Atelier Blitz-proze Nr. 164

Călătoria unei cărți în Țara Sfîntă (jurnal) (VI)

La Sde Boker sîntem întîmpinați de Rafi cu inconfundabilul său zîmbet pe buze. Ne cazează într-o clădire de culoarea deșertului, fiecare în cîte o cameră. Fereastra mea dă spre întinderile ținutului. Munți stîncoși, prăfuiți, brăzdați de văile unor albii uscate care se umplu de apă cînd plouă, cratere largi, adînci, bolovani de toate dimensiunile împrăștiați aleatoriu, de-o mînă uriașă, nevăzută. Un peisaj de aramă impresionant, misterios, prin care vîntul șoptește istorii seculare. Soarele rostogolește valuri purpurii peste deșert, pregătindu-se să apună.

Sde Boker

Ieșim. Îi cunoaștem pe Miron și pe soția sa, Ilana. Am tresărit cînd și-a spus numele, ce coincidență, oare întîmplătoare? Ilana, roșcată cu priviri albastre, este profesoară de liceu. A citit la clasă mai multe blitz-proze, iar elevii au scris comentarii. Amănunte vom afla la lansare. Miron este ghid turistic, acum se ocupă de noi. E de origine poloneză, solid, păr negru și creț, se mișcă agil, chiar dacă șchioapătă, ușor, de un picior. Ne duce la mormintele lui Ben Gurion și al soției sale Pola. Nu tu o statuie, nici bust, nici măcar o plăcuță cu o odă dedicată marelui conducător! Numele, anul nașterii și al morții. Atît. De mici dimensiuni (Ben Gurion avea 1,50 m înălțime), îmbrățișate de cîțiva copaci, mormintele impresionează prin simplitatea lor. Vizavi de ele, Universitatea Ben Gurion. Iar în jur, măreția tăcută a deșertului. Miron vorbește continuu, cu voce baritonală, iar Paul îmi face scurte rezumate. Mă îndepărtez, discret. Doresc să descopăr singur frumusețile ținutului de aramă, să-i simt pulsul tainic.

Deșertul Negev

Mă aflu pe buza unei văi adînci. Pe fundul ei, un fir de apă. Petece de verdeață, smocuri de iarbă, arbuști. Razele rubinii ale soarelui alunecă, șerpos, peste formele fantastice ale Negevului. Vîntul îmi mîngîie obrajii cu răcoroasă delicatețe, ca niște invizibile aripi de înger. Deslușesc siluetele a două capre brune pe vîrful unei stînci. Se topesc încet, în lumina crepusculară… Hei, Radule! Paul mă trezește din reverie. Îmi face semn să revin la grup. Îmi cer scuze pentru retragerea mea nu tocmai politicoasă, Miron rîde, mă bate pe umăr prietenește, nu-ți fă probleme, acum ascultă povestea.

„Într-o dimineață călduroasă, vecinul nostru trebăluia prin grădina lui cu plante aromate cînd, brusc, aude miorlăiturile de-a dreptul disperate ale pisicii sale rămase în casă. Lasă treaba și se apropie, nedumerit. Ușa de la intrare era acoperită doar cu plasa din sîrmă contra insectelor zburătoare. Dă cu ochii de o ditamai spărtură  în ea! Intră, enervat, în odaie și descoperă, uluit, un leu! Ăla-i găurise plasa și tocmai se pregătea să-i halească pisica. O captase-ntre dinți și o bălăngănea într-o parte și-ntr-alta să o rupă-n două! Cu siguranță, pisica crezuse că dihania o fi vreun neam de-al ei, avea și blana asemănătoare, de aia n-a fugit. Furia vecinului crescu vertiginos. Se repede la leu și îi dă un pumn în cap, cu toată puterea. La așa ceva leul nu s-a așteptat. De uimire cască botul, iar pisica o țîșnește afară ca o săgeată scăpată din arc. Nepotolit, vecinul îl apucă pe leu de coamă și începe să-l smucească dintr-o parte într-alta. Na, mă, îți place ? îi țipa el în ureche, iar leul continua să fie mut de uimire. Apoi vecinul i-a pus cătușe, are colecție, e una dintre pasiunile sale. A sunat la cei de la Asociația de protecție a animalelor. Tocmai erau ocupați cu alte treburi, vor veni spre seară. După ce și-a potolit furia, vecinul a pus sub botul leului încătușat un bol cu apă la care ăla s-a uitat chiorîș. Păi el intrase deoarece era mort de foame, nu de sete. În fine, vin specialiștii în animale, pun leul în cușcă și-l duc la clinica veterinară unde, după analize atente, ce descoperă? Bietul leu avea osteoporoză, ba mai era și șchiop de-o labă, deoarece o unghie îi crescuse invers! Se hotărăsc să-l opereze. Îl anesteziază, dar greșesc doza, iar leul moare. Na, i-a trebuit să intre după pisică, tembelul, mai bine rămînea în deșert! Era un leu de mărime mai mică, un soi rar întîlnit.

Ne-am amuzat copios, imaginîndu-ne mutra uluită a leului cînd s-a trezit cu un pumn zdravăn în cap și cum a rămas cu gura căscată. La propriu!

Noaptea deșertică. Stau la fereastră, s-a făcut rece. Cerul e de-o fascinantă culoare albastră, metalică. Armate de stele au ocupat largi teritorii. Din cînd în cînd, cîte un scurt vaiet de hienă.

Peste dunele de nisip, craterele și stîncile calcaroase sculptate secole la rînd de vînturi, dimineața își revarsă, cu voluptate, mantia răcoroasă. Domină acum nuanțele de violet care-mi amintesc, nu știu de ce, de David Lynch și de ale sale filme misterioase.

Cu Miron și Rafi

Împreună cu Paul, Moshe, Miron și Ilana coborîm cu mașinile pînă în vale, unde le parcăm frumușel și o luăm la picior. Rafi a fost mai matinal. E un insomniac iremediabil, mi-a explicat cu constantul său zîmbet afabil pe buze (care ascunde și-o doză de tristețe…). Miron își ia rolul în serios. Vorbește despre fauna deșertului. Capre ibex cu coarne uriașe, orgolios masculine, precum două arcuri sculptate, ori cu coarne scurte si siluete grațioase, hiene, lupi, gazele, asini sălbatici, șerpi… Caprele nu se sperie de turiști, se apropie pînă la cîțiva pași, pe unele chiar le poți atinge, ele știu că sînt ocrotite de lege. Cîteva păsări în copaci singuratici. Urmăm firul apei. Pe crestele înalte și aride printre care pășim, îmi imaginez cum răsar capetele unor triburi indiene, ca-n Vestul sălbatic. Ajungem la cascadă. Aici s-a format un mic lac cu apă translucidă. Îl descoperim pe Rafi întins pe un bolovan plat. Visează cu ochii deschiși…

 

Susține Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.