La cafeneaua „Ice Flame” din Medio Monte

„Plouă în Medio Monte dinspre Dealul Minelor. Vreau să merg în piaţa de legume”, îşi spune Iutka Slezinger, o roşcată ciufulită şi grăsuţă.

Ajunsă în dreptul primăriei oraşului, Iutka intră la Ice Flame. Să aştepte oprirea ploii. „La o cafea la Ice Flame, adică la Mărie şi Ion, cafenea cu terasă în centrul oraşului”, îşi mai spune Iutka intrând în local.

Se aşează la masă lîngă Astrida Şindreştean, fosta ei colegă de şcoală general şi postliceală.

„Neaţa. Fac sport de dimineaţă, alerg, de aia îs ciufulită, Astrida”, zice Iutka cerând o cafea.

Astrida tace.

„Părerea ta, că văd că ai caracter şi experienţă de viaţă”, zice Iutka. „Adică dacă alerg scap de kilogramele în plus?”, întreabă Iutka Slezinger.

„Părerea mea este că nu eşti grasă, Iutka. Eşti cum trebuie”, zice Astrida.

„Încerc să fiu puternică… dar să facă dragoste şi apoi să mă facă în toate formele… adică după. Ce respect să mai am eu faţă de mine? Mai bine îmi dă o palmă, un pumn, ceva…”, oftează Iutka mişcându-şi bucile pe scaunul lat care n-o tare încape.

„E strigător la cer”, zice Astrida.

„Adică-s dată la o parte?”, întreabă Iutka.

„Adică e o mîrlănie şi un mîrlan”, zice Astrida.

„Tu ai suflet. Aşa e. Mereu l-am iertat. Nu treceau cinci minute şi eram la poarta lui. Sau ca şi căţeaua după… înţelegi?”, zice şi Iutka.

„Strigător la cer”, zice Astrida sorbind din ceaşca de cafea.

„Plouă, plouă şi vreau să merg în piaţa de legume”, zice Iutka.

„Eşti dată la o parte?”, întreabă Astrida.

„De unde?”, întreabă Iutka. „Prietenul ăsta al meu n-are casă şi pe masă n-are nimic. Pentru el cumpăr legumele. În fine, sînt o romantică, o sensibilă şi domestică, Astrida”, zice Iutka.

„La mine e mai simplu, Iutka. Stau cu părinţii. Mama se strîmbă permanent. Acuma am venit la cafea că face pe bolnava. Nora ei, cumnată-mea cum ar veni, se pricepe la făcut copii, are doi cu frate-meu”, zice Astrida.

„Mulţumesc, Astrida, îmi face bine să te ascult. De obicei, binele e rar, omul sau eu primim rău pentru fapte bune şi e făcut în toate felurile de parcă l-ar bate Dumnezeu zilnic. Oare de ce e aşa?”, întreabă Iutka.

„Cred că te-ai îndrăgostit, Iutka”, răspunde Astrida.

„Cu siguranţă aşa e, m-am îndrăgostit. Ai dreptate. Numai atunci poţi suporta tot, accepţi tot, eşti ca oarbă, slută şi mută. Sau îs turcă şi nu înţeleg că nu mă vrea în viaţa lui. Mi-a tot demonstrat şi eu mă ţin de capul lui. Stă la fratele meu, îi grijeşte casa, îi e cumnat. Că Allende, aşa-i zice, e frate cu cumnată-mea. Şi ieri au venit din Milano cu botezul nepotului meu. Au venit acasă dar o farfurie pentru mine n-a fost. Gata. Am scris în camera mea că ies, merg la piaţă, cumpăr legume şi-mi văd de ale mele. Dacă-i convine, bine. Dacă nu, e şi mai bine, Astrida. Adică n-o las pe cumnata asta a mea să-mi poarte de grijă. E problema ei. Zice că o invidiez. N-am ce Invidia, Astrida. Are doi copii, e măritată, eu n-am grijile ei. Ce să invidiez? Am iubit. Iubesc, am ce îmbrăca, am unde sta, am ce mînca. Ce să invidiez? Măritată nu-s, nici nu mă grăbesc. Numai femeile deştepte nu fac pasul ăsta. Hahaha. E foarte greu să găseşti înţelegere din partea cuiva azi”, încheie Iutka.

„Cred că eşti tare îndrăgostită, Iutka”, zice Astrida şi mai cere o cafea.

„Au făcut botezul şi nu m-au chemat. Mama m-a făcut grasă”, mai zice Iutka.

„Nu eşti. Adică grasă nu eşti, Iutka, cum e mai bine aşa arăţi”, zice Astrida.

Şi eu mă simt singură. Am şi eu un frate însurat, are două fete. Nu dă nici un telefon de la el din Irlanda. Dacă rămîn fără mamă şi fără tată, nimănui nu-i mai pasă de persoana altuia, înţelegi?”

„E aproape ca la mine”, răspunde Iutka.

„Va veni o vreme cînd voi rămîne a nimănui, Iutka. Casa va fi goală. Sper ca într-o zi să se îndrăgostească de mine careva şi să facem o familie. Să avem vorbe bune între noi, să avem alinare, să nu mai avem prietene care-s cunoştinţe false, cu purtări false ori invidioase. Şi eu îs foarte domestică, Iutka, exact ca tine, şi foarte romantică. N-am numai de oferit. Cînd te ascult pe tine, aici la Ice Flame, parcă mă aud pe mine”, zice Astrida.

„Ieri, la o prietenă, nu-ţi zic numele că o cunoşti, se discuta numai despre grase, vorbea răutatea din gloabele alea. Aşa că le-am lăsat şi am plecat că-s frumoasă şi deşteaptă şi de treabă”, zice Iutka.

„Şi eu îs foarte romantică şi numai de suferit am din pricina asta. Io zic să nu ne pierdem cu firea. Nu se merită”, zice Astrida.

„Să facem exact ce simţim, să nu ne fie frică de nimic, de ce să ne temem că bine şi foarte bine ne va fi. În sfîrşit de ieri au venit ai mei din staţiune de la Borsec. Mama şi tata. Mai bine. Rămîn eu cu mine în camera mea. Ei în gospodăria lor. Bine că am şi prietenu’ ăsta, pe Allende, Astrida. Sper să mă iubească. La frate-mio şi la cumnată însă, am avut o primire de căcat. Asta cred că m-a făcut tristă”, zice Iutka.

„Să nu-ţi laşi prietenu’, pe Allende, că n-are viitor, Iutka”.

„Frate-mio zice că o să ajung cu Allende cumnatu-so, boschetară. E un cretin şi-un nesimţit. E drept că am fost jignită de Allende, Astrida, de prietenul meu, şi tot eu l-am sunat. De vineri nu l-am mai văzut şi azi e marţi. Mai bine să fiu bună chiar dacă el mă face proastă şi fraieră”.

„Al meu, Iutka, cînd face din astea, zice că se simte rău. El greşeşte. Nu eu. Pe mine m-a făcut o singură dată proastă, ceea ce nu sînt. I-am spus: Desideriu, cine vorbeşte aşa cu mine, e un dobitoc”. Mi-a spus: „Astrido, aşa e dragostea”. I-am spus: Eu nu jignesc, Desideriu, nu-mi stă în caracter. Atotputernicul vede tot. În mîinile Lui este viaţa noastră. Mi-a spus: Aveţi dreptate, domnişoară Astrida. Şi l-am iertat. Am mers la el, i-am arătat că-s doamnă. Aşa e iubirea nebună, i-am spus”, zice Astrida Şindreştean.

„Imediat merg la piaţa de legume din Medio Monte, Astrida. Oamenii sînt răi. Chiar fraţi dacă sînt. Păcat că e aşa. Ce se va schimba în Medio Monte pentru noi tinerii şi tinerele de azi? Fără viitor. Noi două ca iobagii. Vrei să-ţi cumperi o casă, nu se poate. Tineretu’ e mort, Astrida. Banul vorbeşte peste tot. Al meu zice că-s nebună că vorbesc aşa. Dar tu mă înţelegi. Să-ţi arăt”, zice Iutka şi scoate din poşeta roşie o poză: „Uite, am fost la relaxare în Gold Plaza şi am o poză. Sînt ca o balenă frumoasă. Dar o balenă ucigaşă şi tristă de atîta nepăsare. Îs tînără, sîntem tinere, Astrida. Pe o bătrînă n-o ia nimeni în seamă”, mai zice Iutka.

Astrida ţine fotografia cu Iutka spre lumina care vine de la bar. Priveşte. Tace. „Ce zici, Astrido?”, întreabă Iutka. „Dacă eşti inimoasă, ai de suferit. Nu te-ai îngrăşat deloc, Iutka. Aşa eşti tu. Şi acuma vine cîte unul să-ţi inducă creierul în eroare. Că eşti grasă. Eu, de exemplu, sînt frumoasă aşa cum sînt, nu contează părerea nimănui. Numai a mea. Sănătoase să fim. Asta să ne fie problema. Să nu ne lăsăm înjosite şi să mulţumim Atotputernicului că sîntem aşa cum sîntem. Doamne ajută, Iutka!”, zice Astrida.

„Ai dreptate. Mulţumesc, Astrida. E treaba mea ce cred, stările mele sînt ale mele. Aşa sînt. Cine vrea să înţeleagă, înţelege. Recunosc că am şi greşeli. Eu nu mă fac de ruşine numai în ochii unui rău intenţionat. Nu bag în samă aşa ceva. Şi gata”, zice Iutka.

„Eşti inteligentă şi cu caracter încă de pe vremea cînd eram colege la şcoala postliceală”, zice Astrida.

„Cuvintele ucid, Astrida, m-am gîndit să-i interzic lui Allende să mai vorbească. Să-l pun să latre. Exact ca un cîine. De parcă l-aş fi găsit pe stradă, abandonat şi să-l duc din cînd în cînd la veterinar să-mi spună cîţi ani are. Aşa ar fi foarte inteligent şi mi-ar da energie. I-aş spune Allende Bucsi şi l-aş purta cu mine în lesă, prin Medio Monte”.

„Exact, Iutka. Numai cuvintele ucid”, zice Astrida. „Persoanele negative trebuie ignorate sau puse să latre. A fi bun e treaba mea ce cred că înseamnă”, spune Astrida în timp ce Iutka a mai cerut o cafea de la Mărie şi Ion. „Cu lapte dublu”, a zis Iutka către bărmăniţă.

„Mi-a trimis în laptop un film porno, cu virus. Nu l-am deschis. Nu-l deschid. Nu fac eu ce vrea Allende Bucsi. Mai bine îl pun să latre. Ce ştiu eu despre viruşii ăştia din laptop? Nimic. Sigur că era ceva erotic. Că aşa mi-a apărut pe ecran. Despre sex. N-a vrut să recunoască. Dar cine să mi-l trimită dacă nu Allende? Dar cum o ajuns acest video, Allende?, i-am spus. La mine pe ecran. Habar n-am, mi-a răspuns. Atunci am fost la Gold. Mi-ai văzut poza. Nu te pui cu o balenă ucigaşă, Allende. Şi i-am cumpărat un ham, din ăla pentru cîini. Dacă nu ştii ce faci, poftim hamul şi pune-ţi-l pe bot, Allende, aşa i-am spus, Astrido”.

„Şi…?”, întreabă Astrida curioasă.

„Ce ştiu io? Nimic n-a mai zis. Şi-o luat hamul şi-o plecat. Absolut nimic nu a mai vorbit. Cît tupeu. Dar, aşa cum mă cunoşti, după cinci minute l-am iertat. După alte cinci minute am fost la el la poartă. Nu merita. Dar io, ca şi căţeaua, ţi-am mai spus. După el şi hamul lui. E strigător la cer aşa ceva, Astrida”, zice Iutka. „E inuman. A fost aici în bar şi m-a văzut cu tine şi a plecat. Io am dat să mă ridic să plec ca şi căţeaua după…, Astrida. Noroc cu tine”, zice Iutka.

„Nu merită, Iutka. Ai făcut bine, pentru o îndrăgostită”, zice Astrida.

„Pur şi simplu indiferent, răutăcios. În loc să vină să mă pupe, să mă aprecieze, să mă întîmpine cu căldură pe ploaia asta, ca un zero barat o privit şi o plecat”, zice Iutka.

„Şi o să aibă tupeu să te sune, Iutka”, zice Astrida.

„Nu mai vorbesc cu o asemenea brută. Făcînd numai bine, unde-mi este stima şi respectul? Cine se crede acest Bucsi Allende?”, zice Iutka.

„Da, exact. Trebuie să fii puternică. L-am văzut şi eu prin fereastră. Bucsi Allende zici că-l cheamă?”, întreabă Astrida.

„Nu. Aşa-i zic de cînd i-am dat hamul”, zice Iutka.

„Era Melendre, Ion Melendre”, răspunde Astrida.

„Da, exact. Îl cunoşti şi tu. Dar să faci dragoste cu el şi să te facă în toată forma şi după aia să facă tot el pe nevinovatul, e ca un bolnav printre noi cele sănătoase, Astrida. Sau chiar îşi bate joc în ultimul hal. Mai are tupeu să mă sune după ce m-a supărat şi m-a făcut în toată forma sau formele. Să meargă la altele, Allende Bucsi ăsta”, zice Iutka.

„Melendre Ion, aşa-l cheamă”, zice Astrida.

„Mă rog, alte femei care-s vagaboande au pretenţii, să-l înveţe minte. Şi io să am parte de aşa un tratament. E bolnav, săracul”, zice Iutka.

„Sau chiar îşi bate joc”, completează Astrida.

„Cînd îs cu el, mă trimite acasă, zice să-mi văd de viaţa mea, mă jigneşte, mă scuipă, mă sună. Nu sînt obiect, nu e normal aşa ceva, nu e în regulă, aşa mi se pare mie. Nu mai accept demult aşa un comportament. Mă ia cînd şi cum vrea. Da’ trece. Atîta poate. Că de ce i-am dat două palme? Păi dacă a vorbit aşa urît, ce să fac? Să stau şi să-l ascult? Normal că i-am tras două. Mi-au cedat nervii, Astrida. Dar trece. Aşa m-a enervat cu felul ăsta neruşinat al lui. Am fugit după ce i-am data alea două palme. I-am zis: Uite, mă Bucsi, meriţi să mă ţii minte. Să nu-ţi mai baţi joc de mine. Ruşine. Nu te consuma. Da-ţi pică prost la suflet. Mai ales dacă ţii la Allende Bucsi sau Melendre Ion, cum zici tu. Îl doare. Ce educaţie poate avea. Cuvintele ce mi le-a adresat, m-au jignit. De aceea e mai bine să latre. Să aibă ham-ham-ham. El este un monstru. Nu eu, cum mi-a zis. Şi are 40 de ani. N-are rost să mă consum, să mă macin cu asemenea brută, Astrida”, zice Iutka.

„Care dă dovadă de aşa lipsă de creştere, trebuie pedepsit. Te-a jignit, Iutka. N-are scrupule. Tu nu eşti demnă să te trateze ca pe o cîrpă, eşti colega mea din postliceală”, zice Astrida.

„Şi apoi vorbele urîte şi caracterul josnic”, zice Iutka.

„Da, aşa este. Dar eşti îndrăgostită, Iutka”.

„Nu mai plouă”, zice Iutka. „Merg în piaţa de legume, Astrida. Şi apoi la făcut de mîncare pentru Allende Bucsi. Legume cu ciocănele de pui. Astea-i plac, astea i le fac”, mai zice Iutka după ce se ridică din barul Ice Flame. Îi salută pe Mărie şi pe Ion şi se pregăteşte să treacă peste drumul național, pe lîngă primăria din Medio Monte, pînă în tîrgul sau piaţa de alimente a oraşului.

Astrida a rămas singură la masă. Mai cere o cafea şi se gîndeşte la prietena ei, Iutka. Printre nori, soarele îşi face drum printre turnurile bisericii romano-catolice din Medio Monte.