Flash fiction stories – iunie 2022: „Ziua Pământului” de Emilia Grecu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Ziua Pământului

Emilia Grecu

-Mi-am uitat telefonul în mașină, mi-a spus G. imediat după ce am cumpărat biletele.

-Lasă-l acum, i-am răspuns relaxată, îl avem pe-al meu.

-Mă duc să-l iau, am timp, a insistat el, apoi a luat-o la fugă spre parcarea aflată la vreo cinci minute distanță de peșteră.

După ce-a plecat G., m-am alăturat grupului de vizitatori care îl așteptau pe ghid în fața intrării în peșteră.

Nu era nici frig, nici cald, perfect pentru o dimineață de aprilie.

Când a sosit, ghidul ne-a întrebat dacă eram pregătiți, dar n-a mai așteptat să-i răspundem. S-a apucat imediat să ne verifice biletele, spunându-ne în grabă câteva informații despre traseu.

-O să vină în curând și soțul meu, l-am anunțat în timp ce-i arătam biletele.

-În regulă, doamnă.

-Ați putea, vă rog, să lăsați poarta de acces deschisă pentru el?

-Rezolvăm, doamnă. Înaintați acum, m-a repezit el, iar eu i-am mulțumit.

Intrarea în peșteră era pavată cu saci de nisip, iar până la Sala Mare, care era și punctul de întâlnire cu ghidul, am urcat vreo câteva zeci de trepte, iluminate de un șir de lămpi led.

După ce-am ajuns acolo, ghidul ne-a adunat în fața lui, de-a lungul unei punți metalice:

-Peștera este foarte tânără, are două milioane de ani.

Așa și-a început prezentarea pe care o recita ca pe o poezie, iar vizitatorii îl ascultau politicos. Numai eu mă fâțâiam de pe un picior pe altul și îmi întindeam capul să văd dacă, între timp, a apărut G.

-Ați vrea să vedeți cum arată o peșteră neamenajată? ne-a întrebat peste vreo câteva minute.

-Da, am răspuns în cor, fără să stăm pe gânduri.

-Vom renunța la orice sursă de lumină, ne-a anunțat el cu o secundă înainte să apese butonul telecomenzii.

A urmat o clipă de tăcere. Timp în care ne-am dat seama că eram captivi într-o întunecime greu de povestit.

-Oau, cât e de frumos! s-a mirat o femeie.

Am clipit de vreo câteva ori, dar nu se vedea nimic în afară de o beznă deplină.

-Cred că așa a fost creat Universul, a continuat un alt glas.

-Parcă am fi într-un mormânt, și-a dat cu părerea altcineva.

O picătură de apă mi-a aterizat în păr, o simțeam cum mi se lipește de scalp, dar am preferat să nu-i dau nicio atenție. Eram prea ocupată să-mi imaginez vocile care mă însoțeau în cavernă.

-Mami a zis că aici trăiesc animale, s-a auzit un copil.

-Liliacul mare cu potcoavă, mami, așa scrie pe site.

-Sistemul de iluminare din peșteră e numai bun pentru lilieci, a intervenit un bărbat.

-Acum ar fi tare să scap telecomanda din mână, a zis ghidul pe un ton glumeț.

-Ne aprindem lanterna din telefon, am intrat și eu în vorbă, mai ales că mă tenta să verific dacă, între timp, primisem vreun sms de la G.

Dar nu a mai durat mult și toate luminile din peșteră și-au făcut din nou apariția.

-Să fie lumină! a strigat o voce bucuroasă când lumea se îndrepta deja spre ieșire.

Doar un băiețel nu se lăsa plecat de pe punte, îi auzeam glasul, care îi răsuna ca un ecou, în timp ce coboram treptele:

-Încă o dată, mami! Vreau să fie noapte iar! Te rog, te rog!

Afară, G. își butona telefonul pe o bancă din fața peșterii.

-De ce n-ai mai venit? l-am întrebat îmbrățișându-i pata de soare de pe umărul drept.

-Cum să mai vin când am găsit toate porțile închise?

-Doar i-am spus ghidului, am răspuns oftând. Păi și ce-ai făcut cât m-ai așteptat?

-Mi-am verificat emailurile, am citit tot felul de știri. Chiar, știai că azi e Ziua Pământului?

-Habar n-aveam, dar sigur o să țin minte ziua asta.

Emilia Grecu a absolvit Facultatea de Litere în 2005, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. A început să scrie proză scurtă acum trei ani, după ce a urmat câteva ateliere de scriere creativă, organizate de Revista de Povestiri. A fost publicată cu proze scurte în Revista de Povestiri, LiterNautica și Viața Medicală – rubrica ”Doza de ficțiune”. Și-a descoperit pasiunea pentru scris în liceu, pe când frecventa cenaclul literar “Zburătorul”, de la Onești, coordonat atunci de scriitorul Gheorghe Izbășescu.