Actualitate Nr. 169-170

Lecturi de vară – câteva recomandări

lecturi



În alți ani, în lunile de vară, recomandările de lectură erau un must be. Acum, în vara lui 2020, în plină pandemie, când vânzările de carte au scăzut (de câteva luni bune) direct proporțional cu apetitul pentru lectură, recomandările nu mai au același farmec. Țara arde și baba se piaptănă, nu-i așa? Oricum, distracțiile la mare sau la munte, dar mai ales la mare, au devenit prioritare, iar lectura pică pe ultimul loc în preocupările celui care mai înhăța din librării câteva cărți pentru a-i ține de urât pe plajă sau în vreo cabană izolată de la munte. Totuși, o să recomand celor interesați câteva cărți de la diverse edituri, care mi-au atras atenția în ultimul timp, sperând din tot sufletul că eu sunt un pesimist, iar pofta de carte nu a dispărut în această perioadă agitată și tulbure.

lecturi

 

1. „Chemarea lui Cthulhu și alte povestiri”, „Dagon și alte povestiri macabre” și „Prizonierul faraonilor” de H.P. Lovecraft

După ce diverse edituri și-au încercat norocul cu cărțile lui H.P. Lovecraft – printre care Leda și Nemira –, acestea au ajuns și la Polirom. Un maestru al genului fantastic, H.P. Lovecraft este potrivit pentru serile de vară, nu neapărat pentru fiorii pe care îi dă cititorului, ci pentru minunatele călătorii în ținuturi fantastice, așa cum se întâmplă de exemplu în „Dagon”, una dintre cele mai frumoase nuvele din istoria genului fantastic. În plus, se poate spune că Lovecraft a fost și un vizionar prin felul în care a descris haosul care poate oricând anihila firescul unei lumi, așa cum se întâmplă în prezent cu virusul Corona, virusul cu o mie de fețe, pe care îl putem cu ușurință asocia cu monștrii plăsmuiți în nuvelele sale de scriitorul american. Prin povestirile lui Lovecraft, ne dăm seama, în cele din urmă, de condiția noastră fragilă în acest univers dominat de forțe pe care nu le putem stăpâni.

Găsiți cărțile aici.

2. „Zâmbește” de Roddy Doyle (Humanitas Fiction, trad. Irina Horea, București, 2020)

Roddy Doyle ne propune un roman nostalgic, confesiv, o construcție de tip puzzle a unei vieți în aparență destul de obișnuite. Mi-a amintit, prin descrierea atmosferei apăsăstoare dintr-o școală catolică pentru băieți din Dublin, de romane ca „Le Grand Meaulnes” (tradus la noi cu titlul „Cărarea pierdută”) de Alain-Fournier sau de „A Portrait of the Artist as a Young Man” de James Joyce. Nu lipsește, însă, o notă sumbră, care te face să te întrebi ce naiba i s-a întâmplat lui Victor Forde, protagonistul romanului semnat de Doyle, care ezită (și în același timp nu prea) să își amintească anumite lucruri din trecut. Romanul lui Roddy Doyle este unul agreabil, dar în același timp, depășește cu mult acest prag prin calitatea scriiturii, dar și prin miza poveștii. Îi las cititorului plăcerea descoperirii subteranelor care zac în subconștientul lui Victor Forde. Să nu uit: puteți citi un fragment din roman în Literomania nr. 167-168.

Găsiți cartea aici.

3. „Gândește-te că nu mai sunt” de Adam Haslett (Paralela 45, trad. Alexandra Turcu, 2020)

Adam Haslett reușește, ca și Roddy Doyle, de altfel, să construiască din piese disparate, folosind tehnica polifoniei, povestea unei vieți măcinate de depresie și de teama de a nu deveni o povară pentru cei din jur. Ce rămâne dintr-o viață dominată de depresie și anxietate? Poți să iubești îndeajuns de mult încât să renunți la ceilalți, deși ai nevoie de ajutorul lor mai mult ca oricând? Un roman sofisticat, „Gândește-te că nu mai sunt” te plasează la granița dintre a fi și a nu fi, dintre sacrificiu și egoism suprem, o zonă în care fiecare gest și fiecare cuvânt capătă o greutate de nesuportat. În mod sigur romanul lui Haslett nu este unul potrivit pentru relaxarea de vară, motiv pentru care îl recomand cu și mai multă convingere. Vă invit să citiți un fragment din roman în Literomania nr. 149.

Găsiți cartea aici.

lecturi

4. „Berta Isla” de Javier Marías (Litera, trad. Lavinia Similaru, 2020)

Editura Litera este una dintre editurile care în această perioadă a publicat un număr imens de titluri. Nu s-a lăsat, altfel zis, intimidată de pandemie. Dintre toate aparițiile noi marca Litera, m-am oprit la romanul „Berta Isla” de Javier Marías. Scriitorul spaniol nu mai are nevoie de nicio prezentare, romane ca „Mâine în bătălie să te gândești la mine” sau „Romanul Oxfordului” au avut numeroase reeditări la diverse edituri. Insolit, îndrăzneț, un stilist pretențios, Javier Marías nu dezamăgește nici prin această carte, în care măștile se schimbă încontinuu, iar noțiunea de identitate devine una păstoasă, relativă. Din recuzită nu lipsesc agenții secreți, povestea de dragoste și situațiile periculoase. Spectaculos și, în același timp, profund, „Berta Isla” te conduce prin culisele unui spectacol despre iubire și adevăr, despre cine suntem cu adevărat.

Găsiți cartea aici.

5. „Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri” de Stephen Fry (Trei, trad. Radu Paraschivescu, 2020)

Bestseller internațional, ca și volumul precedent despre zeii Greciei antice, „Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri” de Stephen Fry este un compendiu nu neapărat insolit, însă bine scris, cu mult umor, dar și ironie, al eroilor greci care au avut curajul să sfideze soarta și zeii cruzi. În paginile cărții lui Stephen Fry – care este un actor aparte și care pentru mine personal rămâne cea mai bună întrupare a lui Oscar Wilde, în filmul „Wilde” din 1997 –  îi veți întâlni pe Iason, pe Hercule sau pe Oedip. Iată o bună ocazie de a trece (din nou) prin vasta mitologie greacă, de această dată ghidați de un autor inteligent, fin, cult, dar lipsit de scorțoșenia cărturarului.

Găsiți cartea aici.

Prima pagină Rubrici Actualitate Lecturi de vară – câteva recomandări

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu s-a născut în 1981, la Brașov. În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2022, a publicat, la Casa de Pariuri Literare, romanul „Și la început a fost întunericul”, roman nominalizat la cea de-a 37-a ediție a „Festival du premier roman de Chambéry”. De asemenea, a fost nominalizat la Concursul de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, cu piesa „Ziua în care m-am hotărât să uit totul”. Din 2017 până în prezent, este editor coordonator, împreună cu Adina Dinițoiu, al platformei culturale online Literomania.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.