În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și noua parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
42
O boltă care se pierdea în propria ei tăcere. O tăcere până sus, unde dor cerul se boltea. O apăsătoare singurătate căzuse din nori. Nu mai era nimic de aflat, niciun ţinut, niciun gard, niciun fum. Eram singurul, devenisem primul şi ultimul om de pe această stea. Alb, îngroşat monstruos, un alb fără cusături, neîngrădit. Nicio direcţie, nicio urmă. Nicio posibilitate nu se întrevedea de a străbate această nemărginire, acest pustiu. Un alb care zgâria ochii până la lacrimi. O lumină a zăpezii şovăitoare, înşelătoare. O lumină canibală care se înghiţea pe sine mereu. Pădurile se predau, cădeau în genunchi. De neînchipuit ce greutăţi adunau acele îngrămădiri de micimi. Ştiam, fiecare lopată cu această materie pe care, cu sârg, o lopătam, cântărea câteva kilograme cinstite şi mă cuprindeau sudorile, chiar dacă respiraţia îmi îngheţa. Dimineaţă după dimineaţă, eliberam cu lopata fântâna, până când, într-o noapte, frigul încremeni orice mişcare, orice picurat.
Pe predecesorul meu locatar al acestei case îl găsiră după mai multe zile. Zăcea sub un morman de zăpadă, cu cheia de la casă în mâna îngheţat’, cu zâmbetul pe buze, cu o înţepenită expresie de mulţumire pe faţă. Fusese un bătrân ciudat, econom, mai mult decât econom. De-o veşnicie singur, încetase să mai vorbească. Doar prin gesturi, priviri, un ridicat din umeri, un scuturat din cap, astfel se făcea înţeles, în schimb cu pisicile sale mârâia, pufăia, se alinta.
De abia îl descoperiseră în zăpadă că şi începu căutarea comorilor sale. Dar cu toată golirea casei, a cercetării pereţilor cu lovituri centimetru cu centimetru, a desfacerii podelelor, nu aflară nimic.
Oamenii din ţinut susţineau că a îngheţa e o întâmplare fericită. Când încetezi a mai lupta împotriva pătrunderii frigului în oase, se naşte în corp şi în suflet liniştea, resemnarea. Se disting tonalităţi, se împletesc armonii şi se aud cereşti fragmente muzicale. Nepăsarea care creşte se revarsă într-o plutire lipsită de dureri, o desprindere de pământ. Nu e ca într-o închisoare, să mori ghemuit în zăpadă, să te laşi acoperit de frig şi pulbere albă. E de ajuns a-i întreba pe cei salvaţi. Niciodată nu vor înceta a povesti despre călătoria lor în iarnă, călătorie dusă până aproape de fericire.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Scrie un comentariu