Cine își mai face astăzi timp pentru povești? Cine le mai istorisește? Uneori, desigur, bunicii; iar alteori, profesorii cu vocație. Încadrându-se în ambele categorii, Coman Lupu se prezintă, în acest volum, altfel decât și-l amintesc majoritatea studenților sau discipolilor săi. Căci nu vorbește despre cine știe ce aspecte ale lingvisticii romanice ori ale traducerii, nici despre problemele gramaticii spaniole, ci alege să spună povești. Povestiri, după cum el însuși le numește – pentru cei mici, dar deopotrivă pentru cei mari: povestiri despre duhuri ale apelor și cai fermecați, despre dropii și vânători care învață să păzească, în loc să împuște. Și despre Brăila, locul unde chiar el a învățat să asculte. Căci, prin această carte, „Povestiri pentru nepoții noștri mici și mari” (Editura Electus, Pitești, 2026), autorul se întoarce acasă, rememorând, cu accente ce ne trimit pe alocuri cu gândul la unele dintre cele mai bune pagini ale lui Ștefan Bănulescu, miresmele Dunării și cărările întinselor câmpii, foșnetul sălciilor și sclipirea acelor lacuri unde „apa își ține respirația în nopțile cu lună plină”.
Volumul acesta este o punte magică între generații, un drum miraculos către o lume unde timpul curge domol, precum apele Dunării mult iubite. Pusă, simbolic, sub semnul farmecului unic al misteriosului fluviu, cartea transformă o aparent obișnuită lectură de seară într-o veritabilă experiență senzorială plină de sclipiri de valuri. Iar talentul lui Coman Lupu transformă fiecare pagină într-o lecție de înțelepciune. Într-o lume atât de grăbită, cum e lumea în care trăim, povestirile acestea sunt o oază de liniște, învățându-i pe cititori că magia zilelor noastre constă în puterea de a asculta marea inimă a naturii – de aici derivă, desigur, tonul cald al scriiturii, precum și noblețea morală (mai rar întâlnită în literatura zilelor noastre). Fiecare povestire în parte transformă regiunea dunăreană într-un univers mitic cu accente universale, care-și deschide porțile în fața oricărui cititor care a reușit să-și pastreze sufletul de copil, ajutându-ne să observăm miracolul unei lumi în care cuvântul scris are încă puterea de a vindeca. Tocmai de aceea, „Povestiri pentru nepoții noștri mici și mari” reprezintă promisiunea că poveștile vor continua mereu să existe.
Oarecum asemănător cu Amos Oz, care a adunat într-o carte mai multe texte dedicate nepoților săi, doar pentru a se putea adresa mai bine tuturor părinților lumii, Coman Lupu oferă cititorilor o culegere de istorisiri delicate și profunde, nostalgice și pătrunzătoare, demonstrând nu doar o extraordinară vocație de povestitor, ci și farmecul frazei, cu un zâmbet uneori abia stăpânit, iar alteori cu melancolia proprie marilor stiliști. Totul (și toate) pentru a spune câteva lucruri importante copiilor mai mici sau mai mari. Căci, după cum se exprimă autorul însuși la un moment dat, „povestea a trecut de la un om la altul, de la un veac la altul, și a ajuns până la noi, ca s-o așternem pe hârtie și astfel să străbată întregul pământ și toate veacurile lumii.”
Coman Lupu, „Povestiri pentru nepoții noștri mici și mari”, Editura Electus, Pitești, 2026
Scrie un comentariu