Atelier Literatura la feminin Nr. 171

Zbor

Ştiu exact de ce am vizitat-o în ziua aceea la ce s-ar numi „locul ei de muncă”. Adică WC-ul public din Piaţa Păcii. Auzisem multe despre ea, cum că ar fi fost Miss Boboc la liceul unde a învăţat vreo doi ani, apoi că ar fi concurat pentru Miss Maramureş, şi ar fi ajuns chiar în finală, dar ar fi fost descalificată pentru limbaj vulgar. Ştiam că, deşi nu mai e tocmai tânără, e încă frumoasă şi foarte abordabilă.

În după-amiaza aceea mi se rupea de toate. Sufeream încă după Ana, de care mă despărţisem de vreo lună, îmi luasem concediu şi băteam străzile toată ziua. Mă opream la câte o cârciumă şi beam până când  deveneam prieten cu tot soiul de necunoscuţi.

Şi da, am intrat pentru că voiam să mă distrez cu Sorina, dar şi ca să-i aflu povestea. Eram curios. Eram chiar puţin emoţionat, şi asta mă enerva. Am coborît scările şi am zărit-o. Stătea pe scaun, în spatele unei măsuţe pe care erau înşirate bucăţi de hârtie igienică. Avea faţa frumoasă, cu trăsături delicate, încă nealterate de vârstă. Părul castaniu era prins într-o coadă de cal şi se odihnea pe un umăr. Bluza albă, cu volane, era puţin transparentă, purta o fustă scurtă, colorată, iar picioarele aveau pielea catifelată. M-am apropiat şi am privit-o în ochi.

-Un leu, domnuţule.

Şi am văzut-o cum îmi întinde o bucată de hârtie igienică de pe masă. Vocea ei răguşită contrasta cu chipul angelic.

-Nu, merci. Aş vrea să stăm de vorbă.

-Atunci creşte preţu’, domnuţule, mi-a spus, şi mi-a făcut cu ochiul. Ai o ţigară?

-Nu face nimic, am bani. Am economisit pentru tine, am plusat eu, în timp ce îi întindeam pachetul de ţigări. M-a privit neîncrezătoare, a luat o ţigară, apoi şi-a aranjat volanele bluzei.

-Mergem la mine. Mi s-a urât de mirosul ăsta de clor şi căcat.

Stătea în apropiere, într-o garsonieră închiriată. Pe drum am tras-o de limbă. Am întrebat-o de ce a fost descalificată la concursul de miss. A tras un fum, apoi a început să povestească.

-M-au întrebat cum cred eu că ar putea fi salvată planeta. Aşa că le-am spus că planeta asta nu va putea fi salvată decât dacă tuturor politicienilor li se va băga în cur câte o grenadă şi pământul se va umple de sângele şi căcatul lor. Da’ a fost vina lor, mi-au cerut să fiu sinceră, idioţii.

Am râs cu poftă. Era ceva reconfortant în atitudinea Sorinei. Dacă aş fi văzut-o pe stradă, fără să ştiu nimic despre ea, probabil că frumuseţea ei m-ar fi crispat. Dar se purta atât de natural şi nepretenţios, încât orice stânjeneală dispărea.

-Cum de nu ai urmat o carieră în modeling? Eşti prea frumoasă ca să te ascunzi în cloaca asta.

-Cu buda îmi plătesc chiria şi nu sufăr de foame. Plus că acolo nu mă bate nimeni la cap. Poze nu prea fac. Am pielea arsă cu acid. Nu se vede aşa, e mai mult pe burtă şi pe spate. M-a distrus un impotent nenorocit.

Sorina provenea dintr-o familie săracă, avusese un tată violent şi o mamă bolnavă, care o presau să se angajeze. Într-o zi, a văzut în ziar un anunţ despre nişte locuri de muncă în străinătate, ca stewardeză. S-a prezentat în ziua şi la ora stabilite pentru preselecţie. Era undeva la marginea oraşului, într-un motel. Acolo erau doi bărbaţi bine făcuţi, cu lanţuri de aur atârnând pe piepturile dezgolite, şi câteva fete care aşteptau. Pe Sorina au chemat-o într-o încăpere alăturată. I-au cerut să se dezbrace, spunându-i că trebuie să treacă testul fizic. Apoi s-au culcat cu ea.

-I-am întrebat de când vom începe să zburăm. Mi-au spus: „Tu o să zbori din pulă în pulă!”, şi au râs de s-au prăpădit. Le-am spus că sunt nişte curvari ordinari şi că nu mă mai duc nicăieri, că nu am încredere în ei. Atunci cel mai tânăr mi-a turnat ceva chestie pe burtă şi pe spate, care m-a făcut să urlu de durere, mi-a dat două palme zdravene, ca să tac, şi mi-a zis că aşa merit, pentru că sunt proastă.

Sorina mi-a mai cerut o ţigară. I-am aprins-o şi a tras din ea cu sete.

-O vreme chiar am crezut că am fost proastă. Pe una dintre fetele care aşteptau acolo o cunoşteam, îmi fusese colegă în generală. După câţiva ani am întâlnit-o şi mi-a spus că nu a fost niciodată stewardeză. Că fuseseră duse la produs.

-Tu chiar ai crezut că vei fi stewardeză? am întrebat-o, puţin sceptic.

-Ne-au spus că vom face un curs şi că ne vom plăti cursul din salariu, pe urmă. Plus că îmi doream foarte mult să zbor. Vreau şi acum. Nu am fost niciodată într-un căcat de avion. Aş vrea să plutesc pe cer şi de acolo să îmi văd clienţii, mici ca furnicile. Să îmi imaginez puţele lor minuscule şi să râd în hohote.

Ajunseserăm în garsoniera Sorinei. Totul era portocaliu: perdelele, fotoliul, aşternutul de pe pat. Dar Sorina era tristă. Amintirea acelor zile îi luase strălucirea chipului. A luat un tub de spray şi a parfumat camera.

-Mi se pare că miroase a căcat peste tot, mi-a spus.

I-am cerut să se dezbrace. Avea un trup superb, deşi împlinise de curând 37 de ani. I-am mângâiat pielea arsă de pe burtă. Apoi i-am spus:

-Spune-mi ceva vesel. Care e cea mai haioasă amintire a ta?

A stat puţin şi s-a gândit.

-Aveam un client, un cretin, pe la 50 de ani. Mă punea să mă costumez în doctoriţă. Avusese el pe una care era doctoriţă, şi aia îi trăsese clapa. Şi odată mi-am luat halatul pe mine, şi i-am pus stetoscopul deasupra inimii. I-am spus că nu pare în regulă ce aud. Că mă tem să nu fie pe moarte. Mi-a ars două palme şi a plecat gâfâind. Nu l-am mai văzut de atunci. Haha! Nu-mi pare rău, era zgârcit, oricum.

Am râs amândoi. O rază portocalie cădea peste umărul şi sânul Sorinei. Îşi desfăcuse părul şi avea un fel de aură oranj. Am penetrat-o încet, cu grijă, ca pe o fiinţă fragilă. Apoi i-am lăsat banii şi am plecat. La ieşire, mi-a spus să o mai caut. Dar ştiam că nu o voi mai vedea prea curând.

Când am intrat în casă, încă mă gândeam la Sorina. Am ieşit pe balcon şi am privit strada, de la înălţimea celor şapte etaje. Şi m-am întrebat dacă ei i-ar plăcea la mine pe balcon, de unde, când stai rezemat de balustradă şi bate puţin vântul, aproape ai senzaţia că zbori.

Am auzit soneria. Era vecina de la şase. Îşi cumpărase un televizor nou şi nu ştia să şi-l regleze. Săptămâna trecută, când fusese stricat liftul, mă rugase să o ajut să-şi care plasa cu cumpărături. Acum eram sigur că îmi dădea târcoale. I-am spus că trebuie să fac un duş şi că apoi cobor eu la ea. Simţeam cum depresia din ultimele săptămâni se evaporă uşor, uşor şi devin din nou eu însumi.

 

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: