Poeme de Ilya Kaminsky

Ilya Kaminsky (18 Aprilie 1977, Ucraina) este unul dintre cei mai importanți poeți americani de la începutul acestui secol, critic, traducător și profesor de origine ucrainean-rusă-evreiască. A publicat două volume de versuri: „Dancing in Odessa” (2004) și „Deaf Republic” (2019). Prima lui carte a fost tradusă în 12 limbi și a primit câteva premii internaționale importante. „Deaf Republic”, la doar câteva luni de la publicare, a fost numită Cartea anului 2019 de peste 20 de publicații americane, englezești și irlandeze și a fost nominalizată la cele mai prestigioase premii pentru poezie, printre care: T.S. Eliot și Forward. „Republica surdă” va apărea în limba română, în traducerea lui Gabriel Daliș. Vă propunem în avanpremieră câteva poeme de Ilya Kaminsky, din volumul „Republica surdă”.

***

Surzenia, o răzmeriță, începe

Țara noastră s-a trezit în dimineața următoare și a refuzat să audă soldați.
În numele lui Petya refuzăm.
La 6 dimineața, când soldații le fac complimente fetelor pe alei, fetele alunecă pe lângă ei, arătând către urechi. La 8, ușa brutăriei se trântește în nasul soldatului Ivanoff, deși e cel mai bun client. La 10, Mama Galya scrie cu creta NIMENI NU VĂ AUDE pe porțile barăcilor soldaților.

Până în 11, încep arestările.
Auzul nostru nu slăbește, dar ceva tăcut în noi se oțelește.
După Stingere, familiile arestaților atârnă de geamuri marionete făcute de ei. Străzile se golesc, dar nu de scârţâitul sforilor şi de poc poc-ul pumnilor de lemn în clădiri.
În urechile orașului se așterne zăpadă.

***

Peste acoperișuri de tablă albastră, surzenie

Băieții noștri vor să omoare un om în piața însorită.
Târăsc un soldat beat, cu o pancartă de gât:
AM ARESTAT FEMEILE DIN VASENKA.
Băieții habar n-au cum se omoară un om.
Alfonso le face semne: Pentru o ladă de portocale vi-l omor eu.
Băieții plătesc o ladă de portocale.
Sparge un ou crud într-o cană –
miroase portocalele scurse în zăpadă –
și trage oul pe gât ca pe-o dușcă de vodcă.
Se spală pe mâini, își pune șosete
roșii, își pune limba unde avusese un dinte.
Fetele îl scuipă pe soldat în gură.
Un porumbel se așază pe un indicator de stop făcându-l să se legene.
Prostul satului
șoptește: Trăiască Surzenia! și-l scuipă pe soldat.
În mijlocul pieței
un soldat îngenuncheat cere milă iar orășenii dau din cap și-și duc degetele la urechi.
Surzenia e atârnată deasupra acoperișurilor de tablă albastră
și a streșinilor de aramă; surzenia
se hrănește cu mesteceni, felinare, acoperișuri de spital, clopote;
surzenia se odihnește în piepturile bărbaților noștri.
Fetele noastre dau semnalul Porniți.
Băieții noștri, uzi și pistruiați, se închină.
Mâine ne văd toți ca pe coastele subțiri ale câinelui,
dar în noaptea asta
nu ne pasă îndeajuns ca să mințim:
Alfonso sare pe soldat, îl strânge în brațe și îl taie până-n plămân.
Soldatul zboară încoace și-n colo pe trotuar.
Orașul privește zgomotoasele oase de animal
în ochi și miroase pământul.
Portocalele, fetele le fură
și le ascund în cămășile lor.

***

Puncte de control

Pe străzi soldații instalează puncte de control al auzului și bat în cuie anunțuri pe stâlpi și pe uși:

SURZENIA ESTE O BOALĂ CONTAGIOASĂ. PENTRU PROTECȚIA DUMNEAVOASTRĂ, TOATE PERSOANELE DIN ZONELE CONTAMINATE TREBUIE SĂ SE PREDEA SPRE A FI PUSE ÎN CARANTINĂ ÎN CEL MULT 24 DE ORE!

Sonya și Alfonso predau limba semnelor în Piața Centrală. Când o patrulă trece prin zonă, stau cu mâinile-n sân. Vedem Sergentul cum oprește o femeie în drum spre piață, dar ea nu aude. O azvârle într-un camion. O oprește pe alta. Nu aude. O azvârle într-un camion. A treia arată spre urechi.

Pe aceste bulevarde surzenia e singura noastră baricadă.

***

Orășenii vorbesc despre Galya pe bicicleta ei verde

Mama Galya Armolinskaya, 53 de ani, face mai mult sex decât oricare dintre noi.
Când umblă pe balcon

un soldat ah! se scoală,
altul se scoală,
apoi întreg batalionul.
Încercăm să nu ne uităm la sânii ei –

ei sunt peste tot,
sfârcuri precum gloanțele.

Vrând să o aresteze,
soldații
o vizitează la teatru, și se întorc la teatru în fiecare seară.

În timpul zilei Galya țintește spre punctele de control cu sticle goale de lapte:
pe o bicicletă verde
zboară deasupra ținutului ca
un lăptar care întârzie
cu o brumă de gheață pe capacele sticlelor ei.

Galya Armolinskaya, cea mai norocoasă femeie din nația noastră!
Bicicleta ta de fier gonește cu pestrițe
imnuri de whiskey
prin rândurile de soldați în marș către

zi. Pedalezi în picioarele goale purtând doar pantaloni
scurți.

Și legea, dracu’ s-o pieptene!

***

Soldaților nu le place să se facă de râs

Dimineața. Cineva înșiră numele arestaților pe o listă și o bate în cui pe perete. Câteva nume sunt ilizibile: doar o mâzgălitură, o mustață.

Vedem degetul Galyei cum parcurge lista tremurând.

După ce arestează fiecare femeie de pe strada Tedna pentru ce i-au făcut fetele Galyei soldatului Ivanoff, armata începe să bombardeze alt magazin în fiecare dimineață, pentru ce i-au făcut fetele Galyei soldatului Petrovich, pentru ce i-au făcut fetele Galyei soldatului Debenko.

Străzile se golesc.

Un chioșc de legume explodează, o roșie zboară spre noi și se împrăștie în vânt.