, remarcă Besnier, este un pericol și pentru structura morală a ființei umane. De ce ai mai dori să trăiești într-un anume fel, asumându-ți anumite valori, dacă știi că nu ești presat în niciun fel, că ai la dispoziție tot timpul din lume?

Din volum, lipsesc, trebuie spus, referirile la pericolul reprezentat de inteligența artificială în domeniul militar. Știm foarte bine că de-a lungul timpului dezvoltarea tehnologică a impus noi tipuri de arme, care au rafinat arta războiului. Deja au apărut arme sofisticate de distrugere în masă. Armele biologice pun, de asemenea, sub semnul întrebării supraviețuirea speciei umane. În atare situație, nu este oare ironic, ba chiar cinic, mă întreb, să dezvolți o întreagă teorie despre cum va arăta omenirea în 50 sau 100 de ani în condițiile în care există pericolul ca în orice clipă aceasta să fie ștearsă de pe fața Pământului cu ajutorul armelor create chiar de ea însăși?

 

Laurent Alexandre, Jean-Michel Besnier, „Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism”, trad. de Maria-Magdalena Coresciuc, Editura Humanitas, 2019

Sumar Literomania nr. 184

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.